Acoperişul reprezintă un element important în structura casei, fiind prima linie de apărare împotriva capriciilor vremii. Din acest motiv, montarea corectă a acestuia capătă o importanţă majoră.
Cu un aspect estetic plăcut şi cu proprietăţi ce oferă avantaje incontestabile, acoperişurile din ţiglă ceramică pot fi o alegere bună pentru locuinţa dumneavoastră. Fabricată din argilă amestecată cu apă, uscată la aer şi arsă în foc, ţigla ceramică rezistă pe piaţa învelitorilor şi continuă să o facă datorită faptului că poate fi folosită pentru orice fel de acoperiş (nou sau refăcut). Apoi, datorită rezistenţei mecanice mari, poate suporta cu uşurinţă greutatea zăpezii sau a gheţii şi are o bună rezistenţă la foc, îngheţ, ploaie, murdărie, materiale alcaline sau radiaţii ultraviolete. Prezintă o durabilitate sporită în timp, putând depăşi 100 de ani şi beneficiază de garanţie pe o perioadă mai îndelungată din partea producătorilor.
Pe lângă toate avantajele prezentate mai sus, este dat de montarea corectă a învelitorii, care să respecte proiectul şi recomandările specialiştilor. Iată ce ar trebui să ştiţi înainte de a începe această etapă a şantierului.
Montarea corectă a acoperişului, în 7 etape
În proiectul de execuţie al casei, o secţiune separată este reprezentată de planul acoperişului, în care sunt indicate elementele structurale ale şarpantei. Cu alte cuvinte, sunt indicaţii precise despre cum va trebui să arate scheletul peste care se va monta învelitoarea, indicaţii pe care ar fi bine să le respectaţi întocmai.
Etapa 1
La o casă la care a fost turnată placa de beton ce separă podul casei de locuinţa propriu-zisă, în centura de beton care închide zidurile şi elementele structurale ale zidăriei se vor înfige din loc în loc nişte „mustăţi” din fier-beton.
Etapa 2
Pe conturul casei se vor aşeza grinzile, care se vor lega de ziduri prin acele „mustăţi” de fier. Grinzile se prind între ele prin scoabe. Odată amplasate şi fixate pe placa de beton, rezultă scheletul de fixare a acoperişului.
Etapa 3
Următoarea etapă constă în prinderea de grinzi a unor popi verticali, peste care se montează coamele centrale şi laterale. De înălţimea popilor de sprijin depinde unghiul de înclinare pe care îl va avea acoperişul.
Etapa 4
Pe coame, de o parte şi de alta, se montează căpriorii, care la partea finală se sprijină pe grinzile de exterior.
Etapa 5
Peste căpriori se bate astereala, iar peste aceasta se montează de jos în sus folia anticondens.
Etapa 6
Peste folia anticondens se montează rigle din lemn verticale şi orizontale, care au un dublu rol. Vor deveni suportul de prindere al ţiglelor ceramice şi vor asigura acoperişului o bună ventilare.
Etapa 7
Ultima etapă constă în: montarea ţiglelor şi a olanelor speciale pentru crestele acoperişului, a sistemului de colectare a apei, alcătuit din jgheaburi şi burlane care se montează la extremităţile inferioare ale învelitorii şi a unor accesorii precum ţiglele de aerisire, parazăpezile sau sistemele de străpungere a acoperişului pentru trecerea cablului de antenă.
Foarte important la montarea acoperişului, pe lângă urmărirea atentă a proiectului, este şi respectarea indicaţiilor şi recomandărilor date de producătorii de ţiglă ceramică. De exemplu, majoritatea producătorilor recomandă o foarte bună ventilare a acoperişului şi folosirea unor şarpante cu izolaţie hidrofugă, mai ales la realizarea unor acoperişuri înalte, mansarde sau cu pantă mică. Astfel, folia anticondens joacă un rol esenţial, deoarece lasă vaporii să iasă, preia umiditatea care se produce, nepermiţând apei să pătrundă în interior, şi o canalizează la nivelul ştreaşinii. În cazul folosirii unei şarpante cu izolaţie hirdofugă, majoritatea producătorilor recomandă montarea ţiglelor cu guri de aerisire. Nu sunt foarte scumpe şi asigură o ventilare optimă a acoperişului la streaşină.
De asemenea, exista recomandări şi în folosirea sistemului de parazăpezi, în sensul că ţiglele prevăzute cu tăietori de zăpezi nu pot face faţă cantităţilor mari de zăpadă, în acest caz fiind indicată folosirea sistemelor auxiliare (grilaje).
