Editura Paralela 45 a publicat celebrul volum al celor "100 de carti interzise".
Cenzura este acea practica infama prin care un organism oficial controleaza tot ce e produs artistic – carte, film, spectacol – sau publicistic, care controleaza telefoane si chiar viata privata. stim cu totii ca Romania s-a specializat la aceasta materie in comunism, dar ucenicia si-a facut-o cu mult inainte.
Cei mai apropiati de noi sunt anii de dupa ’70, deci de dupa celebrele "teze din iulie", cand organismul amintit devenise exagerat de sensibil, astfel incat vedea critica impotriva societatii multilateral dezvoltate chiar si acolo unde nu era decat un inofensiv cuvant. La brat cu cenzura politica defila nestingherita cenzura – daca vreti – morala, care scotea din carti, spectacole, filme intinderile de piele si orice aluzie la nuditate, nu carecumva inocenta poporului muncitor sa fie in acest fel bruiata.
Daca unele forme de cenzura pot fi explicate – nu de inteles, ci explicate! –, nu de putine ori cenzura a capatat forme aberante, care scapa oricarei logici. De exemplu, Jurnalul Annei Frank a fost cenzurat in 1983, de autoritatile statului Alabama, pe motiv ca ar fi "deprimant", in timp ce editorul olandez isi permitea sa scoata din carte acele pasaje in care autoarea facea referire la menstruatie sau sani.
Nicholas J. Karolides, profesor la Universitatea Wisconsin (River Falls), ajutat de Margaret Bald si Dawn B. Sova, si-a strans fisele de o viata si a ordonat "100 de carti interzise". Le-a grupat in patru serii, in functie de motivul sau motivele din care au fost interzise: politice, religioase, sexuale si sociale. A scris la fiecare carte un rezumat si i-a anexat un istoric al cenzurii. Cartea a aparut recent in traducere la Editura Paralela 45.
Sunt carti campioane la capitolul cenzura de orice tip. "Fructele maniei", romanul publicat de Steinbeck in 1939 (in Statele Unite), a fost contestat si ars inca din primele zile de la publicare. A fost nevoie de 50 de ani pentru ca acest roman, astazi atat de inofensiv, dar la inceputul secolului trecut acuzat de "indecenta, obscenitate, caracter dezgustator si portretizarea femeilor si a vietii intr-un mod atat de brutal", sa poata sta acolo unde ii e locul, intr-o biblioteca. Ca intotdeauna in astfel de cazuri – cititi "100 de carti interzise" si va veti convinge singuri – cu cat cenzorul se straduieste mai mult, cu atat creste si succesul cartii. La sfarsitul anilor ’30, inspectorii nu stiau cum sa fie mai eficienti pentru a bara drumul "Fructelor maniei" spre biblioteca si ce sa faca pentru show maxim in procesiunile publice de ardere a cumplitei carti. In acelasi timp, cititorii isi bateau capul cum sa obtina cartea. In curs de publicare erau 360.000 de exemplare, 50.000 in asteptare pentru o eventuala suplimentare a tirajului. La sfarsitul anului se vandusera deja 430.000 de exemplare. Timpul a trecut si in anii ’70 tot s-au mai gasit o mana de functionari incurajati de cativa oameni cu frica de Dumnezeu care sa-si propuna sa scoata din biblioteci, pe langa "Fructele maniei", "Oameni si soareci", "Batalie indoielnica" (aveau ce aveau cu Steinbeck), "De veghe in lanul de secara" de Salinger, "Sa ucizi o pasare cantatoare" de Harper Lee si alte cateva titluri la fel de periculoase.
stiu, ati facut ochii mari la romanul lui Salinger, acum pe lista minima obligatorie din orice bibliografie scolara.
"De veghe in lanul de secara" a fost cartea cel mai des interzisa in scoli, intre ’66 si ’75, la peste zece ani de la aparitie. Intamplarea cea mai de senzatie din istoricul cenzurii romanului lui Salinger se petrece in 1957, cand vama australiana retine un transport cu exemplare din carte, care erau de fapt un dar din partea ambasadorului Americii pentru guvernul australian. La inceputul anilor ’80, parintii erau revoltati ca elevii lor trebuie sa citeasca o carte care "este plina de blasfemii, scrisa intr-un limbaj mizerabil si profan", "care promoveaza sexul premarital, homosexualitatea si perversiunea, fiind pe deasupra si pornografic, si imoral". Nici in 1994 romanul nu scapase de "binevoitori", sfarsind prin a fi scos definitiv din lista de lecturi obligatorii la cateva licee din America. Printre cele 100 de carti interzise, langa Biblie, Coran, "Mein Kampf" (interzisa si la noi), se afla si clasicele "Oliver Twist" si "Aventurile lui Huckleberry Finn". Prima, cu probleme de natura religioasa. Ultimele sale aventuri dateaza din ’49, cand o familie newyorkeza de evrei si-a propus sa scoata romanul lui Dickens din toate scolile publice din NY. Nu a reusit. A doua, cu probleme de natura sociala. In 1994, inca se mai discuta daca romanul lui Mark Twain nu ar trebui interzis pentru "pasajele cu referinte rasiale", pentru "gramatica imperfecta" sau pentru ca "nu respinge ideea de sclavie". Bineinteles ca din carte nu aveau cum sa lipseasca "VIP"-urile cenzurii in secolul XX: "Arhipelagul Gulag", "Doctor Jivago", "Versetele satanice", nici – surpriza! – Stephan King.
