Deşi tapetele de astăzi se remarcă prin durabilitate, totuşi ele nu sunt indistructibile. În timp se pot desprinde, rupe sau murdări. Întreţinerea adecvată a tapetului şi repararea micilor defecţiuni la momentul potrivit, îi vor asigura o viaţă mai lungă şi un aspect la fel de plăcut.
Pe lângă farmecul incontestabil şi adaptarea la numeroase stiluri de amenajare, tapetul se remarcă şi prin alte calităţi: dacă este montat corect rezistă mult în timp (chiar şi zeci de ani) şi nu necesită îngrijiri speciale, putându-se curăţa prin metode simple şi ieftine.
De asemenea, unele tipuri de tapet pot acoperi imperfecţiunile pereţilor sau pot genera corecţii optice pentru dimensiunile unei camere.
Întrucât în ultimii ani tapetul s-a diversificat destul de mult din punct de vedere al materialului din care este realizat, este important de luat în calcul şi acest aspect atunci când se efectuează operaţiunea de curăţare. Dacă tapetul dumneavoastră prezintă o serie de probleme pe care nu ştiţi cum să le remediaţi, iată câteva sugestii pe care le puteţi pune în practică foarte uşor.
Umflături. Acestea pot apărea după câteva minute, zile, săptămâni sau chiar ani de la finalizarea acţiunii de montare. Umflăturile sunt cauzate de adezivul care a fost pus în cantitate prea mare ori prea mică sau de aerul dintre perete şi tapet.
Modalitatea cea mai simplă de a le trata este de a le preveni de la început. Dacă umflăturile au apărut imediat după ce tapetul a fost aplicat pe perete şi persistă mai mult de două ore şi nu dispar de la sine, pot fi reparate astfel:
• Folosiţi un ac drept şi ascuţit pentru a perfora umflătura. Stoarceţi uşor cu degetele acea umflătură care conţine aer sau adeziv. În cazul în care această variantă nu dă rezultate, se poate folosi o lamă sau un cutter pentru a face un x în tapet pentru a-i dezlipi vârfurile.
Dacă este o bucată de adeziv prinsă dedesubt, scoteţi-o uşor afară, iar dacă aerul este cauza, folosiţi o pensulă subţire (de pictură) pentru a aplica puţin adeziv dedesubt.
Îmbinări dezlipite. Se ridică uşor marginile tapetului şi, cu ajutorul unei pensule, se pune adeziv sub acesta. Se apasă peste această îmbinare cu o rolă de sus în jos. Dacă apare o tendinţă de dezlipire, se fixează cu câteva ace tapetul de perete până când se usucă adezivul. Găurile mici lăsate de ace nu se vor vedea.
Găuri şi rupturi. Acestea sunt mai greu de reparat, dar dacă acţiunea o faceţi cu multă grijă, reparaţiile abia dacă vor fi vizibile. Se îndepărtează cu un cutter marginile zdrenţuite de pe porţiunile deteriorate apoi se taie un petic dintr-un rest de tapet, dar care este mai mare decât ruptura.
Se decupează acest petic, se împrăştie un strat subţire de adeziv pe spatele peticului şi se pune peste porţiunea deteriorată. Se aliniază peticul cu modelul tapetului de perete cât se poate de bine, iar potrivirea ar trebui să fie suficient de bună astfel încât să scape neobservată.
Atenţie! Cu cât micile stricăciuni se vor ignora, cu atât mai greu se vor repara mai târziu.
Cum se curăţă
• Tapetul de hârtie se curăţă cu cârpe moi uscate sau umede, precum şi cu perii moi.
• Tapetul semilavabil se întreţine foarte uşor. Pentru curăţare se recomandă cârpe sau lavete albe pentru ca tapetul să nu se decoloreze. Este bine ca după ştergerea cu o lavetă umedă să fie şters cu alta uscată.
• Tapetul lavabil se spală cu apă călduţă, la care se poate adăuga şi puţin detergent. Permite ştergeri repetate şi chiar aspirare.
• Tapetul din plută naturală este un produs ecologic, practic şi estetic în acelaşi timp. Mai mult, protejează încăperile de zgomot, umezeală, mucegai şi nu absoarbe praf sau mirosuri. Întreţinerea este nepretenţioasă deoarece suportă spălări multiple cu detergenţi.
• Tapetul din material textil se curăţă prin aspirare.
Bine de ştiut!
• Tapetul care permite spălarea cu apă impune următorul procedeu: se curăţă fâşiile cu o lavetă, burete sau perie moale de jos în sus pentru a se evita pătrunderea apei pe sub tapet. Nu se utilizează niciodată perii abrazive.
Atenţie! Nu aplicaţi tapet dacă pereţii camerei au igrasie. În cazul în care pe pereţi există mucegai, se recomandă tratarea acestora cu soluţii antimucegai înainte de aplicarea tapetului. De asemenea, dacă tapetul este montat corect nu există riscul apariţiei mucegaiului sau a altor dăunători.