5 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCUTREMUR cu magnitudinea de 7,7 în largul Canadei şi alertă de TSUNAMI

CUTREMUR cu magnitudinea de 7,7 în largul Canadei şi alertă de TSUNAMI

Autorităţile canadiene au lansat, sâmbătă seara, o alertă de tsunami după un „seism major” cu magnitudinea de 7,7 produs în largul coastei de vest a ţării, a anunţat Ministerul Resurselor Naturale.

UPDATE 09:00 – Mai multe localităţi au fost evacuate după cutremurul din largul Canadei, potrivit Mediafax.

Mai multe localităţi canadiene au fost evacuate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma alertei de tsunami declanşate după un „cutremur major” cu magnitudinea de 7,7 produs în largul coastei de vest a ţării.

UPDATE 08:30 – Un tsunami ameninţă Hawaii

Un tsunami ameninţă Hawaii (Statele Unite), a anunţat duminică centrul de alertă în caz de tsunami.

„Un tsunami s-a format şi ar putea provoca pagube de-a lungul coastei tuturor insulelor statului Hawaii”, adaugă centrul.

„Trebuie luate măsuri de urgenţă pentru protejarea vieţilor oamenilor şi a bunurilor”, potrivit centrul.

Tsunami ar urma să ajungă în Hawaii duminică la ora 08.28 GMT (10.28 ora României).

UPDATE 08:20: „Alerta este în vigoare pentru zonele de coastă din British Columbia până în Alaska, între nordul insulei Vancouver şi Cap Decision în Alaska (la 137 de kilometri sud-est de Sitka)”, a declarat ministerul într-un comunicat, cerându-le locuitorilor din zonele vizate să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale privind o eventuală evacuare către zonele mai înalte.

Cutremurul s-a produs la ora 03.04 GMT (05.04 ora României) în regiunea arhipelagului Haida Gwaii (fostele insule ale Reginei-Charlotte). Acesta a fost resimţit în partea de nord a provinciei British Columbia, inclusiv în Prince Rupert, Quesnel şi Houston, a pecizat ministerul, care susţine că nu a primit nicio informaţie privind producerea unor victime sau pagube materiale.

Potrivit institutului american de geofizică USGS, epicentrul cutremurului a fost localizat la 139 de kilometri sud de oraşul Masset.

Cutremurul a fost urmat de cel puţin nouă replici cu magnitudine mult mai mică decât cea a seismului iniţial, relatează CNN.

Insulele Haida Gwaii sunt un arhipelag format din aproximativ 150 de insule situate în largul British Columbia şi sunt locuite de aproximativ 5.000 de persoane.

Cele mai citite

UNBR Info: Propuneri de lege ferenda – Dreptul martorului la avocat trebuie reglementat pentru asigurarea unei apărări depline și efective, în acord cu normele...

UNBR Info: Dreptul martorului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de avocat trebuie reglementat pentru asigurarea unei apărări depline...

Patru cluburi din Premier League, pregătite să o dea în judecată pe Manchester City!

Manchester United, Arsenal, Liverpool și Tottenham au anunțat că intenționează să ceară despăgubiri financiare dacă Manchester City va fi găsită vinovată în procesul legat...

Ajutor extins pentru companii: schema de minimis pentru formarea angajaților, prelungită

Firmele pot accesa schema de minimis pentru pregătirea profesională, până pe 30 iunie 2025 Ministerul Finanțelor a publicat recent în Monitorul Oficial un ordin pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă