8.7 C
București
vineri, 1 martie 2024
AcasăSpecialDe ce avem nevoie de ”Urzeala tronurilor”

De ce avem nevoie de ”Urzeala tronurilor”

Programele populare de televiziune din prezent au devenit echivalentul foiletoanelor care apăreau în ziare în secolul al XIX-lea. Serii ca „Urzeala tronurilor” și „Downton Abbey”, precum Balzac și Dickens înaintea lor, reprezintă o sursă de distracție și un subiect pentru dezbateri. În acest sens, scenariile televiziunilor noastre s-au dezvoltat ca instrumente-cheie pentru analiză socială și politică.

Astfel de instrumente pot fi folosite pentru a înțelege, de exemplu, diferența dintre prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și președintele SUA, Barack Obama. Netanyahu a rămas blocat în al treilea sezon din „Homeland” – adică este obsedat de Iran –, în timp ce Obama, care a început să includă și noua amenințare rusească în calculele sale, a intrat deja în al treilea sezon al „House of Cards”.

Desigur, o astfel de comparație își are rădăcina în ceea ce determină adesea popularitatea unei serii: abilitatea sa de a fi o oglindă a societății – de a reflecta anxietățile și năzuințele sale – și de a crea o fereastră prin care cei din afară să poată să-și arunce o privire înăuntru.

Iată de exemplu „Downton Abbey”, o dramă britanică de epocă, poveste care urmărește viețile membrilor familiei Crawley și ale servitorilor acestora într-o casă familială de țară, tipică, din 1912 până spre mijlocul anilor 1920. De ce sunt atât de atrase de aceste personaje milioane de oameni din toată lumea – din Europa până în Statele Unite și Asia? Sunt ei nostagici după un timp de mult trecut, pe care programul îl reconstruiește cu o exactitate veridică? Sau sunt fascinați de dinamicile sociale pe care serialul le explorează?

Pentru Julian Fellowes, care a creat seria, explicația se află în altă parte – în căutarea noastră pentru ordine într-o lume haotică. Oamenii se simt atât de dezorientați în prezent, crede el, că sunt atrași spre tărâmul ordonat al „Downton Abbey”, în care decorul, reprezentat cu acuratețe în spațiu și timp, este guvernat de reguli stricte. Așa cum casa Crawley reprezintă un soi de refugiu pentru personajele sale, le poate oferi și privitorilor o supapă sigură și predictibilă prin care să scape din prezentul tumultuos și să evite viitorul incert.

Similar, drama politică americană „House of Cards” reflectă un fel de deziluzionare, de data aceasta cu privire la politicile SUA. În timp ce „The West Wing”, un serial politic popular care a fost difuzat între 1999 și 2006, portretiza o președinție SUA – deținută de un lider sofisticat, cultivat și umanist – ca un soi de năzuință, „House of Cards” îl introduce pe spectator într-un mediu întunecat al celor mai urâte impulsuri umane. În ­„House of Cards”, lumea nu este așa cum cred fanii că ar trebui să fie, ci cum se tem că este.

Această abordare este în opoziție cu cea a serialului politic danez „Borgen”, care prezintă un prim-ministru idealizat, Birgitte Nyborg. Dar efectul este similar. Adesea putem auzi oameni care afirmă că adevărata problemă cu care se confruntă Danemarca – și, în mod special, clasa politică – este aceea că prim-ministrului Helle Thorming Schmidt îi lipsesc puterile pe care le are Nyborg.

Prin expunerea provocărilor fundamentale și a anxietăților cu care se confruntă o societate, un serial TV poate, din când în când, aproape să anticipeze viitorul. În Franța, „Engrenages” – vândut în Anglia cu titlul „Spiral” – explorează acea stare proastă a lucrurilor din societatea franceză. În retrospectivă, seria pare că a prefigurat tragediile care au copleșit țara în ianuarie. În special sezonul al cincilea, care a fost difuzat în Franța spre sfârșitul lui 2014, a oferit o descriere clinică despre cum tinerii din suburbiile Parisului s-au înstrăinat, în timp ce a portretizat relația dintre poliție și superiorii săi politici la fel de cinici și chiar combativi. Dialogurile din program sunt desprinse direct din realitatea unui „prânz corporatist” parizian.

Dar show-ul TV care a devenit cel mai dezbătut subiect al zilelor noastre este, fără îndoială, „Urzeala tronurilor”, o epopee fantasy bazată (tot mai puțin) pe cea mai vândută serie scrisă a lui George R.R. Martin, „Un cântec despre gheață și foc”. Serialul a devenit cunoscut nu doar pentru bugetul uriaș și povestea complicată, ci mai ales pentru coregrafia sa permanentă de violență brutală.

Studenți la Politici Internaționale, mai ales din Canada și SUA, se întreabă dacă serialul, accentuând rolul brutalității pure, nu încurajează cumva o viziune „realistă” asupra lumii. E posibil ca sălbăticia prezentată în „Urzeala tronurilor” – care include decapitări, viol și tortură sexuală – să fi contribuit la tacticile, să spunem, grupărilor Boko Haram și Statul Islamic? Sau s-ar putea ca seria – în care violența generează și mai multă violență, dar nu le aduce neapărat personajelor ceea ce vor – să sublinieze de fapt tocmai limitele forței?

La un nivel mai filosofic, universul programului – o combinație de mitologie antică și Evul Mediu – pare să cuprindă un amestec de fascinație și frică pe care mulți oameni din prezent îl simt. Este o lume fantastică, impredictibilă și dureros de devastatoare, dar una care e atât de complexă încât până și spectatorii cei mai fideli ai show-ului sunt adesea confuzionați. În acest sens, seamănă foarte mult cu lumea în care trăim.

Deși Occidentul nu are monopol asupra producției de seriale TV, domină indubitabil acest domeniu – și, implicit, viziunea asupra lumii pe care aceste programe o reflectă. ­Altfel spus, unii s-ar putea întreba dacă liderii chinez sau rus își fac timp în orarul lor aglomerat pentru a privi seriale precum „House of Cards” și „Urzeala tronurilor”, pentru a înțelege mentalitatea rivalilor.

Consilieri guvernamentali impor­tanți, cel puțin, par să recunoască valoarea unei astfel de vizionări. Un prieten chinez mi-a spus recent că ­„House of Cards” a fost foarte popular în elita politică din China. Ei savurează ideea că politica este la fel de nemiloasă în SUA cum este și acasă la ei.

 

Dominique Moisi, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), este consilier senior la Institutul Francez pentru Afaceri Internaționale (IFRI) și profesor invitat la Colegiul King din Londra.

Copyright: Project Syndicate, 2015.

www.project-syndicate.org

Cele mai citite

Președintele Senatului, Ciucă, speră ca România să plătească mai puțin de 6,7 miliarde USD pentru Roșia Montană

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, și-a exprimat speranța că România va plăti mai puțin decât suma maximă cerută ca despăgubiri pentru blocarea proiectului minier de...

Cum eficientizezi interacțiunea cu clienții cu soluții de top precum omnichannel

În era digitală actuală, gestionarea eficientă a interacțiunilor cu clienții devine crucială pentru succesul afacerilor. Soluțiile omnichannel, inclusiv softurile de call center, reprezintă opțiuni...

Ministrul Sebastian Burduja îl acuză pe primarul Nicușor Dan că provoacă haos, întrucât tergiversează fuziunea Elcen – Termoenergetica

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că tergiversează discutarea în Consiliul General a hotărârii care ar aproba...
Ultima oră
Pe aceeași temă