5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCum să câştigi alegerile după ce ai impus terapia de şoc

Cum să câştigi alegerile după ce ai impus terapia de şoc

În ianuarie 2009, letonii au ieşit în stradă la Riga după ce economia ţării se contractase cu 25%, cea mai gravă prăbuşire din lume. Guvernul care a impus un program de austeritate extrem de dur a fost reales sâmbăta trecută cu o majoritate zdrobitoare.

La fel ca în multe alte ţări, guvernul leton a fost nevoit să intervină pentru salvarea de la faliment a băncilor, ceea ce a urcat deficitul bugetar la 12% din PIB. Pentru a nu intra el însuşi în faliment, a fost nevoit să recurgă la un împrumut de 7,5 miliarde euro de la FMI şi Uniunea Europeană – o sumă uriaşă pentru o ţară de 2,2 milioane de locuitori – acordat cu condiţia adoptării unor măsuri de austeritate severe. Coaliţia aflată la putere s-a destrămat, iar în martie 2009 tânărul europarlamentar PPE Valdis Dombrovskis (38 de ani), fost ministru de Finanţe şi economist-şef al băncii centrale, s-a întors de la Bruxelles şi a preluat guvernarea, într-o mişcare considerată de analişti drept sinucidere politică. Dombrovskis şi-a asumat un plan de redresare care presupune reducerea deficitului bugetar de la 8,5% din PIB anul acesta la 6% în 2011 şi 3% în 2012, cu doi ani înainte de data prevăzută pentru aderarea la zona euro. Într-un singur an, cel mai tânăr premier din Europa a recurs la reducerea birocraţiei de stat (şomajul a atins 23%), reducerea salariilor din sectorul public cu procentaje cuprinse între 25 şi 50 şi la creşterea taxelor şi impozitelor.

Opoziţia de stânga, Centrul Armonia – care îi reuneşte pe foştii comunişti şi pe social-democraţi şi care se bazează în cea mai mare parte pe voturile consistentei minorităţi rusofone (27%) – a denunţat acordul cu FMI drept „o ocupaţie financiară a ţării”. Semnatar al unui parteneriat cu partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin, Centrul Armonia a renunţat la rusocentrism şi a lansat o campanie prin care a încercat să îi convingă şi pe letonii loviţi de criză să susţină o renegociere a acordurilor cu FMI de pe o platformă socială. În parte, acest mesaj a prins, pentru că la alegerile de sâmbăta trecută Centrul Armonia a obţinut 29 de mandate din 100, faţă de 18, câte avusese în Legislativul trecut.

În pofida unei campanii tot mai populiste a stângii şi a prăbuşirii coaliţiei de centru-dreapta, Dombrovskis a continuat aplicarea la literă a măsurilor de austeritate, ba chiar a promis că acestea vor continua şi în 2011 şi 2012 pentru atingerea ţintelor de deficit prevăzute de Tratatul de la Maastricht. Letonia are nevoie pentru anul viitor de aproximativ 750 milioane de euro, ceea ce presupune tăieri bugetare suplimentare şi poate chiar noi măriri de taxe. Premierul lituanian, Andrius Kubilius, l-a calificat pe Dombrovskis drept „eroul necunoscut” al Letoniei, iar reprezentanţii guvernelor şi companiilor străine nu contenesc să laude hotărârea cu care primul-ministru aplică reforme economice dureroase. Dar cel mai important lucru, afirmă profesorul Nils Muiznieks de la Universitatea Letoniei, este că Dombrovskis „nu este nicidecum un lider. Este un tehnocrat onest şi competent”. Sâmbătă, coaliţia de centru-dreapta condusă de Dombrovskis a câştigat 63 de mandate din 100, faţă de 47 în mandatul trecut. Despre victoria sa, cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung a scris că este o victorie a democraţiei, pentru că partidul său creat anul acesta – Blocul Unitatea, 33 de mandate – „nu mai reprezintă, ca partidele de dinaintea sa, un vehicul folosit de oligarhi pentru a-şi promova interesele”.  

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă