Aţi rămas fără detergent? Sau fără monede pentru auto-mat, sau fără abonamentul la Nufărul? Nu e nici o problemă, Taromul zboară la Bruxelles în fiecare zi şi acolo puteţi spăla orice, cu traducere simultană, în Parlamentul European, acest for al exprimării cetăţeanului con-tinental în toată splendoarea lui. Ce e drept, riscul e că ace-ia care vorbesc sunt ceva mai puţini decât publicul – pe moni-toarele care atârnă în toate instituţiile europene vezi o teribilă concurenţă de vorbitori şi evenimente care îşi dispută un public limitat. Dar, vorba aceea, eşti în centrul lumii, chiar dacă în ultimele ei zile. Şi îi poţi face pe toţi parte la problemele tale.
Ca persoană care a vorbit ani de zile rău despre guvernările de la Bucureşti în străinătate – îl ţin minte şi acum pe un grec de la Comisie care mi-a spus prin 1998 că Monica Macovei şi cu mine suntem de „un pessi-misme ahurissant” (el era de un optimism similar, cum se vede din situaţia de azi în Gre-cia) – nu sunt bine plasată să critic acţiunea USL. Deşi noi o făceam mai confidenţial şi mai punctual (nu cum credea Rodica Stănoiu, care mi-a făcut plângere penală că o vorbesc de rău la Bruxelles prin 2005; în viaţa mea nu m-am plâns sau nu am denunţat persoane, doar incidente anume). Trebuie să recunosc, cu toate astea, că ac-ţiunea USL a fost primul lor succes propagandistic ex-tern de când îi ştiu, şi asta, cul-minând după ani de petiţii stupide, într-o engleză primară şi cu exprimări care ar fi considerate depăşite în Cuba lui Castro, datorate mai ales lui Năstase şi Stănoiu. De ce le-a ieşit de data asta?
În primul rând, şi trebuie spus clar, dacă audierea asta a fost mai degrabă convingătoare e din cauză că de data asta au ei dreptate. Aici nu e vorba de metafore cu dictatura lui Băsescu. Au dreptate că alegerile nu trebuiau amânate unilateral, am scris asta aici înaintea lor. Şi că pretextul costului era absurd. Mă întreb: PDL o fi scăzut, între timp, din cost semafoarele făcute praf? Sau costul jandarmilor pe stradă în fiecare noapte? Pe scurt, costul protestelor populare izvorâte din amânarea alegerilor, ceea ce ar şti să facă orice student? Şi mai suntem încă pe plus? Când citesc pe un site democrat-creştin o stenogramă PDL în care Emil Boc spune negru pe alb că aşteaptă motivaţia Curţii Constituţionale la decizia privind coma-sarea devine clar că tot vor încerca să le amâne, cu toată de-ci-zia Curţii şi proteste şi tot. Păi, nu îşi merită soarta?
La fel cu Legea sănătăţii. Ale cui interese le promovează aceşti oa-meni nu am idee, dar cert nu ale contribuabilului român, sau nu ar insista că o vor repune pe tapet cu minime modificări după ce Romaniacurata.ro a dovedit două lucruri, cu ajutorul ministerului şi, respectiv, ANAF. Primul, că proiectul Sănătăţii era ilegal, că nu avea studiu de impact, din răspuns se înţelege că nici viitorul proiect nu va avea unul (vedeţi acolo ce lege şi de ce se cere o evaluare de impact la orice proiect legislativ). Al doilea, că principala cauză pentru care la Maternitatea Giuleşti în loc de aer condiţionat era o improvizaţie şi în loc de cinci asistente la terapie intensivă era una – cu alte cuvinte, subfinanţarea – nu e datorată sistemului de sănătate, ci incapacităţii statului de a colecta contribuţii de la marii datornici, aproape toţi firme de stat, mai ales în domeniul energiei, ceea ce nu s-ar schimba deloc prin noua lege. De ce, în loc să reformăm aceste companii de stat sau să îi dăm la o parte pe cei incapabili să exercite disciplina fiscală, noi facem praf sistemul de sănătate, de parcă motivele principale ale problemelor lui sunt interioare, nu exterioare? Jenant, şi nici un cuvânt de scuză! Vă amintiţi de câte ori am scris că nu vreau regionalizare şi nici un fel de modificare electorală, că nu vor fi obiective (sau s-ar publica motivele de la baza lor şi le-aş putea citi şi eu), pentru că nu vor folosi decât la manufacturizarea unor circumscripţii favorabile celor de la guvernare? Citiţi azi pe HotNews şi veţi avea confirmarea, în vorbele Robertei Anastase…
Adevărul opoziţiei nu înseamnă însă neapărat lipsa completă de adevăr a puterii. Monica Macovei a încercat la finele dezbaterii să spună că azi Justiţia arestează şi din partidul de guvernare, ceea ce nu se întâmpla sub PSD. E adevărat. Dar oare e meritul PDL, sau doar al procurorilor, al lui Morar că îi lasă să facă ce vor, al Monicăi că l-a pus pe Morar deşi nu îl cunoştea? Şi oare cine e la putere chiar nu are căi de a manipula DNA fără s-o controleze direct (ca şi pe Monica, de altfel)? Sincer, când am văzut cum se strângeau banii de partid prin OPC sau Agenţia de Control a Medicamentului, nu prea îmi e clar de ce anchetăm doar cam-paniile lui Adrian Năstase şi Mircea Geoană, care sunt la timpul trecut, iar în astea curente ancheta se opreşte numai la primul făptuitor.
Al doilea motiv al succesului USL au fost oamenii aduşi acolo. Nu toţi, că unii nu s-au remarcat prin mare lucru, dar Victor Ponta a fost impecabil. L-am ascultat cu atenţie, deşi lucram la altceva, în căşti, cu excepţia unui dezacord minor („laws are”… not „is”…) a avut tonul just, limba corectă, accentul decent. Punctul slab a rămas ce căuta acolo, dar a fost credibil. Al doilea noroc, şi mai mare, al USL a fost tânărul manifestant din Piaţa Universităţii – Claudiu Crăciun -, care a fost superb. Domnul Crăciun e lector la SNSPA şi ecologist, şi la începutul Pieţei a difuzat cel mai bun material: cum să-ţi iei ceai cald şi mănuşi cu tine la manifestaţie. Se întâmplă că e şi liderul studenţesc cu care am organizat manifestaţia anti-Va-dim din 2000, şi că a fost liderul internaţional al studenţilor politologi.
Între timp, a lucrat şi la Guvern, şi a fost dezamăgit, a fost şi asistentul lui Cristi Pîrvulescu, dar asta nu contează, Claudiu e un lider autentic şi am fost mândră de el. Sper ca acesta să fie debutul carierei lui politice. Evident, aş prefera să fie una independentă, cu alţi oameni de 30 de ani, dar orice ar alege va fi mai bine decât băieţii sau fetele astea care conduc acum tineretul partidelor, ei – cu aerul că trafichează minore, iar ele – cu aerul că nu mai vine odată careva să le traficheze. Am văzut cum îl priveau euro-parlamentarii, a fost o briză de autenticitate, şi tinereţe, şi căldură. Prin contrast, mobi-li-zarea mult disputată a dnilor Alistar şi Pîrvulescu a fost de efect minor, iar intervenţiile lor, nerezumabile. Dar nici ei nu au spus nimic factual eronat.
Al treilea avantaj al opoziţiei a fost felul în care s-au prezentat cei de la putere. Încep să o admir pe Sulfina Barbu, scoasă constant la bătaie, dar nu puteau găsi pe cineva coerent în engleză? Cristi Preda şi Monica Macovei au vorbit în română. Traian Ungureanu s-a purtat ca pe stadion, cu un nivel al englezei greu de crezut la cineva ca el, care a stat cincisprezece ani în Anglia. Trist, trist! Aer de îmbrânceală într-un sta-dion de provincie, te făcea să-ţi fie ruşine că eşti român. Moderatorului, un bulgar tri-lingv (cel puţin), nu aveai până la urmă ce să-i reproşezi, decât că era un caraghios. Puterea nu avea nevoie de adversari, se vedea de la o poştă că nu are ce spune la acuzele care i se aduc, deşi evident nu erau majore. Erau însă destul de penibile. Suficient. Acum, con-tra-organizarea de către putere a unei manifestaţii de semn invers nu ar face decât să repete penibilul. Şi cine s-ar duce? Oamenii pe care i-au cumpărat de la noi în ultimii doi ani? Zău, nu văd cui i-ar servi. Principalul lor argument, cel cu DNA, e mi-nat de faptul că ei, şi nu alţii, luptă să dispară Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi să intrăm în Schengen, deşi astea sunt principalele protecţii ale DNA/ANI, doar pentru ima-ginea lor în campanie. Eu, un particular, şi unul obosit de aeroporturi, nu vreau în Schengen, cum am declarat şi la BBC şi la Financial Times, de teamă că după asta Arpad şi ai lui ne închid ANI. Dar partidul de guvernare are o poziţie mult mai ambiguă ca mine, ceea ce le minează orice contra-audiere credibilă pe care ar putea-o organiza.
Am în inboxul meu o invitaţie de la doi miniştri pe care îi respect din Guvernul Boc – printre ultimii -, Cristian Diaconescu şi Leonard Orban, pentru sărbătorirea, la Biblioteca Centrală Universitară, a cinci ani de integrare în UE. Aş vrea să le mulţumesc că ne-au amintit această aniversare, care altfel ar fi trecut neobservată. Cu regret, nu pot să particip, unu – că nu sunt în ţară, doi – că voi mai intra în BCU când nu va mai fi condusă de specialista în contraterorism numită politic de Dan Funeriu, şi trei – că orice manifestare am face, spălatul rufelor de ieri a eclipsat-o deja. A trecut o lună de când am propus un dialog şi un pact între partidele principale pe câteva teme esenţiale, în cap cu fon-durile europene. Iată-ne, azi, cu unii tot plănuind cum să manipuleze alegerile, ceilalţi retrăgându-se din Parlament şi europenii întrebându-se de ce naiba ne-au luat înăuntru acum cinci ani.
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
