Meciul dintre România și Slovacia, care contează pentru play-off-ul Grupei Mondiale din Cupa Davis, se anunță o luptă strânsă. Pentru Tecău și Mergea este un nou test, după turneul de la Wimbledon, iar pentru Andrei Pavel este o partidă cu implicații sentimentale.
Este a doua oară când România și Slovacia se întâlnesc în Cupa Davis. Eroul primului duel, cel din 2002, a fost chiar actualul căpitan nejucător al tricolorilor, Andrei Pavel. Cele două victorii ale sale de la simplu, dar și cea de la dublu, au fost decisive într-o partidă câștigată de români cu scorul general de 4-1. Atunci România obținea calificarea în Grupa Mondială.
De această dată Pavel și echipa sa vor lupta la Constanța, de vineri până sâmbătă, pe terenul central al clubului IDU (Mamaia), pentru un loc în play-off-ul Grupei Mondiale, fază în care a avut loc duelul din 2002 și în care România nu a mai ajuns din 2011. Duelul din acest week-end va fi astfel unul cu o miză importantă, în cazul unui eșec România urmând să fie trimisă pentru al cincilea an consecutiv în turul I din Grupa I, Zona Euro/Africană (al doilea eșalon mondial).
Ambele echipe au așii lor, astfel că în timp ce România se va baza pe perechea Tecău/Mergea adversarii vor miza pe Martin Klizan, foarte bun jucător la simplu. Încrezători înaintea partidei, membrii echipei românești au spus că sunt avantajați de faptul că joacă acasă, în fața propriilor suporteri.
Horia Tecău (numărul 5 ATP la dublu), actualul campion de la Wimbledon, ajuns la primul său titlu de grand slam din carieră, formează alături de Forin Mergea (7 ATP dublu), cel pe care l-a învins în semifinalele turneului britanic, unul dintre cele mai puternice cupluri din Cupa Davis. Dacă în meciul de dublu, de sâmbătă, slovacii par să nu aibă nicio șansă, la simplu lucrurile stau diferit.
Miloslav Mecir, căpitanul nejucător slovac, are în echipa sa doi jucători mai bine clasați în ierarhia ATP de la simplu. Martin Klizan, care abia a împlinit 26 de ani ocupă locul 38, a fost principalul artizan al victoriei țării sale în fața Sloveniei, în runda precedentă a Cupei Davis, cu scorul de 5-0. Atunci, s-a impus de două ori la simplu și o dată la dublu, astfel că nu este exclus ca el să fie folosit alături de Zelenay pe echipe. Echipa lui Pavel a trecut de asemenea, cu scorul de 5-0, de adversarii anteriori, reprezentanții Israelului.
Cel mai probabil meciurile de simplu cu slovacii vor fi decise în trei seturi, în condițiile în care Klizan și Gombos este de așteptat să opună o rezistență incredibilă. Astfel, presiunea pe Marius Copil va fi una foarte mare deoarece jucătorul în vârstă de aproape 25 de ani este principala speranță a tenisului masculin românesc la simplu.
Dacă se vor impune, românii vor evolua, în play-off, în luna septembrie, cu o echipă eliminată în primul tur al Grupei Mondiale.