11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecial"Dacă nu ne dau medicamente, să ne eutanasieze!"

“Dacă nu ne dau medicamente, să ne eutanasieze!”

În prezent, 150 de constănţeni infestaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA nu mai beneficiază de tratament, pentru că medicamentele distribuite prin programul naţional sunt pe terminate. Pentru unii, mai norocoşi, mai există câteva pastile, dar şi acestea pentru câteva zile. Cert este că din data de 15 decembrie toţi bolnavii de HIV/ SIDA vor rămâne fără medicaţie.

Doina (22 de ani) şi Nicoleta (40 de ani) sunt doar două dintre cei 729 de pacienţi diagnosticaţi cu HIV/SIDA care suferă din cauza lipsei medicamentelor. Pe ambele le-am găsit alergând disperate pe holurile Centrului regional de supraveghere şi monitorizare a infecţiei HIV/SIDA Constanţa, încercând să facă rost de medicamente. „Situaţia este foarte gravă. Unii dintre noi se află deja într-un stadiu destul de avansat al bolii şi orice întrerupere ne afectează”, ne-a mărturisit Doina. Tânăra spune că nu a întrerupt până acum niciodată schema de tratament şi nu ştie ce se va întâmpla când va fi nevoită să sisteze medicaţia.

Pacienţii sunt descurajaţi

La fel de dezamăgită este şi Nicoleta. Femeia a fost diagnosticată cu această boală necruţătoare în urmă cu 12 ani. „În anul 1998 am suportat o operaţie de pancreas şi am avut nevoie de o intervenţie şi la dentist. Nu ştiu sigur unde m-am contaminat, însă de atunci lupt zi de zi cu boala. Nu vreau să ajung acum din cauza lipsei medicamentelor la 37 de kg, cât aveam în faza de început a bolii. De atunci mi-am revenit şi aş putea spune că duc o viaţă normală. Dacă nu au cum să ne dea medicamentele, să ne eutanasieze! Nu este vina noastră că ne-am îmbolnăvit”, a spus ea cu lacrimi în ochi. Coordonatorul Centrului regional de supraveghere şi monitorizare a infecţiei HIV/SIDA Constanţa, dr. Sorin Rugină, este de părere că orice întrerupere îi poate afecta pe bolnavi, iar dacă încearcă să le înlocuiască schemele de tratament cu altceva, riscă destul de mult. „Încercând alte pastile, virusul poate căpăta alte forme, deci mai bine întrerupi toată schema decât să-i dai omului alte medicamente”, a precizat el. Medicul a mai spus că a făcut deja toate demersurile către ministerul de resort, căruia i-au solicitat circa de 20 de milioane de lei. Această sumă, a precizat dr. Rugină, le-ar ajunge pentru asigurarea tratamentului timp de o lună şi jumătate.

Monitorizare continuă

Se pare că problemele au apărut încă din toamna acestui an, când bolnavii s-au confruntat cu prima întrerupere în tratament. „În septembrie s-a creat acest gol în asigurarea tratamentelor, motiv pentru care de acum înainte vom avea probleme”, a mai spus coordonatorul centrului. Dr. Sorin Rugină a subliniat că întreruperea şi reluarea tratamentelor înseamnă foarte mulţi bani cheltuiţi. „După fiecare pauză în tratament, bolnavii trebuie rechemaţi la control. Li se fac analize, determinări şi schema de tratament trebuie modificată în multe cazuri”, a încheiat el.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă