Fără a conchide, înainte ca instanţa să se pronunţe definitiv, că deputatul Alin Trăşculescu este vinovat de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii anticorupţie în dosarul în care demnitarul a fost reţinut la finele săptămânii trecute, nu este nici nedrept, nici prea devreme să plasăm personajul în galeria politicianului tipic pentru România actuală: şi-a branşat afacerile la conducetele cu bani publici şi s-a învârtit de un mandat de parlamentar, pe care şi-a propus să-l dubleze, din moment ce s-a pregătit să le ceară alegătorilor din Vrancea un nou vot la apropiatul scrutin din 9 decembrie.
Oricum, în faza în care ancheta a ajuns deja se conturează profilul unui „bărbat politic” excentric prin ablitatea cu care se descurcă în mlaştina relaţiilor dintre intrarea în serviciul public şi urmărirea interesului personal sau de grup.
Cum, însă, accesul unor tipi de acest gen la vârfurile puterii nu reprezintă o excepţie, ci s-a impus ca regulă încă din zorii democraţiei post-decembriste şi cum nu este de aşteptat ca fenomenul să dispară sau să se subţieze de la sine, întrebarea e cine ar trebui, respectiv cine ar putea să treacă prin ciur asemenea veleitari?
În 2004, societatea civilă, reprezentată prin Coaliţia pentru un Parlament Curat, a iniţiat un demers fără precedent în România, îndosariind şi monitorizând numele candidaţilor care erau nepotriviţi pentru înscrierea în cursa electorală.
Ulterior, se poate spune că a existat cel mult o vagă continuitate, eficienţa acestui instrument reducându-se, din păcate, foarte mult, căci numărul suporterilor sinceri a fost întotdeauna extrem de redus.
Clasa politică, în schimb, nu a schiţat nici până atunci şi nici de atunci încoace vreo brumă de empatie cu aşa ceva. O asemenea atitudine nu a făcut decât să încurajeze fenomenul corupţiei la nivel înalt şi să-i invite la vânarea unor posturi înalte în stat pe mulţi dintre cei care au virusul şpăgii în grupa sanguină.
Iar cu acest scurt ocol ajungem din nou la particularul caz Trăşculescu. Deputat PDL aflat în căutarea unui nou mandat, Alin Trăşculescu a ajuns inevitabil în discuţia comisiei de etică a ARD, un instrument acceptat cu greu de liderii dibaci ai dreptei şi un motiv suplimentar de ostracizare a Monicăi Macovei, care a coordonat şi impus, numai ea ştie cum, acest filtru de integritate în Alianţa România Dreaptă.
În paranteză fie spus, cum USL nu are o Monică Macovei, gruparea condusă de Ponta-Antonescu-Voiculescu nu s-a legat la cap cu o comisie similară nici măcar de formă.
Şi totuşi, peştele Trăşculescu a scăpat din năvodul ARD. Cum?
Ei bine, într-un mod cât se poate de democratic – prin vot. Din cei cinci mambri ai comisiei, trei s-au pronunţat în favoarea candidaturii lui Alin Trăşculescu, iar doi s-au opus.
Din comisie au făcut parte Monica Macovei (PDL), Theodor Stolojan (PDL), Despina Munteanu (Forţa Civică), Mihaela Vasilatii (PNŢCD) şi Ioan Greceanu (Noua Republică). Din moment ce Macovei şi Greceanu s-au declarat împotriva prezenţei lui Trăşculescu pe liste, devine clar ca lumina zilei cine a considerat just să-i nu-i lezeze viitorul politic tânărului deputat.
Acum, bomba de la Vrancea explodează în faţa ARD la capătul unei lungi perioade în care, de la politicieni la analişti zişi independenţi, comisia de etică a ARD a fost ţinta celor mai furibunde critici, iar fostul ministru al Justiţiei, în calitate de părinte al acestui filtru, a fost în repetate rânduri pur şi simplu jignit. Dacă publicul se raportează la lumea din jur cu ochii cât de cât deschişi, rezultă că, în mod normal, ARD ar trebui să-şi facă de aici înainte serioase griji.
Extrapolând niţel, mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă, până în alegeri, ar fi avut timp să izbuncească scandaluri de tipul Trăşculescu şi în cazul celorlalte candidaturi (aproape 100) cu care Monica Macovei nu s-a declarat de acord? Aproape 100 din aproape 500 = dezastru ce ar fi luat proporţii epice.
Bun, dar de ce s-a votat astfel încât noul client democrat liberal al DNA să poată visa în continuare la statutul de demnitar?
Vasile Blaga şi Sebastian Lăzăroiu au strălucit la capitolul explicaţii.
„Nu avea de unde să ştie ce se va întâmpla, ce va face Trăşculescu peste două săptămâni”, a declarat ieri liderul PDL, întrebat fiind de ce comisia de etică a ARD i-a dat verde politicianului vrâncean.
„N-aveai de unde să ştii în momentul în care ai judecat candidaţii dacă unul e sub urmărirea Parchetului şi la un moment dat o să cadă pe un flagrant. Nu poţi să anticipezi la fiecare candidat dacă va lua sau nu va lua mită în următoarele luni (…). E greu să anticipezi când cineva va călca pe bec şi va intra în atenţia justiţiei, atunci când faci o judecată după nişte criterii”, a explicat şi Sebastian Lăzăroiu.
Aşa e. Cei doi domni, Blaga şi Lăzăroiu, au în felul lor dreptate – cum să anticipezi când un coleg politician va călca în aşa hal pe bec?
Doar că şi unul, şi altul comit aici o mică omisiune.
În cazul Alin Trăşculescu, rezervele membrilor comisiei de etică al căror vot a fost negativ au pornit de la afacerile cu statul care gravitau pe plan local în jurul tânărului deputat de Vrancea.
Dar principiul şi suspiciunile au contat prea puţin pentru Vasile Blaga şi ceilalţi lideri ai ARD, întrucât distinşii şefi ai dreptei au ignorat nu doar semnele de întrebare, ca în cazul Trăşculescu, ci şi o parte dintre interdicţiile decise de comisia de etică.
P.S.: Extrem de interesant devine şi modul în care liderii USL tratează cazul Trăşculescu. Premierul Ponta şi, mai ales, baronul de Vrancea, Marian Oprişan, au excelat prin prudenţă. Oprişan a fost, pe alocuri, chiar lacrimogen, exprimându-şi, vorba domniei sale, un fel de regret omenesc. Dar ştiţi cum e: în teritoriu s-a dovedit de-atâtea ori cât de transpartinice sunt iţele şi conexiunile.
