1 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialCurling: Echipa României a câştigat Stone Cup

Curling: Echipa României a câştigat Stone Cup

Echipa masculină de curling a României, aflată în stagiu de pregătire la Budapesta, a câştigat turneul Stone Cup fără nicio înfrângere, informează Federaţia Română de Curling, citată de Agerpres.

La turneul din capitala Ungariei au participat 6 echipe, reprezentanţii ţării noastre reuşind să cucerească trofeul după cinci victorii în cinci meciuri disputate. În finală, Romania a învins cu 4-0 o echipa din Ungaria şi a intrat în posesia trofeului Stone Cup.

Între 30 septembrie şi 9 octombrie, România va participa cu trei echipe – băieţi, fete şi mixt – la Campionatul European de curling de la Copenhaga. Echipele sunt antrenate de Sharon Delver Morrison, o experimentată antrenoare canadiană.

Iată componenţa celor trei echipe care ne vor reprezenta în capitala Danemarcei:

Masculin: Allen Coliban, Bogdan Colceriu, Bogdan Tăut, Adi Panaitescu şi Mihai Mardare

Feminin: Crina Novac, Daiana Colceriu, Bianca Neagoe, Diana Butucea şi Ruxandra Dica

Mixt: Allen Coliban, Crina Novac, Bogdan şi Daiana Colceriu

La această primă participare la Campionatul European, Romania porneşte în Liga C europeană şi va întâlni alte 10 echipe. Campionatul contează pentru o posibilă promovare în Liga B europeană.

„Nu vrem să stabilim obiective ambiţioase pentru primul an, afirmă Allen Coliban, preşedintele Federaţiei Romane de Curling. Simpla participare la Europene este pentru noi o mare realizare, având în vedere timpul scurt în care am parcurs acest drum de iniţiere în tainele curling-ului. În maxim 3 ani, dorim să promovăm”.

Fiind unul dintre cele mai vechi sporturi de echipa din lume – prima piatră descoperită datează din 1511 – curling-ul a devenit sport olimpic în 1924. Numărul practicanţilor este, la nivel mondial, de aproximativ 1.500.000, fiind unul dintre sporturile cu cea mai rapidă rată de creştere la ora actuală.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă