Plecați de două săptămâni în Africa de Sud la turneul mondial de rugby „Toyota Challenge Cup”, jucătorii echipei CSM Știința Baia Mare au rămas blocați în jungla pandemiei.
Noua tulpină a virusului SARS-COV 2, Omicron, recent apărută, a dat peste cap întreaga lume. Evident, cea mai afectată este Africa de Sud, deoarece toate zborurile aeriene dinspre și înspre această regiune au fost anulate. Pe bună dreptate!
Oamenii de știință vorbesc despre Omicron ca fiind mai contagios și mai violent decât Delta, care a secerat deja peste 1 milion de vieți la nivel mondial. Alerta noului virus apărut peste noapte a luat pe toată lumea prin suprindere sunt de părere cercetătorii, care erau rezervați în a da un pronostic despre începutul valului 5.
Zimbrii băimăreni trebuia să se întoarcă în țară pe 26 noiembrie, imediat după meciul final, în care au fost învinși, dar e de notat că au jucat finala mondială. Doar că, alerta și restricțiile recent impuse la nivel global, au făcut ca inclusiv cei 31 de jucători și antrenorul Eugen Apjok să rămână blocați într-un hotel din Bloemfontein, capitala juridică a Africii de Sud.
Vestea bună este că autoritățile române s-au mobilizat, iar o cursă Tarom aduce acasă cei 31 de membri ai delegației echipei de rugby CSM Știința Baia Mare. În cadrul ședinței de Guvern de duminică, premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că o aeronavă din cadrul companiei Tarom se va deplasa spre Pretoria, capitala administrativă a Africii de Sud, aflată la o distanță de 423 de km de Bloemfontein, de unde cei 31 de membrii ai delegației băimărene, acestora alăturându-se și alți cinci cetățeni români blocați pe continentul african. Ca urmare a activării mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, aeronava Tarom va putea prelua și alți circa 50-55 de cetățeni ai statelor din Uniunea Europeană ce au solicitat repatrierea de pe continentul african.
„Am identificat la Tarom o aeronavă care va zbura la Pretoria şi va prelua cetăţenii români. De asemenea, pentru că în aeronavă vor mai fi alte 50-55 de locuri libere, oferim această capabilitate şi celorlalte ţări europene care nu au reuşit să îşi extragă cetăţenii din Africa de Sud. Vom urca această disponibilitate a noastră pe Mecanismul European pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus Nicolae Ciucă.
Ministerul de Externe a precizat că în Africa Sud sunt 39 de cetățeni români care trebuie repatriați, datele modificându-se față de cele transmise inițial. Avionul care îi va aduce acasă decolează luni dimineață.
„Între timp, navigatorul a reușit să se îmbarce pe o cursă regulată. Au mai apărut între timp încă patru cetățeni români, turiști aflați în Africa de Sud, și în acest moment avem 39 de cetățeni români care așteaptă repatrierea. De asemenea, încă șapte cetățeni români ne-au informat că se aflau în Africa de Sud, dar au reușit să găsească zboruri pe curse regulate”, a spus ministrul de Externe. Raed Arafat, șeful DSU, a precizat că persoanele care intră în țară din cele opt state africane aflate pe lista roșie vor intra în carantină timp de 14 zile, vor fi testate la sosirea în țară și pot ieși din carantină cu ajutorul unui test negativ efectuat în a opta zi de carantină.
„Hotărârea de Guvern a fost necesară pentru a stabili interdicţia de intrare în ţară a cetăţenilor ţărilor următoare: Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Zimbabwe şi Malawi. E o interdicţie temporară şi care este în această perioadă în concordanţă cu ce s-a stabilit la nivel european, urmând să urmărim evoluţia noii variante sau tulpini care există şi să vedem care vor fi deciziile în următoarele două, trei săptămâni. Cetăţenii români, cetăţenii europeni, care vin din această zonă pot să vină înapoi, dar vor intra în carantina de 14 zile sau dacă testul la a opta zi este negativ, de 10 zile atunci. Plus obligativitatea unei testări la sosirea în ţară” a afirmat Raed Arafat. Marea întrebare este dacă jucătorii echipei CSM Știința Baia Mare vor putea disputa în 11 decembrie finala Cupei sau aceasta va fi amânată deoarece la întoarcerea în țară sportivii vor sta în carantină 14 zile, potrivit noilor măsuri.
Competiția din Africa de Sud mai programase meciuri importante în perioada următoare, însă acestea au fost anulate. Mai grav este că mai mulți sportivi celebri au anunțat deja că vor renunța inclusiv la competițiile sportive de anul viitor programate în Africa de Sud.
De exemplu, Simona Halep și-a anunțat deja retragerea de la turneul demonstrativ din această ţară, după apariția noii tulpini a virusului Sars-CoV-2, care îi îngrijorează pe specialişti din punct de vedere al efectelor pe care le are. ,,Eu am anulat, eu nu mai merg, nu ştiu dacă evenimentul s-a anulat. Nu vreau să vorbesc tâmpenii. Eu nu mai merg pentru că mi-e teamă. Nu vreau să risc nimic”, a spus Simona Halep.