19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCum se pot distra copiii din Bucureşti de 1 iunie

Cum se pot distra copiii din Bucureşti de 1 iunie

Ziua Internaţională Copilului este sărbătorită, luni, de aproximativ patru milioane de copii din România. Instituţiile publice s-au pregătit cu activităţi din cele mai diverse pentru a le oferi o zi frumoasă copiilor de toate vârstele. 

Astfel, Camera Deputaţilor îşi va deschide porţile începând cu ora 10.00 pentru un tur în care vor fi vizitate sălile „Al. I. Cuza”, „Galeria de onoare”, „Nicolae Iorga”, „Nicolae Balcescu”, dar şi sala în care se desfăşoară şedinţele de plen. 

De asemenea, Grădina Zoologică din Bucureşti poate fi vizitată gratuit în 1 Iunie, între orele 9.00 şi 19.00, copiii putând să vadă animalele de la zoo, dar şi să meargă la atelierele de lucru pregătite special de Ziua Copilului.

Citeşte şi: Câți copii români se serbează de 1 iunie

Tot luni, de Ziua Copilului, va putea fi vizitat, gratuit, şi Muzeul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), între orele 9.00 şi 15.00. Cei mici vor avea astfel ocazia să cunoască, iar părinţii şi bunicii să-şi amintească lumea veche a tramvaielor cu cai, a primelor bilete, tipărite în 1872, în mai multe limbi, a autobuzelor şi troleibuzelor folosite de-a lungul anilor în Bucureşti.

Totodată, între orele 8,00 și 13,00, copiii vor avea ocazia să viziteze standurile expoziționale ale Poliției Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției pentru Evidența Persoanei, Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivelor Naționale, precum și cele ale altor structuri din MAI.  

Citeşte şi: 1 Iunie: Ziua Porţilor Deschise pentru Copii, la Ministerul Afacerilor Interne

Muzeul Municipiului București – Palatul Şutu sărbătorește Ziua Internațională a Copilului în mod clasic și vernisează, luni, expoziția „Palatul Colorat”, care cuprinde desene realizate de copii, ce ilustrează Palatul Şutu, așa cum este văzut de cei mici.  

Campanii speciale de Ziua Copilului

Luni, copiii care vor circulă cu Taxiul cu Bomboane în București vor primi cadou cărți din colecția „Tom și Jerry” a editurii Literă Mică.

De asemenea, TAROM are o ofertă specială în săptămâna dedicată copiilor. Orice copil cu vârstă până la 12 ani, însoțit de un adult, care va călători pe zborurile directe operate de compania TAROM dinspre România spre orice destinație externă, va beneficia de tarif zero, urmând să achite doar contravaloarea taxelor de aeroport pe respectivă rută pentru bilețele achiziționate în săptămâna 1 – 5 iunie. 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă