19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDaniel Pancu, "diamantul" rasarit in Copou

Daniel Pancu, „diamantul” rasarit in Copou

Descoperit de Kurt Gross, slefuit de Mitica Romila si promovat de Leonida Antohi, Daniel Pancu ramane cel mai mare jucator oferit fotbalului romanesc de Poli Iasi. "stiam ca va ajunge un mare fotbalist. Era talentat, constiincios, receptiv la tot ce-i spuneai. A fost varful promotiei din 1987", isi aminteste primul antrenor al lui "Pancone".

Aventura lui Daniel Pancu in lumea fotbalului a inceput in anul 1987. Avea doar zece ani cand s-a prezentat la o preselectie la clubul din Copou. Talentul sau, indarjirea de care dadea dovada si alura l-au facut pe antrenorul de atunci al juniorilor, Kurt Gross, sa-l remarce imediat. "Am dat un anunt in ziarul de atunci, Flacara Iasiului, de selectie la clubul Politehnica. S-au prezentat peste 250 de copii, iar timp de o saptamana i-am testat zilnic. Am lucrat la tehnicitate, la transmiterea mingii, la controlul mingii, la preluari. Practic, elementele de baza. Au ramas doar 30, iar printre ei se numara si Pancu. Am lucrat un an cu ei, dupa care i-am predat grupa lui Dumitru Romila", isi aminteste cu placere Kurt Gross.

Daniel s-a remarcat inca de pe atunci. Avea o statura mai impozanta decat ceilalti. In plus, avea o tehnicitate remarcabila. Juca pe toate posturile fara probleme. "Imi aduc aminte ca a venit la mine si mi s-a plans ca el vrea sa stea in poarta. L-am ascultat, l-am pus in poarta si s-a descurcat foarte bine. si nu numai acolo. si ca fundas, dar si ca mijlocas", povesteste antrenorul.

Kurt Gross este mandru de faptul ca a descoperit si slefuit timp de un an un mare talent, un copil ce avea sa poarte mai tarziu tricoul nationalei. "stiam ca va ajunge un mare fotbalist. Era talentat, constiincios, receptiv la tot ce-i spuneai. A fost varful acelei promotii, desi toti pustii pe care i-am selectat atunci erau talentati. Nu degeaba fusesera alesi din 250 de copii", isi aminteste Kurt Gross, un om care a albit pe taramul fotbalului. A fost antrenor la toate categoriile de varsta la Poli, din 1972 pregatind grupe de copii, juniori, tineret, tineret-sperante, dar si echipa de seniori.

A jucat in toate diviziile, dar la Poli Iasi niciodata. A aparat culorile cluburilor Dinamo Bacau, Gaz Metan Medias, Dinamo Obor, Nicolina Iasi, iar din 1972 a imbratisat cariera de antrenor, prin mainile sale trecand multe dintre fostele glorii ale Politehnicii. Kurt Gross are acum 70 de ani, dar iubeste in continuare fotbalul la fel ca in prima tinerete. Face parte din Comisia de observatori a AJF Iasi, mai observa din cand in cand tinere talente la judet, iar la clubul Poli este colaborator. "Mai exact, omul bun la toate. Poli este viata mea de peste 35 de ani si este normal sa-mi petrec ziua aici", spune nea’ Kurt, cel care l-a descoperit pe "Pancone".

Curajul lui Antohi

Dupa sase ani de juniorat sub bagheta lui Dumitru Romila, in 1994, la doar 17 ani, Pancu face pasul la echipa mare si trece pe mainile prof. Leonida Antohi, care-l avea secund atunci pe Misu Danila.

"Mitica Romila mi-a spus ca are la grupa sa un pusti foarte talentat. «Am unul care ma dribleaza si pe mine», mi-a spus. Am mers la mai multe meciuri si m-am convins ca trebuia sa joace la echipa mare. I-am spus: «Pustiule, iti faci bagajele si vii sus, pe Copou. Vei juca la echipa mare». A ramas fara replica. S-a bucurat mult. Cand a intrat in vestiar pentru prima data era un pic timid, dar i-a trecut in scurt timp. S-a adaptat nesperat de repede", spune Antohi, care isi aminteste si cum s-a produs "transferul" lui Pancu la seniori: "Era toamna sezonului 2004-2005, iar lotul era restrans numeric. Jucau pe atunci Paraschiv, Cotan, Caunei, Cobuleanu. Cu totii erau tineri. L-am titularizat pe Daniel in toate meciurile din retur si a jucat foarte bine. S-a descurcat de minune pe patru posturi. Desi avea doar 17 ani, juca excelent acolo unde era nevoie: mijlocas stanga, dreapta, central si varf. Avea disponibilitate mare la efort si o tehnica de invidiat, era un bun coleg si s-a impus destul de repede si in vestiar. Era un caracter foarte puternic".

Titi Dumitriu nu l-a vrut la Steaua

Antohi isi aminteste ca Daniel Pancu a fost foarte aproape de un transfer la Steaua in anul 1997. "Dupa doar un sezon in Divizia A, echipa a retrogradat, in anul 1996. Apoi in jurul lui Daniel a inceput forfota. Mai intai a venit Gino Iorgulescu si s-a interesat de el. Apoi l-am dat la Steaua, a jucat chiar si trei meciuri in Ghencea, in Cupa Ligii, dar nu a fost pastrat in lot. Trio-ul Titi Dumitriu-Tica Danilescu-Ion Alexandrescu a decis atunci ca Pancu nu este de Steaua. Imediat a intrat pe fir Grigore Sichitiu, care are ochi la fotbalisti. L-a luat in Giulesti, desi avea doar 20 ani neimpliniti. A avut mana buna", povesteste Leonida Antohi.

Tehnicianul a punctat si aspectele negative din jocul lui Pancu. "Nu era perfect, avea si lacune in joc, dar cu timpul si le-a corectat. Avea probleme la jocul de cap si la marcaj. Era repezit. Uneori exagera si cu driblingul. A lucrat mult individual si a recuperat. A fost unul dintre cei mai talentati jucatori cu care am lucrat".

Vedeta

Autografe la BAC pentru profesorul din comisie

Antohi isi aminteste o faza amuzanta de la examenul de Bacalaureat pe care l-a sustinut Daniel Pancu. "Am fost seful Comisiei de Bacalaureat si vreau sa spun ca Daniel a trecut cu brio examenele. La un moment dat m-am intalnit cu profesorul care l-a avut pe Daniel in sala. Era foarte bucuros: «Uite, am autograf de la Pancu!», a exclamat colegul meu. Vreau sa va spun ca era foarte inteligent. Mai chiulea de la ore, dar se descurca la scoala. stiu ca a dat intr-un an mai multe teze intr-o zi si a luat note bune la toate", spune Antohi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă