Stateam si ma intrebam de ce nu-mi plac emisiunile culturale. Cu ocazia vizionarii, scurte ce-i drept, a editiei "Parte de carte" de duminica, 13 aprilie. Ce-i drept, mie unuia mi-ar placea sa se discute ceva mai mult despre literatura in book-talk-show-ul acesta, dar stiu, pregatirea literara a lui Cristi Tabara nu e orientata spre fictiune. Asa ca am urmarit oleaca o discutie despre un volum dedicat celor 41 de zile care despart moartea fostului Patriarh (Teoctist) de inscaunarea noului Patriarh al BOR, Preafericitul Daniel. Cum insa tema nu e febletea mea, mi-a zburat gandul la intrebarea: de ce ma plictisesc, pana si pe mine, om de litere – totusi –, emisiunile culturale de la noi?
Si am gasit un motiv. Timpul virtual il deformeaza pe cel real, cu exceptia transmisiunilor live. Fie mai mult, fie mai putin. Imaginea, e clar, concentreaza timpul. Iti ia mult mai multa vreme sa povestesti un tablou decat sa-l intelegi privindu-l. O ecranizare tine doua ore, textul de origine nu se lasa de obicei parcurs in atat de putin timp. In plus, spatiul lecturii este liniar, in vreme ce imaginea acopera etans campul vizual, figurile sunt contextualizate, imaginea de ansamblu este chiar ceea ce se vede, nu o sinteza a posteriori inaccesibila intelectului in lipsa unei memorii bune. Cititul se adreseaza capacitatii de abstractizare si de structurare a mintii, in vreme ce privitul unor imagini – in miscare mai ales – antreneaza receptorii senzoriali, dar nu pretinde un efort intelectual deosebit. Exista, desigur, filme realizate anume pentru a fi aprofundate imaginile care le constituie – vezi Tarkovski. Acolo, insa, trebuie sa te educi sa nu "schimbi" cadre care dureaza cate cinci minute. Cu atat mai mult cu cat, sa zicem, ti s-ar livra seara, cand ajungi acasa dupa un job de opt ore plus doua de slalom in trafic, un film al marelui regizor rus pe post de desert cultural. Ei bine, o emisiune culturala are tendinta inversa, de a expanda timpul de desfasurare a fenomenului pe care-l prezinta. Pana ni se comenteaza un pasaj dintr-o carte, am avea vreme sa citim altele cinci. In plus, imaginile de pe ecran isi pierd importanta, asa incat efortul de a te uita la televizor pentru a asculta o dezbatere livresca e mai mare decat daca ar trebui sa inregistrezi doar sonor discutia cu pricina.
Apoi, exista o problema de dinamica a privitului pe care majoritatea realizatorilor de emisiuni culturale o ignora. Nevoia de imagine in miscare a telespectatorului din fotoliu e cu atat mai mare cu cat omul nostru sta. Daca ceea ce i se ofera sunt doar cadre lungi si imagini insignifiante in raport cu miza propusa, el va schimba imediat canalul. Nu intamplator fotbalul de calitate, patinajul, raliul sau emisiunile de divertisment atrag: tehnica in regim de viteza gasesti si la Liverpool-Arsenal, si la Europenele de patinaj, si la "Dansez pentru tine". Celor care cred ca pot difuza cultura la televizor ignorand nevoia spectatorului de timp comprimat si dinamica le spun doar atat: v-ati gresit secolul.
