În timpul iernii, datorită gheţii şi zăpezii care presează sau alunecă pe înclinări, vânturilor puternice, îngheţului şi dezgheţului, etc., acoperişurile pot suferi deteriorări mai mari sau mai mici. Ţiglele ceramice nu fac excepţie de la acest lucru, o întreţinere corespunzătoare a acoperişului fiind extrem de necesară pentru prelungirea duratei sale de viaţă, precum şi pentru a asigura tot confortul necesar, iar perioada de început a primăverii, când nu mai sunt previzibile căderi mari de zăpadă este cea indicată pentru a începe investigaţiile.
Din exterior se poate observa prin intermediul unui binoclu dacă o ţiglă sau un element este desprins. Se va verifica dacă sunt elemente ale acoperişului aşezate neadecvat.
La interior, în pod se poate recunoaşte – în cazul în care nu există substructură – o incidenţă a luminii. De asemenea, trebuie făcută verificarea şipcilor sau a căpriorilor care au putrezit. Se va verifica şi dacă pe partea inferioară a acoperişului se formează pete la apariţia ploilor.
În cazul acoperişurilor cu substructură este necesară repararea, dacă după jgheabul substructurii apar scurgeri de apă.
Dacă aveţi bănuieli că este ceva în neregulă cu acoperişul, o bună idee este să chemaţi un dulgher specialist să vi-l verifice.
Pregătiri pentru repararea acoperişului
Desigur că dacă se constată că pe anumite părţi ale acoperişului există ţigle sparte, deteriorate, atunci trebuie ca acestea să fie înlocuite iar dacă sunt elemente degradate ale acoperişului (şipci, căpriori etc.) precum şi multe ţigle este necesar să se ia măsuri pentru repararea sau chiar renovarea acoperişului. Evident că dacă avem un acoperiş cu ţiglă tip solzi, atunci va trebui să înlocuim ţiglele deterioarate tot cu tip solzi de aceeaşi dimensiune. TONDACH România deţine toate soluţiile necesare pentru un acoperiş din ţigle ceramice. Conform reglementărilor în vigoare, în cazul imobilelor incluse în patrimoniul naţional (cum sunt casele din perimetrul istoric al oraşelor, de exemplu), înlocuirea unor elemente ale construcţiei se va face numai cu materiale de acelaşi fel. Înlocuirea totală sau parţială a acoperişului din ţiglă ceramică se va face obligatoriu tot cu ţiglă ceramică.
În cazul caselor tradiţionale care prezintă acoperiş cu modele de ţiglă foarte vechi (cum sunt cele de tip “leu”), Tondach oferă soluţia unui model clasic, care şi-a dovedit calităţile de-a lungul timpului, şi anume ţigla profilată Transilvania având aceleaşi dimensiuni ca şi cea de tip “leu”. Această soluţie asigură şi păstrarea tradiţiei arhitectonice în condiţiile eficienţei financiare.
Material realizat cu sprijinul TONDACH România, birou tehnic.