Un puternic cutremur a zguduit nordul Italiei. Cutremurul a ucis cel puţin trei persoane şi a rănit alte câteva zeci, distrugand hangare de uzine şi locuinţe din jurul oraşului Ferrara. Aproximativ 50 de persoane au fost rănite în regiunile Ferrara şi Modena, dar nici una dintre ele nu este într-o stare gravă.Cutremurul, cu o magnitudine de 6 (5,9 initial), a fost înregistrat la ora 04,04 (02,04 GMT). El a avut loc la o adancime de 5,1 km, iar epicentrul a fost localizat la Finale Emilia, la 36 km nord de Bologna.