16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialDascălii îşi cer salariile în stradă

Dascălii îşi cer salariile în stradă

Profesorii sunt nemulţumiţi de îngheţarea lefurilor în anul 2012 şi vor picheta Ministerul Educaţiei.

 

Dascălii sunt, din nou, decişi să protesteze în masă. Începând cu data de 15 noiembrie, cadre didactice Constanţa afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor picheta sediul Ministerului Educaţiei, alături de colegi din întreaga ţară.

Angajaţii din învăţământ sunt nemulţumiţi de faptul că nici actualul Guvern nu le rezolvă problemele cu care se confruntă. Mai mult decât atât, oamenii educaţiei se arată consternaţi de anunţul guvernanţilor, de a îngheţa salariile în 2012. Preşedintele sindicatului constănţean, Ioana Purcărea, a anunţat, ieri, că şi judeţul Constanţa se va alătura colegilor din teritoriu.

Acţiunea are loc în urma protestului spontan organizat în urmă cu două zile de câteva zeci de dascăli, reuniţi în faţa Ministerului Educaţiei pentru a discuta cu ministrul Daniel Funeriu. Sindicaliştii reclamă lipsa dialogului social cu reprezentanţii Guvernului, subfinanţarea acută din sistem şi blocarea posturilor.

Peste 150 de posturi blocate

Pe de altă parte, profesorii au observat neconcordanţe pe marginea unor metodologii şi faptul că se încalcă codul fiscal. În Constanţa, la ora actuală, din totalul celor 153 de posturi blocate în învăţământul constănţean au fost ocupate în ultimii doi ani doar 22.

Unităţi din învăţământul pre­ş­colar au urgent nevoie de personal auxiliar. De exemplu, la Grădiniţa „Amicii” este nevoie de contabil şi secretar. Grădiniţa „Lumea copiilor” duce lipsă de personal de îngrijire. Acelaşi deficit se înregistrează şi la  Grădiniţa „Riţa Gărgăriţa”.

Există şi cazuri în care posturile nu s-au ocupat din cauza nedecontării navetei şi a distanţelor foarte mari pe care dascălii trebuie să le parcurgă. De exemplu, în satul Râmnic, din comuna Cogealac, este nevoie de încă un educator.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă