20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCutremure în Filipine, Grecia şi Turcia

Cutremure în Filipine, Grecia şi Turcia

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs luni în nordul Insulelor Filipine, a anunţat Institul American de Geofizică (USGS), informează NewsIn.

Seismul s-a produs la ora locală 9.38 (4.38 ora României), la circa 125 de kilometri sud de Basco şi la 535 de kilometri nord-nord-est de Manila, potrivit USGS.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 11,8 kilometri.

Deocamdată nu există informaţii în legătură cu eventuale pagube.

Trei cutremure s-au înregistrat duminică seara şi în Grecia şi Turcia.  Două, cu magnitudinea de 5,1 şi, respectiv, 4,1 au avut loc într-un interval de un sfert de oră în largul insulei Creta, fără a provoca victime, în timp ce un alt seism, cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter a fost resimţit la Istanbul.

Cele două cutremure din Grecia, dintre care primul a fost calificat drept „puternic” de Institutul Geodinamic al Observatorului din Atena şi a fost înregistrat la ora 18.20 (18.20 ora României), au avut acelaşi epicentru, situat în mare şi la 428 de kilometri sud-est de Atena.

Până în prezent, autorităţile locale nu au semnalat victime sau pagube materiale.

Grecia este ţara europeană cu cea mai intensă activitate seismică, aici înregistrându-se jumătate dintre cutremurele produse pe continent.

În ceea ce priveşte Turcia, în 1999 în această ţară au murit 20.000 de persoane în urma a două cutremure violente care au devastat în 1999 zona foarte populată din nord-vestul ţării – între care şi părţi din Istanbul – în urma ruperii în partea de est a acestei falii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă