Încă de când a aflat că a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul schimbului de terenuri cu MapN, Gigi Becali a mărturisit că va face tot ce este posibil ca să fie eliberat cât mai repede şi să se întoarcă la familia lui.
Aşadar, la doar câteva ore după ce a ajuns la Penitenciarul Rahova, Becali şi-a mandatat avocatul să-i ceară graţierea la preşedintele Traian Băsescu. Graţierea este, însă, o soluţie cu bătaie lungă în contextul în care la această cerere trebuie anexată şi motivarea judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care au dat sentinţa definitivă în Dosarul schimbului ilegal de terenuri. Or motivarea nu a fost încă publicată.
Pe lângă graţiere, a mai fost vehiculată o altă modalitate prin care se spune că fostul europarlamentar ar putea scăpa de închisoare: proiectul de amnistie, depus la Camera Deputaţilor de Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (Partida Romilor) în octombrie 2012 şi despre care s-a vehiculat că a fost pregătit special pentru eliberarea fostului premier Adrian Năstase.
Citeşte şi Amnistie pentru Năstase şi Vîntu? Ce planuri au doi deputaţi „samariteni“
Dar nici amnistia nu mai reprezintă o salvare pentru Becali: proiectul, care prevedea, printre altele, ca pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv să fie graţiate în întregime, a fost respins, miercuri, de către senatori. Pentru a doua oară.
Dacă Mădălin Voicu a declarat pentru România liberă că el nu s-a ocupat decât de condiţiile de detenţie din proiect – în contextul proceselor la CEDO intentate statului român de către deţinuţi -, Nicolae Păun, care a pus la punct condiţiile de amnistiere, a mărturisit că este deja a doua oară când proiectul este respins şi că, practic, şansele ca să treacă sunt nule.
„Am depus proiectul o dată, în sesiunea trecută, şi a fost respins. În mandatul actual, Birourile Permanente au făcut o listă cu proiectele de lege care să fie incluse pe agenda de dezbateri, dar nu l-am mai inclus. Am depus încă o dată proiectul, cu modificări, dar Senatul a dat încă o dată respingere. Şansele sunt închise”, a explicat deputatul Nicolae Păun pentru România liberă.
Citeşte şi Pentru cine se pregăteşte amnistia: pentru romi sau pentru Năstase?
Spre deosebire de toamna anului trecut, când trecerea proiectului prin Parlament a eşuat pentru că mandatul de patru ani al Parlamentului ales în 2008 s-a încheiat în timp ce proiectul era în procesul legislativ, de această dată actul normativ va fi trimis către Camera Deputaţilor, care este for decizional. Chiar şi aşa, deputatul Păun nu crede că va fi adoptat pentru că peşedinţii celor două camere ale Parlamentului au anunţat, încă de la depunerea proiectului, că nu-l susţin.
Proiectul celor doi deputaţi prevede ca infracţiunile pedepsite cu patru ani de închisoare inclusiv să fie amnistiate şi ca pedepsele cu închisoare de până la 6 ani inclusiv şi cele cu amendă să fie iertate în întregime. O altă prevedere este ca pedepsele cu închisoarea între 6 şi 8 ani să fie graţiate cu o treime şi cele între 8 şi 10 ani să fie graţiate cu o cincime.
În cazul în care acest proiect va fi, totuşi, adoptat, marii corupţi ai României, ale căror dosare au durat ani întregi şi pentru care statul a plătit ani grei, se vor întoarce nestingheriţi în viaţa publică.