Makarova are o proveste de amor interesantă cu Australian Open. La fel cum există specialişti ai zgurii sau ai ierbii, ea a devenit în tenisul feminin o specialistă a… hardcourt-ului lent de la Melbourne.
La fel cum se activează Pironkova sau Lisicki la Wimbledon, la fel se activează Makarova la aproape fiecare sfârşit de ianuarie. Acesta este un aspect notabil, ştiut fiind ce importanţă psihologică au performanţele anterioare pentru jucători atunci când revin şi joacă din nou acolo unde au câştigat în trecut. În 2012 a scos-o în turul trei pe Zvonareva, în optimi pe Serena, dar a pierdut clar în sferturi la Sharapova. În 2013 le-a scos pe Bartoli şi pe Kerber, înainte să piardă iar în două seturi la Sharapova în sferturi. Anul trecut a scos-o pe Venus în primul tur şi a pierdut în optimi clar la Na Li. Anul acesta, ultimele trei învinse s-au numit Vinci, Pliskova şi Goerges, toate în două seturi. Nu sunt nume aşa răsunătoare ca în anii trecuţi, dar nici adversare tocmai comode pe hard, mai ales Pliskova şi Goerges. În plus, e o consecință a faptului că, între timp, Makarova a ajuns până în top 10.
Ce concluzie să tragem deci din istoria australiană a Makarovei? Una ar fi că nu-i e frică de capii de serie. A câştigat deja la nume răsunătoare, deci nimic nou pentru ea dacă ar trebui să joace cu o favorită ca Simona. A doua este că a pierdut clar la Sharapova şi Li, jucătoare agresive pe retur, care probabil i-au speculat serviciul mediu şi n-au lăsat-o să pună piciorul în schimburi.
Să intrăm acum în analiza jocului.
