Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influenţă în perioada în care a fost primar al oraşului Slatina, a declarat, vineri seara, la ieșirea din sediul DNA că se consideră nevinovat şi că nu a luat mită.
Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte.
Ca urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul unor persoane față de care se desfășoară acte de urmărire penală, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani.
Președintele Traian Băsescu a atras atenția în octombrie 2014, atunci când premierul Victor Ponta l-a nominalizat pe Darius Vâlcov pentru funcția de ministru al Finanțelor, că acesta ar putea avea probleme cu justiția.
Darius Vâlcov a fost audiat, vineri seară, de procurorii DNA, în calitate de suspect în acest dosar. El nu poate fi reținut de DNA, deoarece beneficiază de imunitate. Senatul ar trebui să aprobe o cerere din partea DNA în acest sens.
Senatorul PSD Darius Valcov, doctor în economie, a fost primar PDL al municipiului Slatina și președinte al PDL Olt în perioada 2007-2012. Vâlcov a fost, până la numirea în funcția de ministru, președinte al Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului din Senat.