Preşedintele Traian Băsescu ar fi comis fapte ilicite prin afirmaţiile de natură calomnioasă făcute la adresa lui Dan Voiculescu, potrivit unei motivări a Judecătoriei Sectorului 5 remise România liberă de către Biroul de Presă al PC.
Totodată, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, reia aceeaşi informaţie pe blogul personal.
„Am primit motivaţia hotărârii Judecătoriei Sectorului 5 în procesul pe care i l-am deschis lui Traian Băsescu, care mi-a atribuit, de la tribuna Parlamentului, o afirmaţie pe care nu am făcut-o niciodată (referitoare la controlul asupra justiţiei), dar pe care preşedintele suspendat a repetat-o sistematic, în ciuda faptului că i-am comunicat public ca îl dau în judecată”, scrie Voiculescu.
Citeşte şi Dan Voiculescu, la Tribunalul Bucureşti în Dosarul ICA
„În consecinţă, în temeiul articolelor 72, 75, 253, 1349, 1357 din Codul Civil, art.30 alin.5 şi art.20 din Constituţia României, art.8 si 10 din CEDO, instanţa a decis că TRAIAN BĂSESCU A COMIS FAPTE ILICITE, prin afirmaţiile de natură calomnioasă facute la adresa lui Dan Voiculescu.
Aşadar, domnul Băsescu care a minţit Europa despre o presupusă lovitură de stat, cauzând grave prejudicii de imagine naţiunii române, a încălcat Codul Civil, Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, potrivit preşedintelui de onoare al conservatorilor.
Citeşte şi Procurorii Parchetului General: Dan Voiculescu a MINŢIT privind colaborarea sa cu Securitatea
Trebuie remarcat, continuă Voiculescu, curajul instanţei: „Nu cred că a fost deloc uşor să îl condamne pe T. Băsescu într-un proces cu Voiculescu şi într-un dosar cu implicaţii majore pentru evaluarea adevărului despre referendumul din 2012. Un curaj excepţional al judecătorului care, sunt convins, va fi remarcat pe plan intern şi internaţional”.
„Decizia Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti: Traian Băsescu a comis fapte ilicite prin afirmaţii de natură calomnioasă la adresa lui Dan Voiculescu”, se arată şi în comunicatul citat.
„Vă transmitem Decizia prin care Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a decis, în data de 27 martie 2013, ca alegaţiile preşedintelui Traian Băsescu, din perioada referendumului pentru demitere desfăşurat în iulie 2012, referitoare la presupuse ameninţări la adresa justiţiei, CONSTITUIE ‘FAPTE ILICITE’.
Prin această hotărâre, justiţia confirmă că Traian Băsescu a dezinformat deliberat întreaga Europă invocând o falsă ameninţare la adresa justiţiei atribuită cu intenţii denigratoare lui Dan Voiculescu”, potrivit documentului.
Comunicatul conţine ataşat şi decizia Judecătoriei Sectorului 5 în acest caz – Vezi AICI Motivarea