3.1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăSpecialCum vor face partidele România competitivă | OPINIE

Cum vor face partidele România competitivă | OPINIE

Votanții au întotdeauna dreptate și au făcut cel mai adesea ce le-am cerut noi, elitele, să facă. Au votat contra lui Năstase când a trebuit, contra lui Băsescu când întrecuse orice măsură, pentru Klaus, deși era protestant, neamț și avea pe atunci șase case, și pentru Clotilde când nu știam de contractele ei cu statul, deși era franțuzoaică. Probabil ei au avut dreptate, și nu noi, când nu au vrut să se împace cu condamnarea primarului de Vâlcea, Mircia Gutău, crezând-o o manipulare. Gutău a câștigat la CEDO și sentința lui se va casa, probabil.

Votanții au dreptate atunci când îi informăm. Că până la urmă doar asta putem face bine. Nu cred că pot fi manipulați ușor, pentru că buzunarul și locul de muncă al fiecăruia îi e mai aproape decât televizorul. La fel, absența nepoților din sufragerie pentru că sunt la Palermo, nota de plată la întreținere și costul unei înmormântări.

Lista exhaustivă a problemelor de integritate ale candidaților fiind la ora aceasta publicată aici, vin la o vorbă demult promisă despre programele partidelor, din partea mea, în cealaltă capacitate pe care o am, profesor de politici publice care ține la țara lui. Și care nu ia bani de la Soros, nici când îi dă sfaturi. Cine ține să vadă declarația mea de interese, în ultimul an am lucrat pentru Banca Mondială, Consiliul European și guvernul suedez, pe lângă contractul meu permanent la universitatea mea germană, unde iau salariu, în mare parte plătit de studenții mei prin taxe. Nu am, ca atare, nici un venit în România de zece ani și conflicte de interese zero, deși văd că trezesc mai multe suspiciuni decât dacă aș fi stipendiată de SIE, SRI sau ICR. Nu cred că l-ați crezut pe Ghiță, dar ca să știți.

Programele partidelor ar fi trebuit să conțină o singură idee care să subordoneze totul – cum facem România competitivă. Documentul lui Costin Borc e doar o copertă. În context european, e singurul lucru care contează. Nu cum creștem – Grecia a avut o decadă de creștere spectaculoasă, era pe locul I din Europa, cam cum suntem noi acum. Și nu a devenit mai competitivă, astfel că la prima ocazie s-a prăbușit.

Combinația care a prăbușit Grecia ne e familiară. O societate blocată de grupuri rentiere care împiedică orice schimbare, investiții neraționale, mai ales pe seama fondurilor europene, un sistem de educație eșuat și nereformabil, un gust pentru consum finanțat parțial din ce trimitea diaspora sau salarii neacoperite de performanță, căreia producția internă nu îi făcea față, deci mergea în deficitul de cont curent.

Așa suntem și noi. Numai ciprioții au copii mai analfabeți la testul PISA, unde și elitele au ajuns la patru la sută față de 16 la sută media europeană, pe restul i-am pierdut demult. 42 la sută nu înțeleg ce citesc, dar mafia profesorilor de română tot o ține cu sinonimul neologic la examene, iar jumătate nu ajung să termine școala. Jumătate. Nu mai vorbim de ortografia celor care termină, că pun mai toți cratimă când scriu „Vă duce-ți în Europa“, deși examinatorii nu au ratat nici un examen la care să nu îi întrebe despre rolul cratimei (în loc să le dea o listă cu cele mai frecvente zece situații unde ai de ales dacă o pui sau nu). Și nici un absolvent de universitate nu mai vrea să pună diacritice, pe lângă că nu știe să facă o medie sau o mediană în Excel sau un ppt de nivel maimuță.

Ne lamentăm că nu am luat nimic din programul de investiții Juncker. De ce? Oricum suntem sub medie la absorbția din noul ciclu de fonduri europene, bine spre zero, noroc cu agricultura și banii nerambursabili dați de ministerul lui Ghinea pentru SRI. Am absorbit tot și am ajuns la banii lui Juncker? Nu aveam cum să îi luăm, pentru că sunt bani pentru parteneriate public-privat. Ca să ai așa ceva, trebuie să ajungi mai întâi la separația public-privat, cu care încă luptăm din greu. Adică luptă DNA și ANI, nu văd în rest semne de extenuare ale cuiva. Cum puteam noi lua vreun ban când, în primul rând, nu am produs nici un parteneriat public-privat (marele șmen al autostradei Comarnic-Brașov nefiind rambursabil, altele nu mai erau pe țeavă), când nu am fost în stare să cofinanțăm previzibil nici proiectele existente și când nu există acțiune colectivă pe zona administrație-business, numai din cea necuvenită. Singurii noștri exportatori competitivi sunt firme europene. Singurele noastre gesturi prin Parlament au fost să obligăm supermarketurile să vâre cu sila cincizeci la sută produse necompetitive pe rafturi și să pună din buzunar diferența.

Ca să vă dați puțin seama cum arată proiectele care au câștigat, două extreme. Una, din țara cea mai dezvoltată, Suedia. Proiectul suedezilor e un hub al orașului Gothenburg, din Suedia, care vine cu trei mari programe prin care se vrea încurajarea mediului antreprenorial, antreprenoriatul în educație – program prin care peste 20.000 de elevi au fost îndrumați să scrie câte o carte, să o publice, să o promoveze și să o vândă în cadrul celui mai mare târg de carte dedicat copiilor, din Suedia, Lansează-ți propria afacere – cursuri dedicate migranților refugiați, antreprenori cândva în țara lor natală, Dezvoltă-ți propria afacere – programe de training despre tot ce ține de dezvoltarea unei afaceri, precum: marketing, negociere și branding. Iar vecinii noștri sârbi, care sunt doar țară candidată, au câștigat cu proiectul The Lime Trees & Honey Bees, care încurajează micile afaceri din domeniul apiculturii.

Ca să câștigi, trebuie să ai o mare competiție de asemenea idei și inițiative acasă. Trebuie să concepi școala ca pe o avangardă a vieții, care încurajează creativitatea și dă șanse egale tuturor.

Ca să reformezi educația, trebuie să o iei invers, de la inadecvarea examenelor actuale pentru ceea ce vrem să iasă din școală la ideea că statul poate micro-organiza pe toată lumea în loc să dea doar țintele finale și să lase antreprenorii educaționali să se descurce cum ajung la ele. Programele partidelor abundă de mici și costisitoare propuneri pentru educație, ratând problema principală complet. Nu mai vorbesc că nimeni nu spune cum va opera cu un minister care nu poate la ora asta să aibă o listă corectă cu îndrumători doctorali și e sabotat de administrațiile locale care nu îi dau bugetul școlilor. Dimpotrivă, programele discută despre descentralizări viitoare, deși nu ne-am revenit nici din cea trecută.

Oricum, cine crede că investiția e mama creșterii economice e în urmă cu vreo cincizeci de ani de teorie. Am investit infinit mai mult ca bulgarii, proporțional cel mai mult din Europa în infrastructura rutieră în ultimii douăzeci de ani, ca să avem exact aceeași calitate lamentabilă a drumurilor ca ei, cel puțin în indecșii europeni. Unii vor în continuare să mai îngropăm bani acolo. Și totuși partidele se întrec în promisiuni pe tema asta, geme de autostrăzi, inclusiv Transilvania-Moldova. USR vine cu ideea industrializării ca să ne creștem competitivitatea. Tocmai am făcut o expediție de studiu în Mezzogiornoul italian cu studenții mei de tema asta, ani de creștere economică stimulați de investiții de stat în industrie și infrastructură zac sub formă de ruine industriale și autostrăzi goale pe care m-am tras singură în Basilicata, Sicilia și Puglia. Oamenii s-au cam mutat în Germania, unde conduc Uber, vând apartamente sau ochelari de soare. Noroc cu imigranții noștri pe acolo care le îngrijesc bătrânii rămași acasă.

Ce mai rămâne? Simplificarea fiscală, prezentă ca atare la PSD, ca extindere a cotei unice la liberali (avem mai mulți săraci, se pare, după INS, deci e de reflectat…). PSD greșește în altă parte – crede că își poate permite și clienții teritoriali, și pe cei din companiile de stat, a căror reformă o ține în loc de douăzeci de ani. Neexecuția pentru datorii a acestor companii lovește în competitivitate în multiple feluri, de exemplu, în subfinanțarea educației și sănătății. E tentant să mai tipărim niște bani ca să avem și una, și alta – și de asta euro e bun pentru noi, că ține tentația deoparte.

Sub Ponta s-a făcut un program de convergență cu zona euro. E important să nu îl îngropăm. Slovacia a crescut cu zece la sută (spune ministrul lor de Finanțe) de când au aderat – în 2009 – la euro. Nici ei nu erau pe fond pregătiți.

Euro o avea un viitor incert, dar oricum și al nostru e negru dacă Europa se prăbușește.

De asta mă îngrijorează că fostul consilier economic al lui Cioloș, același de pe vremea lui Ponta, Cristian Socol, ca și consilierii lui Klaus Iohannis au ales momentul să îl convingă că aderarea la euro e riscantă – că nu suntem competitivi – și pierdem pârghiile monetare. Ce voiau să facă cu ele, nu știu, doar ceva inflație, dar tocmai de asta idea care prinde treptat că nu merită devine periculoasă. Nu înseamnă decât că am abandonat euro ca stimulent de a ne crește competitivitatea. Or, alt plan nu există. Chiar dacă scenariul nonaderării trebuie să fie cu noi tot timpul, acesta nu trebuie să devină scenariul principal.

Renunțarea la euro de care aud foarte des mai nou și absența sa din programele partidelor, chiar scepticismul crescând pe axa Guvern-președinție-BNR nu arată doar euroscepticism, că sunt și oameni ca Dan Dăianu pe care nu îi bănuiesc, ci româno-scepticism. Nici noi nu mai credem că putem face ceva să fim competitivi. Nu putem nici măcar să alfabetizăm copiii la nivelul la care o făcea Ceaușescu. Programe ca mita electorală pentru diaspora sub forma a cincizeci de mii de euro pentru pornirea unei afaceri (asta lipsea dnei Brandl, sau mie, 50.000 de euro ca să ne întoarcem) arată completa lipsă de idei a ce trebuie făcut, deși unii (la Cluj, de exemplu) fac ceva. Mai bine luați un laptop de fiecare copil sau terminați de conectat școlile la Internet din banii ăștia.

Mai sunt câteva zile de campanie. Moderatori, trageți de oamenii politici să vă spună cum vor face România competitivă. Asta e chestiunea principală, și nu sunt bine pregătiți pentru ea. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă