Rusia revine în forţă pe scena internaţională. Propunerea Moscovei de dezarmare a Siriei cu numai câteva zile înainte ca preşedintele Obama să meargă în Congres pentru a cere acordul pentru atacuri militare este o lovitură diplomatică pentru Casa Albă. Dar, cu ochii lumii aţintiţi pe Siria, puţini realizează că Rusia a declanşat o altă ofensivă extrem de agresivă, îndreptată împotriva fostelor republici sovietice care doresc să se apropie de Uniunea Europeană. În prima linie se află Moldova şi Ucraina şi Rusia nu se sfieşte să folosească orice armă pentru a preveni ieşirea acestor ţări din sfera sa de influenţă.
Pe 28-29 noiembrie urmează să aibă loc la Vilnius, în Lituania, ţară care deţine preşedinţia UE, un summit al Partneriatului Estic unde ţările membre ar urma să semneze (sau să parafeze) Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Aceste acorduri nu reprezintă, în mod necesar, o invitaţie la aderare la UE, dar este clar că fără ele nu s-ar putea pune problema unei aderări ulterioare. Acordurile vin cu ridicarea taxelor vamale în comerţul cu UE şi ulterior, cu ridicarea vizelor, dar şi cu anumite condiţionalităţi legate de statul de drept şi economia de piaţă. Problema este însă una geostrategică. Rusia, care îşi conduce în continuare politica externă ca pe un joc de sumă zero, nu acceptă ieşirea fostelor republici sovietice din sfera sa de influenţă şi face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a preveni acest dezondământ.
Parteneriatul Estic a fost lansat în 2008, sub preşedinţia pooneză a UE, cu sprijinul Suediei, şi a intrat în vigoare în primăvara anului 2009. Ţările membre sunt şase foste republici sovietice: Ucraina, Moldova, Georgia, Belarus, Armenia şi Azerbaidjan. Dintre acestea, trei şi-au declarat alte preferinţe. Azerbaidjanul este o autocraţie condusă de clanul Aliev şi nu are niciun interes să adopte reformele democratice cerute de UE. Nu are însă, nici interesul să adere la Uniunea Euroasiatică, un proiect lansat de Vladimir Putin într-un articol în Izvestia, în 2011, prin care propunea o contrapondere euroasiatică la Uniunea Europeană, care să fie formată, în principiu, din fostele state sovietice şi care să fie mai mult decât Comunitatea Statelor Independente. Azerrbaidjanul este una din cele mai importante surse, dar şi ţară de tranzit pentru petrolul şi gazele caspice şi , în această calitate, „joacă” când cu ruşii, când cu occidentalii, după cum îi convine. Recent, îi convine să joace cu ruşii, pentru că, potrivit parlamentarului european britanic, Charles Tannock, Azerbaidjanul a primit un lot important de arme din Rusia.
Armele ruşilor
Două sunt armele ruşilor şi fac uz de ele cu toată forţa: Aşa numitele „conflicte îngheţate” şi arma economică. În ceea ce priveşte conflictele îngheţate, acestea au făcut o primă victimă. Vânzând arme Azerbaidjanului, ruşii au trezit temerile Armeniei în conflictul din enclava Nagorno-Karabakh. Drept pentru care, preşedintele armean, Serj Sargsyan, a aruncat la coş aproape patru ani de negocieri cu UE şi a anunţat, la Moscova, că Armenia doreşte să fie parte a Uniunii Euroasiatice. Arma „conflictelor îngheţate” funcţionează şi în Georgia, unde premierul pro-rus Bidzina Ivanişvili păstrează o atitudine ambiguă, sperând că ruşii se vor răzgândi după ce au recunoscut ”independenţa” Abhaziei şi Osetiei de Sud şi încearcă să o folosească şi în Moldova, unde conflictul transnistrean a revenit în prim-plan. Săptămâna trecută, vicepremierul Dmitri Rogozin a fost aproape explicit, ameninţând cu recunoşterea Transnistriei de către Moscova, cu tăierea gazelor şi cu blocarea importurilor de vinuri, cea mai profitabilă industrie aMoldovei. ” Nici nu aveţi idee ce presiuni a făcut”, i-a declarat un diplomat moldovean lui Judy Dempsey de la International Herald Tribune. Ieri, serviciul de „protecţie a consumatorilor” din Rusia a anunţat, prin şeful său, Ghenadi Onişenko, că a sistat importurile de vinuri din Moldova. Interdicţia este pe termen nelimitat.
Aceste presiuni au declanşat reacţia instituţiilor comunitare, Parlamentul European declarând acţiunile Rusiei drept „inacceptabile”. Cel mai vehement a fost, însă, ministrul de externe suedez, Carl Bildt, care a denunţat presiunile ruseşti ca nefiind adecvate acestui secol.
Cât este de eficient Parteneriatul Estic?
În acest moment, cu Armenia, Azerbaidjan şi, în bună măsură Georgia, ieşite din schemă şi cu un Belarus care deja a aderat la Uniunea Vamală Eurasiatică, nu mai există decât două ţări care vor să „evadeze” din sfera de infuenţă rusă. Moldova şi Ucraina. Deci, cât de eficient este acest instrument? Am întrebat mai mulţi specialişti.
Pentru Armand Goşu, profesor la universitatea Bucureşti, „Parteneriatul Estic a fost răspunsul UE la războiul ruso-georgian din august 2008. La exerciţiul de hard power al Moscovei, Bruxelles-ul a răspuns cu o iniţiativă de soft power, lansată în mai 2009, la Summitul Parteneriatului Estic de la Praga, ca o iniţiativă polono-suedeză, fiind pilotat de cei doi miniştri de Externe, Sikorski şi Bildt. Din păcate nu toate cele 6 ţări s-au arătat interesate de beneficiile pe care Parteneriatului Estic le propunea. Belarus şi Azerbaidjan au întors spatele ofertei UE. Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Armenia au progresat, în ritmuri diferite. Dar, la Vilnius, se vor semna sau parafa documente care oferă mai puţin decât se aşteaptă aceste ţări şi mai puţin decât se discuta public acum 2-3 ani…. Nici vorbă de menţionarea în preambul a oportunităţii aderării acestor ţări la UE. În fond, aceste foste republici sovietice, asta doresc, să adere la UE. Dacă le tot amâni, dacă-i ţii la uşă pe aceşti oameni, ei vor pleca spre alte zări. Dacă UE nu vrea să-i primească, se vor duce la Uniunea Euro-Asiatică. Semnarea acordului de asociere de către Ucraina nu este certă, undeva la 70%. Presiunea pe care Moscova a pus-o pe Kiev l-a ajutat mult pe preşedintele Ianukovici să mai tempereze din criticile cancelariilor europene, care cereau eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko înainte de semnarea documentului la Vilnius. S-au vehiculat în mediile diplomatice diferite scenarii privind scoaterea din închisoarea a fostului premier în noaptea dinaintea semnării şi trimiterea ei cu un avion în Germania, pentru “tratament”. Prioritatea cancelariilor europene a devenit însă acum alta, anume presiunea enormă pe care Rusia o pune pe Ucraina, ca s-o împiedice să urmeze calea pe care poporul ucrainean vrea să meargă.
Situaţia în Georgia este tensionată, conflictul dintre preşedintele Saakaşvili şi premierul Ivanişvili mocneşte puternic. Coabitarea este cu greu salvată. Ameninţarea că preşedintele va fi arestat după terminarea mandatului a şocat Bruxelles-ul. Dacă episodul se va consuma ar putea îngheţa pentru mulţi ani relaţiile dintre Tbilisi şi Bruxelles.
Se tot spune că Republica Moldova este “povestea de succes” a Parteneriatului Estic. Da, poate că este premiatul clasei, dar e premiatul unei clase de repetenţi. La capitolul implementarea reformelor stă prost, foarte prost. De exemplu, Georgia a făcut mult mai multe reforme. Cea mai mare problemă este combaterea corupţiei. Dacă Chişinăul nu va “livra” ceva în materie de combatere a coruptiei, ar putea să fie amânată semnarea acordurilor de asociere şi de liber schimb. Acum, la Vilnius, documentele doar sunt parafate. Semnarea lor se aşteaptă să aibă loc, în toamna anului viitor, înaintea campaniei electorale.Rusia n-are inspiraţie. Joacă foarte prost. Să-l trimiţi pe vicepremierul Rogozin la Chişinău, înseamnă că înţelegi că n-ai nici o şansă să întorci din drum Republica Moldova. În afară de zgomot, mult zgomot, dl Rogozin nu poate sa produca altceva.”
Nici directorul Institutului Academiei pentru Ştiinţe Sociale şi Relaţii Internaţionale, Dan Dungaciu, nu este mai optimist în ceea ce priveşte Parteneriatul Estic „ În primul rând, slăbiciunile inerente ale instrumentului numit Parteneriat Estic. Lansat oficial în 2009, acest instrument nu s-a dovedit foarte eficace dacă comparăm situaţia membrilor săi acum şi atunci: Belarusul este şi mai departe de UE, Armenia vrea în Uniunea Eurasiatică, noul premier georgian nu exclude aderarea tot acolo, nivelul de democratizare al Azerbaidjanului este cel puţin discutabil. Mai rămân Ucraina – care nu mai e portocalie! – şi R. Moldova, care a adus democraţii la putere abia după revolta tinerilor din aprilie 2009. Prin urmare, avem de-a face cu un instrument slab, care a diluat enorm perspectivele de extindere a UE spre Est şi are nevoie ca de aer de succese pentru a se legitima la Bruxelles, în ciuda faptului că „parafarea” are o importanţa mai degrabă simbolică. Singura miză a Vilniusului este de fapt semnarea Acordurilor de către Kiev.
În al doilea rând, este ipocrit să vorbim acum doar de presiunile ruseşti. În realitate, ştiam din 1992, războiul din Transnistria, de pildă, că orice apropiere de spaţiul occidental al „străinătăţii apropiate” generează reacţii. Problema nu este asta, ci modul cum s-au pregătit statele pentru aşa ceva şi cum au fost dispuse să stea în picioare (cazul balticilor, de pildă). Dacă ar fi să rezum doar strategia RM, vedem astăzi că ce face Chişinăul este să capteze bunăvoinţa Moscovei pentru a o convinge să o lasă să meargă în UE! Rogozin sau patriarhul Kiril nu au venit la Chişinău clandestin, în portbagajul unei Volgi, ci la invitaţia oficialilor de la Chişinău, cu care s-au întâlnit şi discutat. Mai mult, nimeni nu a spus nimic apropo de cele 120 de milionae USD pe care Moscova le va investi în Transnitria, dimpotrivă, autorităţile de la Chişinău au salutat gestul, iar mesajul către emisarii Moscovei a fost că RM se bazează mult pe capitalul rusesc. Mai mult, Chişinăul a amanetat ruşilor – cum spune presa de la Chişinău – Banca de Economii, adică singura bancă de stat, şi, culmea culmilor, a concesionat pe 49 de ani Aeroportul din Chişinău, caz unic în istoria UE!, unei companii din Habarovsk, pentru a le oferi ruşilor un hub regional de importanţă strategică. Cum vine asta? Cu o asemenea strategie a Chişinăului, ne putem aştepta ca în scurt timp să vedem Federaţia Rusă că devine cel mai înfocat suporter al integrării RM în UE, din moment ce are toate obiectivele strategice ale republici la îndemână! Deci dacă ne uităm doar la presiunile Moscovei – care e reală, dar deloc surprinzătoare -, riscăm să nu vedem tot tabloul.
În al treilea rând, situaţia Parteneriatului Estic depinde şi de jocuri geopolitice mai ample. Cât timp ruşii sunt jucători în Siria – chiar dacă au propuneri irealiste -, iar germanii se declară „interesaţi” de iniţiativele lor, revine în minte spectrul Summitului NATO de la Bucureşti. Şi asta nu e bine deloc. Ruşii stau la masa de negocieri, iar pentru ei „străinătatea apropiată” este mult mai important astăzi decât pentru alţi actori globali. Iar când nu eşti la masa de negocieri, rişti să fii în menu. Sper ca Parteneriatul Estic să nu fie în menu.”
În sfârşit, o poziţie cvasi-oficială ne-a oferit Eugen Tomac, basarabean, preşedinte al Mişcării Populare şi fost secretar de stat pentru românii de pretutindeni: „R. Moldova a făcut progrese semnificative în procesul de integrare europeană. Coaliţia guvernamentală de la Chişinău şi-a menţinut hotărât agenda asumată în 2009 în faţa cetăţenilor statului vecin. Poziţia Bruxelles-ului în relaţia cu R. Moldova este tot mai clară, iar la summitul de la Vilnius din toamna acestui an există şanse reale ca relaţia cu Uniunea Europeană să intre într-o nouă etapă, mult mai avansată, prin semnarea unor noi acorduri ce vor consolida calea europeană a R. Moldova.
Moscova este vizibil iritată de acest parcurs asumat de Chişinău, precum şi de vecinul său, Ucraina, şi transmite mesaje tot mai agresive către aceste două state. Şantajul la care recurge acum Rusia, ameninţând practic R. Moldova că va suferi consecinţe economice fără precedent în cazul în care va menţine agenda europeană, reprezintă o poziţie politică bolnăvicioasă din partea unui stat care nu ştie să domine decât prin politica ultimatumului.
Cred că poziţia emisarului de la Kremlin Rogozin, care a vizitat zilele trecute Chişinăul şi a transmis o serie de mesaje deplasate autorităţilor R. Moldova, sunt ieşiri disperate, care nu pot schimba cursul. Rusia mai bine anunţa că-şi respectă angajamentele asumate şi retrage armata din R. Moldova, pentru că doar aşa poate ajuta un stat pe care pretinde că-l înţelege. Or, poziţia Rusiei, atât braţul politic prin vocea vicepremierului rus Rogozin, cât şi cel spiritual, prin Patriarhul Kirill, au transmis un singur mesaj în vizitele oficiale la Chişinău, care se poate traduce în felul următor: dacă voi nu ne vreţi, noi vă vom obliga să rămâneţi în sfera noastră de influenţă. Spre disperarea celor care vor o Basarabie sfâşiată, stabilitatea şi prosperitatea românilor de la est de Prut poate fi asigurată doar în cadrul UE, iar România este deplin angajată în acest proces, care cu siguranţă va reuşi….
Un singur lucru ne nedumereşte. De ce, după ce a lansat cu surle, trâmbiţe şi televiziuni, şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni, considerat „esenţial” pentru independenţa energetică a Moldovei, guvernul Ponta a abandonat lucrările?
