30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDACIA LODGY: Vezi galerie FOTO pentru a afla cum arată, în DETALIU,...

DACIA LODGY: Vezi galerie FOTO pentru a afla cum arată, în DETALIU, noul model şi ce poate să facă!

Dacia Lodgy este cel mai nou model al companiei Dacia şi a fost lansat în România, unde a primit, deja, 200 de comenzi.

La nivel mondial, numărul cererilor a ajuns la cifra de 8.000, iar maşina va fi prezentată, joi, în showroom-uri, relatează Mediafax.

Citeşte şi Iată cum arată noua Dacia Lodgy! Vezi aici primele fotografii

“Până acum, peste tot în lume au fost lansate 8.000 de comenzi din partea clienţilor noştri. Până în prezent avem 200 de comenzi din partea clienţilor români, care nu au văzut maşina, ceea ce pentru noi reprezintă un vot de încredere”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Thomas Dubruel, directorul comercial Dacia.

Modelul Lodgy se adresează familiilor, care reprezintă un nou segment de clienţi pentru compania de automobile. Totodată, acesta este primul model Dacia produs în afara graniţelor României.

Citeşte şi Dacia Lodgy, testată în Maroc. Vezi cum se descurcă!

Dacia Lodgy dispune de unul dintre cele mai încăpătoare protbagaje din segmentul său. În plus, modelul oferă, la interior, numeroase spaţii de depozitare ce însumează un volum de până la 30 de litri, se arată pe site-ul oficial al Dacia.

Lodgy propune o ofertă de motorizări pe benzină şi diesel. Sunt disponibile două motoare pe benzină: 1.6l 85 CP şi propulsorul TCe 115. Acesta este cel mai nou motor pe benzină cu injecţie directă turbo din cadrul Grupului Renault.

Citeşte şi FOTO: Dacia Dokker şi Dokker Van, dezvăluite!

Preţul pare accesibil. Pe piaţa românească, modelul de bază al Daciei Lodgy va costa 9.500 de euro, cu TVA inclus.

În perioada 7-10 iunie, compania va derula o campanie de lansare a noului produs. “Cu Dacia Lodgy concretizăm dimensiunea internaţională a mărcii Dacia. Modelul este fabricat în Maroc, însă are genele mărcii Dacia”, a spus, la rândul său, Jerome Olive, directorul general al Dacia şi al Grup Renault în România.

Reprezentanţii dacia au declarat că grupul are ambiţii foarte mari pe piaţa occidentală, iar pentru cea locală, compania îşi doreşte să devină lider de segment.

Modelul Dacia Lodgy a fost prezentat în martie, la salonul auto de la Geneva, şi poate fi comandat de 30 de zile de către potenţialii clienţi din România.

Cele mai citite

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

VIDEO. Elena Lasconi a câștigat șefia USR și a ieșit cu un discurs a la Diana Șoșoacă

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat din primul tur alegerile pentru funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR), iar primul său discurs...
Ultima oră
Pe aceeași temă