5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialDe ce a fost amânată din nou inaugurarea Pasajului Pipera

De ce a fost amânată din nou inaugurarea Pasajului Pipera

Deşi lucrările au fost finalizate, Pasajul Pipera nu va putea fi dat în folosinţă până edilii nu vor primi rezultatele evaluărilor făcute de specialişti. Procedura va mai dura doar câteva zile, promit autorităţile.

Pasajul Pipera, care supratraversează Şoseaua Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca, este gata, însă şoferii nu au primit undă verde pentru a circula pe acesta. Cele două termene de inaugurare, anunţate de primarul Oprescu – octombrie şi sfârşitul lunii decembrie – au fost ambele depăşite. La fel şi termenul asupra căruia convenise municipalitatea împreună cu constructorii, însă edilii nu îşi fac probleme pentru că lucrarea e încheiată.

„Cred că pe 11 ianuarie se întoarce primarul general din concediu, mai face o inspecţie, mai dă o tură pentru a vedea dacă îi place şi apoi îi dă drumul. Pasajul şi şoseaua lărgită vor prelua traficul de la viitoarea autostradă Bucureşti – Ploieşti”, ne-a declarat viceprimarul general Victor Iovici.

Totuşi, primăria nu va putea da drumul la circulaţie pe pasaj până nu se va încheia procedura de evaluare tehică a pasajului, însă Iovici e optimist şi spune că totul va fi gata până pe 15 ianuarie.

„Pasajul Pipera va putea fi dat în folosinţă doar după finalizarea întregii proceduri de evaluare a caracteristicilor sale de rezistenţă şi stabilitate care să confirme datele stabilite prin proiect şi cerute de standardele în vigoare. Până acum, au fost făcute încercările statice şi dinamice pentru confirmarea caracteristicilor de rezistenţă şi funcţionale ale pasajului. În momentul de faţă sunt aşteptate concluziile evaluării rezultatelor încercărilor efectuate până în prezent. Doar în urma evaluării acestor rezultate, se va putea decide punerea în funcţiune a Pasajului Pipera”, au declarat reprezentanţii municipalităţii.

Mai este de lucru la lărgirea şoselei

Chiar dacă pasajul este gata, lucrările de lărgire a şoselei Pipera de la două la şase benzi, între Calea Floreasca şi calea ferată Bucureşti-Constanţa, sunt departe de a fi gata. „Se vor relua lucrările la şosea în luna aprilie, când ne va permite vremea şi va trebui să vedem ce buget avem la dispoziţie pentru a continua proiectul. Nu ştiu să va spun când va fi finalizat”, a declarat viceprimarul Victor Iovici.

Supralărgirea şoselei va fluidiza traficul în zona de nord a oraşului şi va prelua fluxul de maşini care vor veni de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. Poţiunea de drum care va fi lărgită are o lungime de peste 1500 de metri, iar pasajul are o lungime de 475 de metri şi patru benzi de circulaţie.  

Cele mai citite

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...

Vasul rusesc care s-a scufundat în Marea Mediterană, victima unui „act de terorism”, susține Rusia

Un vas cargo rus, numit "Ursa Major", care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost victima unui „act de terorism”, potrivit agenției de știri...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...
Ultima oră
Pe aceeași temă