Cuvantul de ordine: reforma!

Intamplarea face ca in aceeasi zi s-au prezentat in fata parlamentarilor cu programul lor de guvernare si premierul FranIois Fillon la Paris, si seful cabinetului britanic, Gordon Brown, la Londra.
In teorie, cei doi afiseaza culori politice diferite. In fond insa ambii… practica acelasi pragmatism transideologic. Pentru amandoi cuvantul de ordine e Reforma; una scrisa cu majuscula, cat sa marcheze si desprinderea de perioada precedenta (Chirac, respectiv Blair), dar si un nou suflu, ca la orice noua guvernare.
Partidul laburist anunta ca vrea sa devina partenerul "natural" al intreprinderilor, revenind oarecum la baza sa onomastica si la legaturile fuzionale cu un proletariat deja din ce in ce mai abstract. In Franta, partidul dreptei prezidentiale si noul guvern care a cooptat in sanul sau cateva personalitati ale stangii prefigureaza o serie de masuri de "ruptura", care sa scoata intreprinderile, economia dintr-o lunga "depresie". Un nou minister al muncii, puternic intarit, e prevazut sa se coaguleze la Londra; un nou pachet de reforme vizeaza, si in Franta, relansarea productivitatii, incepand cu restructurarea din temelii a invatamantului si a cercetarii, care sa impulsioneze ulterior competitivitatea in toate sectoarele. Ambitii vaste, planuri mari, chiar cu pretul unor sacrificii, cum are grija Fillon sa avertizeze. Se taie drastic din numarul functionarilor publici, se mai reduc alocatiile de sanatate, se mai mai umbla si la TVA. Dar  ambele guverne vor sa profite de "prima" de instalare pentru a impinge in fata reformele cele mai dificile. Astfel, Marea Britanie s-ar putea sa aiba pentru prima data o Constitutie scrisa. si tot pentru prima data, un presedinte francez ar putea ignora sacrosantul principiu al separarii puterilor, ca sa faca o dare de seama anuala in fata Parlamentului. Franta ar pasi deci intr-un soi de a V-a republica bis, instituind un regim prezidential in care  seful statului conduce si guvernul. De fapt, Nicolas Sarkozy aplica deja o astfel de metoda. Asa incat opozitia ironizeaza pe tema unui prim-ministru ca si invizibil. Dar se si intreaba ce statut va avea un asemenea presedinte cand va fi nevoit sa-si asume esecurile unui guvern pe care, la o adica, va trebui sa-l si destituie?