12.6 C
București
duminică, 3 martie 2024
AcasăSpecialCum schimbăm sistemul electoral

Cum schimbăm sistemul electoral

Ce sistem electoral să adoptăm după ce văd că cel actual e considerat de toată lumea un eşec? Înţeleg că nu avem de ales, fiind la mijloc o decizie a Curţii Constituţionale. A da însă vina pe sistemul actual, cu care eu nu am fost de acord deloc cînd a fost adoptat, pentru ce s-a întîmplat la alegerile astea, e pur şi simplu o prostie şi iau partea purtătorului de cuvînt al BEC, al cărui nume nu îl ştiu, dar care a găsit curajul să spună, deşi presat de ziarişti isterici şi superficiali, că totuşi e mare lucru că sistemul a tradus în locuri în Parlament voinţa foarte multor alegători. Aşa şi e. Sistemul nu e de vină nici măcar că s-au ales atîţia parlamentari : nu aveau decît să facă o normă de reprezentare mai decentă (nişte colegii mai mari) şi, cu toată redistribuirea, ar fi fost mai puţini. Asta se putea face indiferent de sistemul electoral : dar nu s-a putut face şi va fi cvasi-imposibil şi de acum înainte, că nu va vota nici un ales să îşi pună la risc scaunul. Sistemul electoral a funcţionat deci rezonabil, asigurînd reprezentativitatea, datoria sa principală, traducerea cît mai aproape de realitate a preferinţelor electorale în fotolii parlamentare : nu sistemul e de vină nici pentru număr, nici pentru calitate, că dacă se pot ridica obiecţii cum că Roberta Anastase a intrat la redistribuire, marile valori Gigi Becali, Micky Bacşiş, fiii şi secretarele unor oameni politici au intrat votaţi cu peste şaizeci la sută. N-o fi fost mai degrabă vina PDL şi a lui Traian Băsescu că au împins pur şi simplu pe opozanţi în braţele USL şi DD şi i-au făcut pe ai lor să se închidă în casă mai degrabă decît să voteze pe marii experţi în politici publice Neamţu, Papahagi, Pavelescu şi compania, după două guvernări deja criticate pentru slaba competenţă ? Pe scurt, chiar nu e sistemul de vină pentru calitatea clasei politice : dacă nici într-o circumscripţie uninominală mică nu ştii cine sînt candidaţii principali şi nu îţi pasă de calitatea lor (situaţia a circa 75% din români) nici mama sistemului electoral nu poate rezolva problema. Sigur, se poate da vina pe oamenii politici că şi-au schimbat colegiile de data trecută. Păi în acest caz să dăm o lege ca să fie obligaţi să candideze în acelaşi colegiu minim de două ori pînă să aibă voie să îl schimbe : dar parcă văd că e neconstituţional.

Ce mi se pare demn de discutat,- şi o fac doar pentru că din păcate schimbarea e iarăşi pe agendă, altfel la cîte avertismente am dat e cazul lumea să citească ce s-a scris deja, nu să o tot luăm de la capăt,- este care a fost rostul colegiului- circumscripţie uninominală, principalul element care a atras pe oameni în propaganda asta cu votul uninominal de la bun început. Ideea că în acest fel poţi mai uşor penaliza pe cei aleşi dacă nu s-au ţinut de cuvînt a căzut : pe de o parte votanţii nu prea urmăresc, pe de alta voturile la Parlament sînt rareori nominale ca să ştii ce a votat al tău reprezentant, şi, nesimţire maximă, candidaţii fug departe de unde au fost votaţi data trecută ca să li se piardă urma. Nu ştiu însă, atunci cînd citesc lista amendamentelor bugetare individuale sau a alocărilor din fondul de rezervă, dacă ar fi mai bine ca parlamentarii odată aleşi chiar să-şi ţină cuvîntul dat faţă de alegători, dat fiind numărul de construcţii de biserici, parcuri şi patinoare, decizii care, toate, ar trebui să revină doar autorităţilor locale, din fondurile lor bugetare sau europene. La această oră, prin alegerea directă şi universală a preşedinţilor de consilii judeţene, România are destui baroni locali, legitimi şi cu o bază financiară suficientă pentru a satisface asemenea doleanţe. Nu acesta e rolul parlamentarului, să aloce fonduri, şi cu cît mai repede facem clar acest lucru şi eliminăm un fenomen stimulat de votul uninominal, cu atît mai bine. Că de la sine povestea nu trece şi ajungem ca în unele democraţii din America Latină, Chile sau Brazilia, unde în disperare de cauză şi după multe alegeri s-a trecut în Constituţie că parlamentarul nu are dreptul să propună acte legislative care presupun alocări de fonduri.

Ajunşi aici, e cazul să recapitulăm puţin ce am învăţat din tentativele noastre de reformă. Sînt cel puţin trei lecţii clare :

1.     Sistemul proporţional, prin redistribuire, e singurul care asigură condiţia de reprezentare şi reduce numărul votanţilor care votează degeaba, fără ca voturile lor să se regăsească în Parlament. Avînd în vedere că deja avem doar 40% din votanţi, e important ca măcar voturile lor să fie traduse corect în geografia parlamentară. Ar fi fost dramatic dacă aveam uninominal pur şi în Parlament practic un singur partid.

2.     Colegiul uninominal stimulează dezvoltarea unei relaţii clientelare între candidat şi votanţi, candidatul angajîndu-se în promisiuni de alocări neideologice (că mărirea pensiilor, promisiune ideologică, o poţi face la nivelul întregii ţări, nu e nevoie de un colegiu), care duc la cheltuiala discreţionară a banului public şi structurarea unei relaţii pe verticală în care vorbim de trafic de favoruri, şi nu de controlul votatului de către votant, cum era speranţa iniţială a celor care au propus acest sistem.

3.     Alte elemente, cum ar fi calitatea candidaţilor, cunoaşterea lor de către electorat şi sancţionarea lor în consecinţă, alegerea colegiului de către candidaţi sau desemnarea de către ierarhia partidului a candidaţilor, fie pe listă, fie pe colegiu, nu au fost influenţate de cele două sisteme electorale de pînă acum, proporţional pe listă închisă şi uninominal cu redistribuire. Motivele sînt diverse.

La ce concluzii ne conduc aceste lecţii ?

În primul rînd, că trebuie să ajungem la o concluzie clară la ce serveşte parlamentarul şi pe cine reprezintă el. Avînd în vedere excesul de alegeri directe la noi, a primarului şi a preşedintelui de consiliu judeţean, mi se pare că nu are sens să avem circumscripţii una la unu pentru parlamentari. Alegerea este între o singură circumscripţie naţională (aşa se face în ţările mici cu un număr decent de parlamentari), opt circumscripţii regionale (corespunzînd regiunilor de dezvoltare, care au fost construite statistic, deci au elemente în comun), şi cîte o circumscripţie judeţeană. La trei sute de parlamentari, pentru cîţi ar trebui să plănuim avînd în vedere voinţa poporului, circumscripţiile judeţene ar fi ideale, asta ar face cîte 6-7 parlamentari de judeţ. Mai uşor de organizat, numărat şi observat alegerile.

În al doilea rînd, că alegerea unui singur parlamentar pe colegiu este o contradicţie în sine cu distribuirea proporţională a mandatelor şi cum la aceasta din urmă nu putem renunţa, că nu vrem un Parlament care să reprezinte doar 21% din românii cu drept de vot, propun să renunţăm la cea dintîi. Vorba lui Jünger, o greşeală devine o eroare cînd persişti în ea. Desfid pe oricine să explice la ora actuală beneficiul adus de circumscripţia uninominală. Dezavantajele ei sînt însă super-cunoscute în literatura de specialitate.

În al treilea rînd, dacă nu avem încredere în partide să selecteze ce au mai bun, şi pe bună dreptate,  trebuie să oferim votantului dreptul de a face această alegere, sau măcar să împărţim alegerea între votant şi şefii de partid. Acesta e sistemul numit proporţional pe listă deschisă sau preferenţial. Există azi în diferite variante în extrem de multe ţări, dar cele mai uşor de emulat sînt Slovacia (unde un cunoscut de al meu, activist anticorupţie, a urcat de pe locul 20 pe lista naţională a partidului său pe locul şase, că l-au ridicat alegătorii), Suedia, Finlanda, Olanda, Latvia, Brazilia. Nu intru acum în tehnicalităţi : sistemul poate fi complet deschis (votanţii refac ordinea de pe listă) sau numai parţial (în acest fel şefii de partid nepopulari se asigură că intră şi ei, închizînd unele locuri). Mulţi votanţi ştampilează doar lista, şi nu îşi bat capul cu numărul candidaţilor sau numele lor. Dar cei care vor, o pot face, astfel că, în loc să hotărască partidul dacă vrea pe Prigoană sau pe Paleologu, votantul însuşi ia această decizie.

Şi scăpăm şi de desenarea arbitrară a colegiilor, care va fi la fiecare altă schimbare de majoritate un subiect de scandal, că în funcţie de cine trasează frontierele se pot amenaja alte majorităţi. Judeţul sau regiunea sînt deja delimitate şi nu mai e loc de manipulare electorală.

Există, desigur, şi altă variantă, cea de vot mixt. Asta înseamnă să reduci la jumătate dezavantajele circumscripţiilor uninominale (numai pe jumătate din România vei avea clientelism direct, circumscripţii desenate şi un procent de alegători care rămîn nereprezentaţi). Cealaltă jumătate din locuri se va da pe lista închisă de partid (sau deschisă, la rigoare). Sistemul, care există în Germania, e făcut praf de oamenii cei mai respectabili din politologie (de exemplu, Giovanni Sartori, care spune că are defectele ambelor sisteme de bază şi calităţile nici unuia). A şi fost testat în ţări cu probleme de corupţie similare cu ale noastre (nu e cazul Germaniei) : Italia şi Ucraina. Ucraina, unde tocmai am lucrat, are o asemenea combinaţie care face alegerile complicate, lungi, netransparente, ducînd şi la recrutarea a tot felul de oligarhi locali pentru colegii, cum puteţi afla din ultimul raport OSCE asupra alegerilor din acest an – care îl critică. Nu ar fi nici un motiv nici măcar să discutăm acest sistem, dar o s-o facem, pentru că este propunerea asociaţiei Pro-Democraţia, care au investit în el ani de zile de programe şi de lobby. Presupun, ca atare, că în ciuda faptului că au contribuit direct la toată umflarea şi dezumflarea iluziei cu uninominalul, ceea ce ar fi trebuit să -i pună pe gînduri şi să -i facă să se autosuspende puţin, colegii noştri vor continua să îl susţină cu o energie demnă de o cauză mai bună. Că aşa se face la noi politica publică : cu propuneri prost fundamentate şi entuziasme prost plasate, dar mai ales cu multă ambiţie. Ambiţia nu de a rezolva ceva, ci de a cîştiga reputaţie în faţa donorilor şi a publicului. Spun asta cu tot simpatia  pentru activiştii acestei organizaţii şi foarte respectabila lor activitate de observare a alegerilor : le-am luat partea pe Româniacurata.ro la observarea referendumului cînd mulţi cititori îl înjurau pe Cristi Pîrvulescu şi negau orice rol al ApD. Dar trebuie înţeles că entuziasmul activistic nu trebuie să se concentreze niciodată pe mijloace, doar pe ţinte. E de încurajat să rămînem mobilizaţi pe scăderea corupţiei în politică, dar cum se poate aceasta realiza rămîne o chestiune complicată, care are nevoie de multă pricepere. Mobilizarea vine după aceea. Bolnavul nu se vindecă dacă e o operat de un şaman care nu ştie ce face cu bisturiul, chiar dacă are o galerie mare, care crede în puterea vrăjii. Chirurgia noastră electorală trebuie să fie modestă, recunoscînd că reforma sistemului electoral e la ora asta o intervenţie paleativă, care încearcă în primul rînd să nu facă rău. De la asta pornim. Şi panaceele de genul uninominalului să le punem la capitolul lecţii învăţate şi gata.

Cele mai citite

Cine e candidatul surpriză al PNL la Primăria Ploiești

Organizația PNL Prahova a rămas cu ochii în soare după ce actualul edil liberal al Ploieștiului, Andrei Volosevici, a anunțat că va candida...

Vasile Dîncu (PSD): Președintele Ciolacu – posibil candidat la prezidențiale. AUR ar fi principalul rival al PSD

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, este în anul 2024 în poziția de candidat la alegerile prezidențiale din România, chiar dacă PSD nu a decis...

Cine e candidatul surpriză al PNL la Primăria Ploiești

Organizația PNL Prahova a rămas cu ochii în soare după ce actualul edil liberal al Ploieștiului, Andrei Volosevici, a anunțat că va candida...
Ultima oră
Pe aceeași temă