Subiect al multor interpretari filosofico-religioase, "Legenda Marelui Inchizitor" a ajuns sa intereseze si oamenii de teatru. Peter Brook sau Patrice Chereau au creat propriile versiuni scenice ale celebrului text dostoievskian, versiuni care au putut fi vazute si de spectatorii romani, in urma cu cativa ani.
Pentru ca Victor Rebengiuc a fost interesat de acest text si pentru ca el insusi este "fascinat" de opera marelui romancier rus, Radu Penciulescu a decis sa monteze acest text la Teatrul National. Este al doilea spectacol pe care regizorul stabilit in Suedia il face in Romania dupa 1990. Profesor la o scoala superioara de teatru din Malmö, de fiecare data cand a revenit in tara a lucrat doar in sistem work-shop. Autor al unor spectacole de referinta inainte de "plecare" ("Doi pe un balansoar", "Regele Lear", "Vicarul"), Penciulescu a montat totusi in 2002, tot la National, "Celalalt Cioran".
Parte a romanului "Fratii Karamazov", "Legenda Marelui Inchizitor" a devenit de-a lungul timpului un text care a circulat si a fost interpretat in afara romanului. In parabola dostoievskiana, Iisus isi face aparitia in Spania pe vremea Inchizitiei. Recunoscut si adulat de multime, Fiul este arestat de Marele Inchizitor urmand sa fie ars pe rug ca toti "ereticii". "De ce ai venit sa ne tulburi?", il intreaba Marele Inchizitor pe Iisus la inceputul unui lung monolog in care mai-marele Bisericii ii reproseaza celui pe care il propovaduieste ca nu a inteles oamenii. Marea greseala a lui Iisus este, in opinia Inchizitorului, ca a trecut peste cele trei ispite la care a fost supus de Diavol in desert. Iisus a refuzat sa tranforme pietrele in paine, a refuzat sa se arunce de pe templu ca sa fie salvat de ingerii sai si a refuzat sa conduca toate imparatiile lumii, punand mai presus de toate "libertatea credintei". Dar libertatea nu este un dar, ci o povara pentru semenii sai, spune Inchizitorul, care a preluat sarcina de a le aduce inapoi fericirea: "Noi le vom da o fericire silentioasa, umila, fericirea care convine slabelor creaturi care sunt acestia… Sigur, ii vom pune la munca, dar, in timpul orelor lor de odihna, le vom organiza viata ca pe un joc de copii…".
In textul dostoievskian, Prizonierul asculta "pentru ca nu are dreptul sa adauge nici un alt cuvant la cele marturisite odinioara". In spectacolul de la National, Radu Penciulescu renunta, insa, la reprezentarea scenica a lui Iisus. In cazul de fata, Inchizitorul i se adreseaza unui copil: baiatul de altar/servitorul Inchizitorului. Din fotoliul sau comod, bandu-si cafeluta intr-un halat de casa, seful Bisericii il pune la punct pe cel care a avut indrazneala sa il "tulbure". Iar Inchizitorul Rebengiuc reuseste prin simplitate sa faca inteligibil un text filosofic. Dupa reprezentatie am auzit opinii conform carora Rebengiuc ar fi mai bun decat Chereau sau Bruce Myers, interpretul din spectacolul montat de Brook. Au fost si altii care au zis ca piesa e buna doar ca teatru radiofonic sau doar pentru a fi pusa pe un audiobook. Oricum ar fi, cuplul Rebengiuc – Penciulescu va atrage cu siguranta multi spectatori spre Teatrul National.
Legenda Marelui Inchizitor
Drama, 50min.
Dupa Feodor Dostoievski.
Regia: Radu Penciulescu. Cu: Victor Rebengiuc, Nikita Dembinschi/ Laurentiu Lungu.
