Artistul plastic Dan Perjovschi este un tumultuos cetăţean român. Îşi manifestă furia cetăţenească în desenele pe care le face şi pe care le pune de multe ori în slujba unui crez civil.
Despre implicarea artistului în societate, despre cum să mişcăm lucrurile în loc să filozofăm gândind la lume şi la viaţă ne învaţă la început de an Dan Perjovschi.
Sunteţi, iertat fie-mi truismul, un foarte activ activist. Vă manifestaţi plenar pe Facebook şi nu numai, fiind, printre altele, un aprig luptător împotriva proiectului de la Roşia Montană. Credeţi că artistul trebuie să aibă şi vocaţie de activist?
Dan Perjovschi: Sunt foarte activ artistic, dar nu sunt activist în definiţia clasică a termenului. Sunt un comentator al realităţii, ca să fim mai precişi. Nu mă implic fizic, ci intelectual. Nu sunt un lider, nu spun cum să se facă lucrurile, nu conduc pe nimeni nicăieri, ci mă solidarizez, sprijin, asist şi fac rezumate grafice… În ultima vreme oamenii s-au identificat cu aceste comentarii şi au protestat cu ele. Eu nu am fost pe stradă, ci desenele mele.
Eu nu mă pot compara cu activiştii reali din Roşia şi din alte părţi şi pentru alte cauze pentru care se luptă oamenii de zeci de ani pe bune. Şi nu mă pot compara nici cu miile de oameni care zi de zi sau duminică de duminică şi-au înfrânt oboseala, depresia, nimic-nu-se-va-schimba-ul şi au ieşit pe stradă. Eu am contribuit cu ce ştiu eu să fac mai bine. Eu desenez. Desenele mele despre Roşia Montană au fost la liber, ca să zic aşa. Oricine a putut să le folosească aşa cum i-a trecut prin cap. Da, artistul trebuie să se implice. Cum, cât şi de ce parte este decizia lui.
Arta dvs. este şi ea “angajată” în slujba unor idei civico-politice sau e doar o opţiune de cetăţean?
D.P.: Sunt cetăţean şi artist şi am idei şi civice, şi politice. Arta mea este un comentariu al lumii contemporane. De aici şi de aiurea. Am păreri ferme şi subiective şi nu ezit să mă “bat” pentru ele… Ca cetăţean român, îmi doresc o democraţie liberală cu respect pentru individ şi proprietate, ca artist internaţional îmi doresc o lume mai de stânga, o social-democraţie de tip danez cu un stat responsabil social şi cultural, cu redistribuţie mare şi cu o clasă de mijloc extinsă. Din tensiunea asta ies idei şi atitudini pe care le transpun în desene. Ca cetăţean, ştiu că democraţia înseamnă implicare… O parte din ce fac micro sau macro gratis şi constant este exact asta: implicare. Altfel mi-aş fi putut vedea comod de treabă în ţările calde, fără să am nervii pe bigudiuri şi frustrarea cât casa…
Am văzut, nu cu multă vreme în urmă, instalaţia dvs. de la Nagoya din cadrul Trienalei Aichi. Tema ediţiei era „Trezirea – Unde ne aflăm? – Pământ, memorie şi înviere“. Cum s-a adaptat artistul nonconformist Dan Perjovschi la un subiect atât de grav, cu atât mai mult cu cât era legat de cutremurul şi tsunamiul care au devastat Japonia în martie 2011?
D.P.: La Nagoya eu am desenat toată lumea, cu succesele şi crizele ei. Am desenat despre secolul în care trăim şi despre ce societate avem. O mare parte era bineînţeles despre Japonia, o cultură pe care o accesam pentru prima dată. Ori cultura asta presupune şi Fukushima. Pentru mine tragedia natural-nucleară este parte din Japonia, dar şi din societatea secolului 21… Suntem puternici şi firavi în acelaşi timp. Suntem în stare să ajungem pe alte planete, dar nu o putem îngriji pe asta pe care trăim. De aia am desenat pe geamuri la etajul 10. Am desenat pe cer. Dar mi-a plăcut bienala şi ambiţia ei într-o societate cu tabuuri şi îmbinări spectaculoase între graţie şi beţie… Japonia e mai complexă decât o ştim din romane. Şi uneori mai brutală… Pe mine m-a fascinat fiecare colţişor, fiecare tânăr îmbrăcat diferit, fiecare “department store”, tren de mare viteză, şofer de taxi cu chipiu şi fiecare automat de cumpărat băuturi, care de care mai electrice…
Ştiu că aţi avut şi un workshop acolo. Cum a fost întâlnirea cu publicul japonez pe care l-aţi văzut prima oară?
D.P.: Am avut o prezentare publică urmată de o discuţie care a durat ceva… Experienţa mea din timpul dictaturii şi după aia al tranziţiei şi acum al democraţiei a fost interesantă pentru japonezi. De altfel, felul meu de a lucra cu stereotipuri cu umor şi ironie are căutare peste tot în societatea contemporană ultraautomatizată şi digitalizată…
Curatorul Lewis Biggs ne-a declarat atunci că „deşi opera lui Dan Perjovschi are o latură umoristică, el este un artist cât se poate de serios” şi că “ironia şi critica socială care însoţesc mereu lucrările lui Dan Perjovschi funcţionează ca un duş rece de care omul modern are nevoie. Cinismul lui este unul sănătos, menit să ne trezească la realitate”. Poate într-adevăr artistul să funcţioneze ca un ceas deşteptător sau ca un duş rece?
D.P.: Eu funcţionez ca un deşteptător şi pentru curator, nu numai pentru public. Am un limbaj care prinde şi devin popular şi la directorul muzeului, dar şi la portarul lui. E un soi de new pop art. De altfel, eu am fost invitat la Nagoya de Shihoko Iida, curator japonez cu experienţă în Australia şi în Noua Zeelandă, care a vizitat expoziţia mea personală din 2011 la Total Museum of Art din Seul. Shihoko a apreciat umorul (de altfel japonezii, ca şi nemţii, în pofida stereotipului, au umor) şi directeţea mesajului şi m-a invitat pe loc, acolo, în expoziţie…. Aşa merg lucrurile: deşteptare după deşteptare…
Vă socotiţi un artist “cinic” şi “ironic”? Şi, dacă da, de ce vă sunt utile aceste arme?
D.P.: Oamenii se “recunosc” pe sine în desenele mele. Văd ce sunt condiţionaţi să vadă. Eu nu sunt cinic. Sau cel puţin nu vreau să fiu. Nu caut scandal, ci înţelegere. În lumea de azi e uşor să jigneşti. Dar ironic sunt. Asta este arma mea împotriva puternicilor vremii, a nedreptăţilor şi a absurdităţilor lumii contemporane… Îţi dai seama ce o să-mi facă primul ministru dacă-i fixez neputinţele
într-un desen? O să trimită jandarmii să-mi aresteze markerele? Pe de altă parte, eu desenez ca să înţeleg… Pornesc de la particular, de la evenimentul actual şi trecător, dar extrag ceva valabil şi după aia. Eu fac “logo”-urile întâmplărilor… Sunt un soi de cronicar. Şi asta înseamnă putere.
Şi acum, ca să dăm în ciocoi, ce-l nemulţumeşte cel mai mult pe cetăţeanul român Dan Perjovschi?
D.P.: Of, ar fi atâtea… şi nu doar la ciocoi. Eram cu moralul la pământ contemplându-mi naţiunea vulgară şi hrăpăreaţă… Imbecilităţi la kilogram. Noroc cu “Salvăm Roşia Montană“, care a scos online şi pe stradă generaţii cu simţ estetic, civic şi critic. Avem, din păcate, o clasă politică mediocră spre imbecilă, un popor hămesit şi ieftin, o intelighenţie blocată în proiect sau cumpărată la kil, o slabă putere de coagulare civilă şi foarte multă inegalitate.
Suntem un cor de bocitoare la toate nivelurile. Nu ştiu cum am ajuns aici. Există potenţial extraordinar. Uite ce filme, ce cărţi, ce piese şi ce lucrări de artă se fac astăzi în România. Şi, în loc ca toate astea să fie sprijinite, exact aici se taie, se pun birocraţi în poziţii culturale cheie, se distrug instituţii (vezi ICR), se comasează muzee. Aici am ajuns: exportăm roci, şi nu inteligenţă, porumb şi uraniu, nu instalaţii şi performanţe…
Ce e de făcut, în afară de vărsarea furiei cetăţeneşti pe Facebook?
D.P.: În ultimii ani am avut contact cu diverse asociaţii, grupări civice sau artistice care fac, în mare sau în mic, o muncă fabuloasă. De la modelul american al Habitat for Humanity, care a construit în ţara asta peste 1500 de case pentru nevoiaşi, la CUIB, platforma naturist-civică din Iaşi, sau la grupări punctuale precum “Baricada Universitară”. De la “Film Etc-ul” Corinei Şuteu, care face un festival extraordinar la New York, la “Salvaţi Bucureştiul” lui Nicuşor Dan, care blochează în mod miraculos o parte din catastrofele lui Oprescu.
Platforme critice, reţele culturale, entităţi de rezistenţă intelectuală sau ONG-uri cu profil: Tranzit, Art hub, Claca, Magma, Make a point, Miliţia spirituală, Casa Jurnalistului şi atâtea altele, extrem de variate şi de diferite. Ele fac împreună o masă care începe să-şi spună cuvântul. În timp ce noi doi vorbim, oamenii ăştia muncesc de le sar capacele… Asta este o Românie de care vreau să aparţin şi pe care vreau să o reprezint. Asta este de făcut. Să te implici. Să aparţii.
Cum luptaţi dvs. personal împotriva măsurilor din ce în ce mai ticăloase ale autorităţilor?
D.P.: Cu timpul meu şi cu arta mea. Desenez din 1990 în Revista 22, care este săptămânalul de analiză politică şi culturală de dreapta, şi fac parte de ani buni din board-ul revistei IDEA din Cluj, care este o platformă de analiză critică şi artistică de stânga. Iar la mijloc am revista scriitorilor Tiuk. Niciuna din astea trei publicaţii nu are reclamă de la Gold Corporation. Fac prezentări şi workshopuri (în 2013 am făcut numai în România vreo 15)… şi, când pot, fac proiecte publice cum este zidul desenat la Sibiu, care este o oglindă a societăţii şi a conducătorilor ei. Zidul numit “Ziar orizontal” (că are vreo 40 de metri) stă public un an.
Artistul Dan Perjovschi unde şi ce “bătălii” va purta în 2014?
D.P.: Spuneam la început că sunt superactiv. Fac între 2 şi 4 expoziţii pe lună plus prezentări publice… 2014 înseamnă pentru mine Bienala de la Sao Paolo (uite că eu m-am calificat în Brazilia…), expoziţii şi proiecte de grup la muzee din La Valleta, München, Kiel, Bremen, Marsilia, Atena, Sankt Petersburg şi expoziţii personale la Musee d’Immigration Paris, Kunsthale Zilina şi Galeria Podnar din Berlin. Asta până acum, dar precis numărul se va tripla într-o lună-două… Ăsta este marele meu noroc: indiferent ce se întâmplă la mine acasă, am mare cerere afară…
