Sistemul de încălzire centralizat generează, în afara beneficiilor, şi o serie de probleme legate de întreţinerea caloriferelor şi asigurarea condiţiilor optime de funcţionare a acestora.
Atenţie, un calorifer înfundat sau în care circulaţia apei se face foarte dificil determină inconveniente nu numai proprietarului, ci şi vecinilor conectaţi la acelaşi circuit. De aceea, este necesar să ne asigurăm înainte de venirea iernii că sistemul de încălzire nu prezintă deficienţe, care vor fi mai greu de reparat în sezonul rece.
Probleme privind înfundarea caloriferelor
Apa care circulă prin instalaţia de încălzire este considerată „dură” atunci când are un conţinut mare de minerale (săruri de calciu şi magneziu), ce se depun în timp pe circuitele caloriferelor. Depunerile sunt cu atât mai mari, cu cât temperatura apei este mai ridicată. Dedurizarea apei se poate face cu ajutorul unor substanţe chimice, ce limitează în bună măsură formarea crustei de tartru pe pereţii interiori ai caloriferului. În cazul apariţiei acestor depuneri, transferul termic se realizează mai greu, iar randamentul caloriferelor scade.
În afara depunerilor calcaroase, apa conţine impurităţi care se depun sub forma unui mâl atât în conductele de tur şi retur, cât şi în robineţi şi în calorifer.
Mod de lucru:
– Caloriferul trebuie demontat şi adus într-un spaţiu în care se poate lucra, fără a exista riscul deteriorării pardoselii sau a mobilierului. Înainte de demontare, asiguraţi-vă că alimentarea cu apă este închisă.
– Pentru îndepărtarea mâlului, caloriferul trebuie spălat cu apă curată, în timp ce pentru îndepărtarea crustei este nevoie de folosirea unor susbstanţe chimice speciale. Operaţia de îndepărtare a crustei cuprinde faza de dizolvare cu amestecul de acizi şi faza de neutralizare a soluţiei acide. Soluţia pentru eliminarea crustei se prepară dintr-un amestec de acizi anorganici, aditivi inhibitori împotriva coroziunii, agenţi de înmuiere şi antispumă diluată cu apă. Nu utilizaţi sodă caustică sau alte produse acide, ce pot afecta în timp caloriferul. Folosiţi doar produse din comerţ speciale, gata preparate în acest scop, şi urmaţi întocmai instrucţiunile de utilizare.
Recomandări
Spălarea simplă, doar cu apă, trebuie repetată la fiecare doi ani, în timp ce îndepărtarea sărurilor este recomandată a se face o dată la trei ani. Dacă locuiţi într-o zonă cu apă bogată în săruri minerale, reduceţi intervalul de curăţare a caloriferelor.