6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCum să-ţi alegi telefonul mobil

Cum să-ţi alegi telefonul mobil

Telefoanele mobile au devenit un accesoriu atât obişnuit pentru majoritatea românilor, încât cu greu ne putem închipui cum ar fi viaţa fără celular. Cu atât mai mult cu cât majoritatea telefoanelor pot fi folosite şi pentru fotografii, muzică sau internet. Statisticile arată că un român are, în medie, mai mult de o cartelă SIM activă (rata de penetrare a telefoniei mobile a ajuns la 133% la sfârşitul anului trecut).

Pentru a determina care sunt cele mai bune telefoane, din punctul de vedere al funcţiilor pe care le oferă, uşurinţei utilizării sau rezistenţei, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (www.apc-romania.ro) a testat câteva dintre cel mai bine vândute telefoane de pe piaţa românească.

Cel mai bun scor, 3,98 dintr-un maxim de 5,5, l-a obţinut aparatul Nokia 97 mini, urmat de iPhone 3G S 16 GB  şi iPhone 3G S 32 GB de la Apple, ambele cu un scor de 3,93.  Următorul pe listă este Samsung GT-S5560, cu 3,80.  Cel mai mic scor l-au înregistrat Alcatel/Vodafone 541, cu un scor de 3,20, şi Huawei/TMN G7002 black stone, cu 3,30.

Telefoanele au fost testate la un laborator acreditat din Uniunea Europeană, în condiţii comparabile. Criteriile principale ce fac diferenţa între telefoanele GSM sunt testele de durabilitate, siguranţa si rezistenţa la impact, scrierea şi citirea de mesaje text, calitatea ecranului, bateria, confortul utilizării, calitatea MP3-Player-ului, sincronizarea, şi conexiunea la internet.

Rezistenţa la impact se efectuează aruncându-se telefonul de la o inaltime de 80 cm pe o suprafaţă de metal – ca şi cum ne-ar scăpa telefonul din mână. Tendinţa producătorilor de telefoane mobile este de a realiza modele cât mai rezistente, aşa că peste 80% din telefoanele examinate au trecut cu bine testul de impact.

În ceea ce priveşte conceptul şi funcţiile de bază, Samsung GT-S5560 şi LG GD510 au cel mai bun scor – 4,02.  Dacă vi se pare foarte importantă camera foto, alegeţi Nokia N97 mini, Google Nexus One sau Nokia X3. Aproape toate modelele testate au obţinut un scor bun, în ceea ce priveşte music-playerul. Cele două modele Apple testate au cea mai mare notă, 4,39, urmate de Nokia N97 mini şi Nokia X3, cu 4,33.  Dacă vreţi să navigaţi pe internet de pe telefon, cea mai bună alegere este, potrivit testelor, HTC H2 T8585, urmat de cele două iPhone (scor 3,88) şi Nokia N97 mini (3,67).

Mai multe detalii despre scorul obţinut de telefoanele mobile la teste găsiţi în tabelul ataşat şi pe www.apc-romania.ro.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă