Corespondentul Al Jazeera Ayman Mohyeldin face turul victoriei în Statele Unite – sau, mai bine zis, Al Jazeera l-a trimis să celebreze victoria postului. În definitiv, Mohyeldin e un tip modest, chiar dacă e unul dintre cei mai cunoscuţi reporteri ai Al Jazeera – şi în mod clar un star media internaţional aflat pe val.
Al Jazeera are motive întemeiate să radieze de fericire: a câştigat în popularitate în SUA, după ce milioane de americani, în foamea lor după ştiri de la faţa locului din Egipt, s-au orientat către transmisia online pe internet şi către relatările lui Mohyeldin din Piaţa Tahrir din Cairo. Aşa că acum Mohyeldin stă trei săptămâni în SUA şi participă la evenimente media – inclusiv la o şedinţă foto pentru GQ – pentru că a devenit bine cunoscut într‑o ţară în care telespectatorii sunt în esenţă opriţi de la a urmări postul său de televiziune.
Reţeaua Al Jazeera a fost o ţintă a administraţiei SUA încă din 2003, când fostul vicepreşedinte Dick Cheney şi fostul ministru al Apărării Donald Rumsfeld au descris-o ca fiind practic braţul Al Qaeda. Doi dintre reporterii săi au fost mai târziu ucişi la Bagdad, când un tanc american a tras în Hotelul Palestina, unde, aşa au explicat oficialii americani ulterior, s-a crezut că se ascunde un cercetaş care direcţiona focul împotriva trupelor americane. Dar, pentru că se ştia că Al Jazeera are o echipă acolo, postul şi alte media au exprimat suspiciunea că reporterii postului ar fi fost de fapt ţinta atacurilor americane.
Până în ziua de azi, Al Jazeera, care a devenit alături de BBC News una dintre sursele globale de ştiri serioase de televiziune, a devenit practic imposibil de găsit pe vreo reţea din SUA. Principalele companii americane de televiziune prin cablu sau satelit refuză să-i difuzeze programele – cu excepţia zonelor Washington, DC şi parţial Ohio şi Vermont -, în ciuda unei cereri enorme din partea publicului.
Aşa că Al Jazeera îşi trimite echipa de ştiri în turneu prin SUA, încercând să popularizeze figurile acestui post odinioară demonizat. Iar Mohyeldin poate suna ca Robert F. Kennedy: când din Piaţa Tahrir s-a auzit vocea mulţimii salutând abdicarea lui Mubarak, jurnalistul a comentat că „un om a căzut, iar opt milioane s-au ridicat.”
Campania americană a postului este una cum nu se putea mai necesară pentru americani. Prin interdicţia dreptului de a urmări programele Al Jazeera, americanii sunt ţinuţi ca într‑un acvariu, sunt izolaţi de imaginile şi relatările prin care aduc informaţia în restul lumii.
Iată, de exemplu, scandalul recent în jurul fotografiilor cumplite făcute de câţiva soldaţi americani în Afghanistan, devenite accesibile întregii lumi prin intermediul presei, inclusiv prin Al Jazeera. În America au fost câteva scurte relatări despre faptul că Der Spiegel a publicat articole pe această temă. Dar imaginile în sine – chiar şi editate pentru a proteja identitatea victimelor – nu au ajuns pe fluxurile media americane.
Fotografiile sunt atât de şocante încât a nu le prezenta – alături de, să zicem, imagini explicite cu bombardamentul unor copii în Gaza sau interviuri cu supravieţuitori de la Guantánamo – înseamnă să nu‑i laşi pe americani să înţeleagă evenimente care pot fi pentru alţii la fel de traumatizante precum atacurile de la 11 septembrie 2001.
Principalii actori media din SUA, inclusiv The New York Times, nu au găsit de cuviinţă să menţioneze că una dintre fotografii înfăţişa un soldat american ţinând capul unui afgan mort de parcă era un trofeu de vânătoare.
De aceea sper ca, pentru binele americanilor, Al Jazeera să pătrundă pe piaţa media americană. Dacă americanii nu vor vedea imaginile şi relatările care structurează modul în care alţii ne percep, SUA nu vor depăşi reputaţia de bătăuş care abia orbecăie. Din anumite puncte de vedere, egiptenii sunt azi mai bine informaţi decât americanii (şi, după cum repeta de multe ori Thomas Jefferson, libertatea nu este posibilă fără cetăţeni informaţi). În Egipt există 30 de ziare şi peste 200 de posturi de televiziune. Ziarele americane mor, relatările din actualitatea externă au fost reduse la cel mult trei sau patru minute la finalul câtorva ediţii ale jurnalelor de seară, iar majoritatea posturilor TV sunt ocupate cu reality-show-uri.
M-am întâlnit cu Mohyeldin înainte de una dintre apariţiile sale publice în Manhattan. Analiza pe care a făcut-o revoluţiei din Egipt şi altora din regiune e inspirată de acel gen de media globalizate la care americanii nu au acces şi care au creat condiţiile pentru ca oamenii să se poată răscula şi cere democraţie. Mohyeldin sublinia că „oamenii şi-au conştientizat drepturile cu ajutorul internetului şi televiziunii prin satelit – oamenii se uită la filme şi citesc ce scriu bloggerii. A fost o revoluţie a conştientizării, bazată pe accesul la informaţia cu circulaţie rapidă. Fermierii, ţăranii din Piaţa Tahrir erau conştienţi de drepturile lor”.
Americanii tânjesc după ştiri internaţionale, nu e adevărat că nu ne pasă de lumea exterioară. Poate că americanii se vor revolta şi vor ameninţa să-şi boicoteze firma de cablu sau de satelit până când primim Al Jazeera – plus alte posturi de ştiri internaţionale. Vom face atunci încă un pas pentru a deveni parte a lumii – o lume care altfel ne va lăsa pur şi simplu în urmă.
NAOMI WOLF ESTE ACTIVIST POLITIC ŞI CRITIC SOCIAL. CEA MAI RECENTĂ CARTE A EI ESTE „GIVE ME LIBERTY: A HANDBOOK FOR AMERICAN REVOLUTIONARIES (DAŢI-MI LIBERTATE: UN MANUAL PENTRU REVOLUŢIONARII AMERICANI)”.WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG
