Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură (BAII) a organizat luna trecută prima întâlnire generală, cu scopul de a lansa operațiuni financiare până la finalul acestui an. China și-a dublat contribuția la această bancă, în efortul său de a-și asigura rolul de control în noua instituție, ridicând investiția sa de la un planificat plafon de 50 miliarde dolari la 100 miliarde dolari.
Această contribuție suplimentară a Chinei va întări, cu siguranță, ratingul de creditare al BAII. Dar probabil că era necesar pentru China să mențină controlul băncii, deoarece numărul țărilor care au fost de acord să participe la fondarea BAII s-a dovedit a fi cu mult mai mare decât s-au așteptat liderii chinezi.
Într-adevăr, chiar dublându-și investiția inițială, China nu va obține un acționariat majoritar la cel mai nou și multilateral creditor al lumii. Totuși, se pare că partea Chinei, de circa 30%, va fi cea mai mare din cele 57 de țări participante, ceea ce îi va oferi aproape un drept de veto asupra deciziilor BAII.
Acest fapt accentuează principala îngrijorare a economiștilor și a observatorilor relațiilor internaționale. Se va dovedi BAII o bancă a Chinei, prin China, pentru China sau va urmări o agendă multilaterală, în maniera Băncii Mondiale sau a băncilor regionale de dezvoltare precum Banca Asiatică de Dezvoltare (BAD) sau Banca Africană de Dezvoltare?
Explicația oferită de China pentru efortul său de a pune pe picioare BAII este aceea că țările în curs de dezvoltare nu au în prezent acces corect la capitalul pentru infrastructură. Și, poate mai important, nu dețin o voce suficient de puternică în Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și BAD. Dar China vrea, cel mai probabil, mai mult decât asigurarea unei voci.
Recent, armata chineză a adoptat o abordare de tip compresor în privința construirii de facilități militare în insulele Spratly. A creat insule acolo unde înainte nu era nimic altceva decât un recif de corali. Și-a intensificat, de asemenea, eforturile de a face din moneda sa oficială o valută internațională pentru rezerve, forțând includerea acesteia în coșul de valute care formează unitatea de cont a FMI, Dreptul Special de Retragere. Unii chinezi se gândesc chiar ca ora standard a lumii să nu mai fie măsurată la Greenwich, în Anglia, ci la Beijing.
E util, din această perspectivă, să comparăm BAII cu Banca Asiatică de Dezvoltare. Fondată în 1966, aceasta din urmă a fost condusă încă de atunci de Japonia și Statele Unite, datorită investiției lor totale de 15,7% din capitalul instituției. Cu toate acestea, China este cel mai mare debitor, reprezentând mai mult de un sfert din portofoliul de împrumuturi (doar China și India acoperă jumătate din împrumuturile realizate de această bancă, în timp ce companiile japoneze câștigă doar circa 1% din ofertele de finanțare ale BAD).
Probabil China s-ar fi împrumutat și mai mult dacă ar fi avut o participație mai mare la această bancă. Dar, potrivit lui Yasushi Ando, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști japonezi în acțiuni private, oferindu-i unui debitor important un cuvânt de spus mai consistent cu privire la modul cum ar trebui să funcționeze banca ar fi un clar conflict de interese. Ando subliniază, astfel, că la BAII, unde China va avea, cel mai probabil, o copleșitoare putere de decizie, „țările asiatice, în special China și India, își vor procura finanțări pentru propriile infrastructuri”.
Pentru China, existența acestor două bănci de dezvoltare centrate pe Asia reprezintă cea mai bună dintre lumile financiare posibile: finanțare low-cost pentru investiții de la BAD, dublată de bonitatea sporită a țărilor în curs de dezvoltare, și ocazia de a folosi deciziile de investiții ale BAII pentru a-și aduce vecinii mai aproape din punct de vedere geopolitic. Ando și oficialii japonezi de la Ministerul de Finanțe sunt terifiați de faptul că China pare să-și atingă scopurile cu puțină sau chiar fără nici o supraveghere.
Japonia, desigur, poate oferi un nivel înalt al tehnologiei în majoritatea oportunităților de investiții, dar prețurile sunt adesea prohibitive. Așa încât există o mare probabilitate ca multe companii chinezești să aibă avantaje reale în câștigarea concursurilor de proiecte ale BAII. Tocmai de aceea, numeroși observatori văd Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură drept un mijloc de a susține companiile de construcții chinezești care nu mai au unde se extinde, din moment ce creșterea economică a Chinei încetinește.
Guvernul japonez nu a decis dacă să participe sau nu la BAII. Primul ministru Shinzo Abe a amânat să răspundă dacă dorește ca țara să fie membru fondator, afirmând că „nu este nici o grabă”, deoarece detaliile de guvernare – cum ar fi condițiile de investiții, de votare și dreptul la veto – nu au fost confirmate deocamdată. Într-un sondaj de opinie realizat de ziarul Yomiuri Shimbun, 73% din respondenți au fost de acord că decizia guvernului este „corectă”.
La cea de-a șaptea întâlnire a liderilor insulelor din Pacific, Abe a pledat pentru o contribuție de 812 milioane de dolari ca susținere pentru infrastructură pentru țările asiatice. Prezentarea de oferte de finanțare din toate direcțiile s-ar putea să nu fie o propunere tocmai proastă pentru împovăratele țări în curs de dezvoltare care au nevoie de infrastructură. Dar abordarea chinezească privind crearea unei bănci pentru infrastructură care va croșeta Asia în jurul unei ordini economice sino-centrate s-ar putea dovedi un coșmar. Băncile de dezvoltare există pentru a asigura siguranța finanțărilor, transparența în decizii și protejarea pe termen lung a mediului. BAII nu pare dornică să îndeplinească nici unul dintre aceste criterii.
Yuriko Koike, fost ministru japonez al Apărării și consilier de securitate națională, a fost președinta Consiliului General al Partidului Liberal Democratic și în prezent este membru al parlamentului japonez, Dieta.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
