Cunoscutul tenor Dan Iordachescu va participa saptamana viitoare la festivitatea de deschidere a anului scolar la scoala din satul sau natal. Cu aceasta ocazie, tenorul va primi titlul de cetatean de onoare al comunei Hlipiceni unde acesta s-a nascut, si va asista la un spectacol organizat in cinstea lui, la care isi vor da concursul formatia de folclor a scolii Caiutii Albastri, dar si Taraful din municipiu. Organizatorii evenimentului nu se afla la prima incercare de a-l aduce pe cunoscutul tenor pe meleagurile sale natale, ultima data fiind anul trecut, cand acesta a avut de ales intre participarea sa la „Fiii satului” din comuna natala si o intalnire de gradul I cu presedintele Frantei, Jacques Chirac.
De 30 de ani, „hoinar” pe marile scene ale lumii
Ajuns la varsta de 75 de ani, Dan Iordachescu nu si-a mai vazut locurile in care a copilarit si casa parinteasca de peste 30 de ani. Era prin 1974 cand maestrul s-a intalnit cu profesorul din sat, Vasile Popescu, astazi director la scoala in care el a invatat buchea cartii. Directorul scolii i-a dus pe micuti la un spectacol de opera fara sa cunoasca originile tenorului cu care a avut marea placere sa stea de vorba si care le-a asigurat intrarea gratis, auzind ca vin tocmai din nordul tarii, din urbea in care el s-a nascut. In scrisoarea pe care a adresat-o autoritatilor locale, tenorul si-a manifestat dorinta de a se reintalni cu deputatul liberal, Mihai Malaimare, cu care nu s-a mai vazut de cand i-a cantat la teatru romante si i-a asigurat totodata pe oamenii locului ca le va canta cateva din cunoscutele cantece romanesti vechi. Titlul de onoare cu care va fi onorata personalitatea sa este cea de-a patra distinctie de acest fel pe care o primeste, dar prima la nivel national si il va primi o data cu debutul noului an scolar vine dupa cele primite la Salonic in Grecia, Saberna Italia si Mexico-City din Mexic. Vizita tenorului roman este asteptata la Botosani sambata seara, iar duminica a fost programata la dorinta acestuia o vizita la Ipotesti.