Dana Razboiu: “Jurnalele de stiri sunt reglate de cerere”

Dana Razboiu s-a numarat printre primele persoane care s-au alaturat echipei de la Kanal D, unde pre­zinta principalul jurnal de stiri al zilei, devenind intre timp o imagine a postului. Am vorbit cu ea despre anii petrecuti in televiziune, despre transmisiunile in direct, despre datorie si hobby-uri, dar si despre Romania la sfarsitul lui 2009.

Carte de vizita

Nume: Dana Razboiu
Studii: Facultatea de Psihologie din Timisoara
Activitate: A inceput sa lucreze in televiziune in 1995, la Timisoara, cinci ani de zile fiind reporter la Departamentul Stiri al TVR Timisoara. Din 2000 a inceput sa prezinte principalul Jurnal TVR 1 al zilei, mai intai in week-end-uri, iar apoi in timpul saptamanii. A urmat cursuri de pregatire cu jurnalisti de la BBC si CNN. A obtinut premiul APTR pentru cel mai bun prezentator. In 2007 s-a alaturat echipei de la Kanal D.

Dana Razboiu a absolvit o facultate de psihologie, insa nu a profesat niciodata. A lucrat in televiziune inca din pri­mul an de facultate si nu a renuntat la ea dupa inche­ierea studiilor. Psihologia a ramas in continuare principalul ei hobby, fiind la curent cu toate aparitiile din acest domeniu.

Care este prima amintire legata de televiziune?

Dana Razboiu: Nu stiu care e prima. Stiu una pe care nu o s-o uit niciodata, din primele intrari in direct. Aveam 19 ani si imi puneau lavaliera cat mai aproape de gat pentru ca daca o lasau in dreptul inimii se auzea pur si simplu cum imi batea inima din cauza emotiilor.

Dupa nasterea celui de-al doilea copil, ai revenit foarte repede la pupitru. Ce s-a intamplat?

D.R.: Televiziunea da dependenta si stirile cu atat mai mult pentru ca ai parte de multa adrenalina cand trebuie sa intri in direct, in fiecare zi. Pe de alta parte este bine sa ai si un job in afara meseriei de mama. Te implineste. Nu cred ca as putea fi pe deplin feri­cita doar stand acasa.

Te-a transformat meseria asta intr-o persoana rigida, pasionata numai de televiziune si informatie?

D.R.: La pupitrul stirilor nu ai cum sa fii foarte mobil si nici nu poti sa-ti exprimi parerile pentru ca nu e locul in care sa-ti spui propriile opinii. Trebuie sa transmiti informatia si atat. Si atunci e ­foarte greu sa vorbesti despre hobby-uri sau sa te vada cineva altfel decat ca pe o doamna in sacou. Sunt un om normal si firesc: imi place sa fac sport. Imi plac copiii foarte mult. Imi place natura, imi place sa citesc.

Tu ai terminat facultatea de psihologie, dar ai "esuat" in televiziune. Cum s-a intamplat asta?

D.R.: Am inceput sa lucrez in televiziune din primul an de facultate si am ramas in televiziune. Mi-am dat seama la un moment dat, la putin timp dupa ce am fost angajata, ca voi face mai degraba televiziune decat psihologie. Am debutat in televiziune facand divertisment in primele luni dupa care m-am mutat singura la stiri. Mi s-a parut a fi un cadru mai serios si structura mea se potrivea pentru stiri. Sunt un om foarte serios, uneori chiar prea sobru. Dar psihologia este in continua­re principalul meu hobby, n-am renuntat la ea, citesc foarte mult, fac psihanaliza.

In toti acesti ani televi­ziunea s-a transformat, nu crezi? Exista lucruri bune si rele. Care sunt in opinia ta acestea?

D.R.: Cel mai bun: Exista libertate de exprimare in Romania! Cel mai rau: Tabloidizarea excesiva. E normal sa existe emisiuni cu format tabloid, dar sa vezi asta de dimineata pana seara la televizor nu e normal. Cred ca s-a ajuns foarte jos in televiziune si ma intreb catre ce ne indreptam.

Oricum, s-a ajuns la un nivel destul de scazut al calitatii stirilor…

D.R.: Stirile realizate astazi sunt stirile cerute de publi­cul roman. Cred ca si jurnalele de stiri au evoluat sau involuat, nu stiu, la fel ca si societatea romaneasca. Merg in aceeasi directie, sunt reglate de cerere. Pe mine, de exemplu, ma intereseaza stirile externe. Numai ca nu pot avea un jur­nal cu foarte multe stiri externe pentru ca nu intereseaza populatia din Romania. Nu asta se cere!

Se poate face o cariera in televiziune fara compromisuri?

D.R.: Se poate.

Din anii petrecuti in televiziune "la stiri", ce te-a marcat, ce ai invatat?

D.R.: Ma impresioneaza foarte mult stirile despre copii. De multe ori stire inseamna un eveniment tragic si asta ma marcheaza! Dintre cali­tatile de prezentator, cel mai greu e sa fii natural, sa fii firesc. Sa joci un rol e simplu. Am invatat ca poti sa mori foarte usor, ca imaginea conteaza, ca nu primesti niciodata nimic fara sa dai ceva in schimb.

Care este visul tau nerealizat pana acum in televiziune?

D.R.: O emisiune de stiinta care m-ar multumi pe mine dar care probabil n-ar aduce audienta. Dar cine mai e interesat de stiinta in Romania de azi?

Care este "nebunia ta de toate zilele"?

D.R.: Depinde de moment. In acest moment e alaptatul. Imi alaptez copilul si, desi ma plang de multe ori ca mi-e greu, alaptatul e o cochetarie. O fac cu foarte multa placere si mai ales cu multa dragoste.

Cum arata urmatorii zece ani in planul tau?

D.R.: Niciodata nu mi-am facut planuri pentru urmatorii zece ani. Desi nu stiu ce voi face peste zece ani, stiu ca as vrea sa-mi petrec batranetile intr-un loc cu o clima mai calda. In urmatorii zece ani mai vreau un copil, vreau sa-mi educ copiii si sa ma bucur in continuare de viata. Nu stiu daca voi mai lucra la stiri si peste zece ani.
Dupa ce l-am nascut pe Marc, am primit un mesaj de la un prieten din copi­larie. Mesajul suna asa: "nu stiu cine pe cine a urmarit. Tu ti-ai urmarit visul sau visul te-a urmarit totdeauna pe tine?". Asta pentru ca spuneam din adolescenta ca-mi doresc trei baieti si uite ca am deja doi.

Ce urasti/iubesti la Romania anului 2009?

D.R.: Urasc lipsa de civilizatie si felul in care ne crestem copiii, intr-o lipsa de bun simt crasa. Urasc badarania si nesimtirea. Iubesc insa satul romanesc si traditiile de la tara. Am copilarit la tara si uneori imi este dor de acel loc. E un loc pur, imaginea bunicilor mei si a taranilor din Romania e imaginea omului autentic, care nu are nevoie sa joace un rol. Nu are nevoie de masini luxoase sau telefoane sofisticate, e multumit cu pamantul si animalele lui.

Cum ti se pare Bucurestiul in comparatie cu Timisoara?

D.R.: Imi place Bucurestiul. Nu credeam acum zece ani ca o sa ajung sa spun asta. Imi plac parcurile, imi plac cladirile, imi place Opera. Si e casa mea. Timisoara e orasul studentiei mele si ma intorc cu drag acolo de cate ori am ocazia.

Esti fan Leonard Cohen. Ai ratat vreunul din concertele acestuia la Bucuresti?

D.R.: Asa e, imi place foarte mult Leonard Cohen. Am fost la concert in septembrie. Anul trecut nu am fost, nu am putut.