Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că peste 99% dintre copii vor avea în prima zi de şcoală manuale pe bănci, iar toţi cei din clasa I vor primi manuale noi, informeaza NewsIn.
„Am centralizat duminică, în cadrul unei videoconferinţe cu inspectorii şcolari, şi situaţia manualelor şcolare. Peste 99% dintre copii vor avea în prima zi de şcoală manualele pe bănci. De asemenea, în acest an am rezolvat sau suntem pe cale să rezolvăm şi o serie de probleme istorice pentru manualele pentru minorităţi, în special a celor mai puţin numeroase. Vreau să subliniez că 100 la sută dintre copiii de clasa I au manuale noi”, a spus Funeriu, care a precizat că rata de retipărire a manualelor a fost în acest an de 20-25%.
În ceea ce priveşte situaţia rechizitelor pe care ministerul Educaţiei le va distribui gratuit copiilor care nu au o situaţie socială bună, ministrul Funeriu a promis că în majoritatea judeţelor acest proces va fi finalizat până la 1 octombrie.
„Am centralizat situaţia rechizitelor pentru copii. Cum bine ştiţi ministerul oferă anual rechizite gratuite unui număr cuprins între 650.000-700.000 de elevi. Majoritatea judeţelor vor finaliza distribuirea rechizitelor până la termenul legal de 1 octombrie, în unele judeţe aceste rechizite sunt deja pe băncile copiilor. Situaţii mai speciale sunt în Botoşani şi Vâlcea”, a mai spus Daniel Funeriu.