9.5 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăSpecialDavid Cameron le cere miniştrilor să îi susţină strategia privind UE

David Cameron le cere miniştrilor să îi susţină strategia privind UE

Premierul britanic, David Cameron,  și-a avertizat miniștrii că, dacă nu îi sprijină strategia asupra UE, vor trebui să părăsească Guvernul,  informează Mediafax.

“Dacă vreţi să faceţi parte din Guvern, trebuie să aveţi în vedere că suntem implicaţi într-un exerciţiu de renegociere pentru a avea un referendum, iar aceasta va conduce la un rezultat de succes”, a declarat David Cameron.

Citește și: David Cameron îi cere Angelei Merkel să-l ajute în reformarea UE

Premierul Marii Britanii a vorbit după ce un grup de peste 50 de parlamentari conservatori au declarat că sunt pregătiţi să susţină o campanie de ieşire din UE a Marii Britanii, cunoscută ca “Brexit”, cu excepţia unor schimbări radicale în cadrul blocului comunitar. Acesta a fost primul semn de revoltă a euroscepticilor de la realegerea lui Cameron luna trecută.

Un membru al aceluiaşi grup a sugerat că nouă dintre miniştrii lui Cameron ar putea vota în favoarea plecării din UE, ceea ce nu s-a putut confirma independent.

Citește și: Discuţie între David Cameron şi Vladimir Putin. Ce subiecte au dezbătut oficialii

Cameron, care a promis un referendum privind apartenenţa la UE până la sfârşitul lui 2017, a declarat că este încrezător că poate obţine o înţelegere care să îi permită să le recomande britanicilor să rămână în cadrul blocului comunitar, la care au aderat în 1973.

Cele mai citite

Oamenii se îmbulzesc după făină după ce un camion cu ajutoare intră în orașul Gaza

Sute de oameni s-au grăbit spre și s-au urcat pe un camion de ajutor care transporta saci cu făină, în orașul Gaza sâmbătă (2...
00:00:44

VIDEO. Mii de persoane vizitează mormântul lui Navalnîi la Moscova

Mii de susținători ai lui Alexey Navalnîi au venit vineri, 1 martie, la cimitirul Borisovskoye din Moscova pentru a-i aduce un omagiu și a...

Primul centru de dezintoxicare cu servicii ”all-inclusive” din România

Zilele trecute, s-a deschis primul centru privat de dezintoxicare de tip all-inclusive din România. Aici, cei aflați în lupta cu dependențele de orice...
Ultima oră
Pe aceeași temă