Danny DeVito a aparut in emi-siunea de televiziune „The View”, din 29 noiembrie, bine ametit dupa o noapte intreaga de bautura cu prietenul sau George Clooney. Starul isi promova noul film, „Deck the Halls”, si a recunoscut ca nu a dormit deloc. Dupa care a dat vina pe cocktail-urile ingurgitate si s-a lansat intr-o ofensiva „ditirambica” impotriva presedintelui Bush, bipuita din doua in trei cuvinte de cenzorii postului.
Creatoarea show-ului, Barbara Walters, a fost vizibil deranjata de starea cvasibahica a lui DeVito, pe masura ce interviul devenea din ce in ce mai suculent pentru telespectatori. Starul a dezvaluit ca el si sotia sa, Rhea Perlman, au folosit toata suprafata disponibila a faimosului dormitor Lincoln de la Casa Alba cand au fost oaspetii fostului presedinte Bill Clinton.
Celelalte doua gazde ale emisiunii, Rosie O'Donnell si Joy Behar, s-au amuzat de verbiajul colorat al lui DeVito, in timp ce invitata in show, politicianul republican Elisabeth Hasselbeck, foarte jenata, a incercat zadarnic sa schimbe subiectul discutiei.
Purtatorul de cuvant al lui DeVito, Stan Rosenfield, a declarat ca, dupa acest show de pomina, clientul sau i-a cerut sa-i faca rost de numarul de telefon al Barbarei Walters.