21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCURAJ INCREDIBIL. Ce i-a spus un copil de patru ani unui terorist...

CURAJ INCREDIBIL. Ce i-a spus un copil de patru ani unui terorist din Nairobi

Un băieţel britanic de patru ani, aflat în mall-ul din Kenya în timpul atacului armat, a dat dovadă de un curaj uimitor în faţa unui terorist înarmat, relatează Daily Mail.

În timp ce îşi proteja mama împuşcată în picior şi sora în vârstă de de şase ani, copilul i-a spus unuia dintre terorişti că este un „om foarte rău”.

Atacatorului i s-a făcut milă de familie şi, în mod incredibil, i-a cerut băieţelului iertare şi i-a oferit batoane de ciocolată.

„Te rog, iartă-mă, nu suntem monştri”, i-ar fi spus atacatorul copilului.

Operaţiunea forţelor de ordine împotriva militanţilor islamişti care au comis atacul într-un centru comercial din Nairobi s-a încheiat, anunţă, la Adunarea Generală a ONU, preşedintele Kenyei, Uhuru Kanyatta, precizând că pierderile suferite sunt „imense”.

Atacul armat asupra mall-ului din Nairobi a început duminică. În decurs de 60 de ore, cel puţin 62 de persoane au fost ucise, cel puţin 60 au fost date dispărute, iar alte aproape 200 au fost rănite.

Cele mai citite

Suceava: ISU intervine pentru salvarea unui bărbat surprins de un mal de pământ

Un bărbat a fost surprins de un mal de pământ în timp ce săpa o fântână, în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, au anunţat reprezentanţii...

Mircea Geoană ia apărarea jurnaliștilor americani și celui român anchetați de Rusia

Libertatea de exprimare nu este doar un drept, ci şi o responsabilitate, afirmă Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale. El condamnă "cu toată fermitatea"...

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...
Ultima oră
Pe aceeași temă