13.5 C
Bucureศ™ti
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialCum au serbat tฤƒtarii ziua etniei

Cum au serbat tฤƒtarii ziua etniei

Uniunea Democratฤƒ a Tฤƒtarilor Turco – Musulmani din România a organizat vineri, 13 decembrie, o serie de manifestฤƒri cu prilejul Sฤƒrbฤƒtorii etniei tฤƒtare din România. În prima parte a zilei, în Aula Magna a Universitฤƒลฃii „Ovidius” a avut loc simpozionul „Din istoria tฤƒtarilor”, manifestare organizatฤƒ în colaborare cu Facultatea de Istorie ลŸi ลžtiinลฃe Politice din cadrul Universitฤƒลฃii „Ovidius”.

În cadrul manifestฤƒrii a avut loc festivitatea de premiere a Consursului de eseuri „Tฤƒtarii dobrogeni – istorie, tradiลฃie ลŸi civilizaลฃie”. Au fost înscrise în concurs 34 de eseuri, dintre care 12 s-au clasat pe locurile I, II ลŸi III. Concursul a fost destinat elevilor din clasele IX – XII. CâลŸtigฤƒtorii locului I au fost premiaลฃi de UDTTMR cu câte 150 lei, cei clasaลฃi pe locul II – câte 100 lei, iar cei clasaลฃi pe locul III – câte 50 lei, toลฃi primind ลŸi câte o tabฤƒrฤƒ. Toลฃi elevii înscriลŸi în concurs ลŸi profesorii îndrumฤƒtori au primit drept premiu de participare o excursie la Babadag ลŸi Tulcea.

Festivitatea de premiere a fost urmatฤƒ de lansarea volumelor „Din istoria tฤƒtarilor” (vol. III), realizat de UDTTMR în colaborare cu Universitatea „Ovidius” – Facultatea de Istorie ลŸi ลžtiinลฃe Politice, ลŸi „Eroi musulmani în armata românฤƒ”, semnat de col. (r) Remus Macovei, realizat, de asemenea, de UDTTMR în colaborare cu Asociaลฃia Naลฃionalฤƒ Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Constanลฃa.

În cadrul simpozionului au fost prezentate atât cele douฤƒ lucrฤƒri care s-au clasat pe locul I la concursul de eseuri, cât ลŸi „Îndeplinirea îndatoririlor militare de cฤƒtre musulmani în Armata Românฤƒ (1879 – 1945)” – col. (r) Remus Macovei, „Populaลฃia tฤƒtarฤƒ versus populaลฃia turcฤƒ din România într-un document al P.M.R. din anul 1949” – ลŸeful Serviciului Judeลฃean al Arhivelor Naลฃionale – Constanลฃa, dr. Virgil Coman, subsecretarul de stat Aledin Amet a vorbit despre parcursul pe care l-a avut legea privind declararea zilei de 13 decembrie drept Sฤƒrbฤƒtoare a etniei tฤƒtare din România în Parlament, iar prof. univ. dr. Nuredin Ibram a prezentat lucrarea „Tฤƒtarii în opera lui Nicolae Tonitza”.

Cea de-a doua parte a Sฤƒrbฤƒtorii etniei tฤƒtare din România a stat sub semnul muzicii ลŸi dansurilor tradiลฃionale tฤƒtฤƒreลŸti ลŸi s-a desfฤƒลŸurat la Pavilionul Expoziลฃional. Au evoluat ansamblurile: Karasu, Karadeniz, Mini-Karadeniz, Yildizlar, Cansu, Kanara ลŸi Ansamblul din Cobadin, soliลŸtii Suher Abduraman, Leila Kerim ลŸi Elfin, iar la vioarฤƒ – Alev Gafar. Tot la Pavilionul Expoziลฃional au fost amenajate ลŸi expoziลฃii de carte, de obiecte tradiลฃionale tฤƒtฤƒreลŸti ลŸi de preparate culinare specifice bucฤƒtฤƒriei tฤƒtarilor dobrogeni.

MULลขUMIRI

Plachetฤƒ pentru PSD

Alฤƒturi de cei aproximativ 1.500 de spectatori au fost ลŸi oaspeลฃi, printre ei numฤƒrându-se senatorul PSD Nicolae Moga, cฤƒruia preลŸedintele UDTTMR Gelil Eserghep i-a înmânat ลŸi o plachetฤƒ în semn de mulลฃumire din partea comunitฤƒลฃii tฤƒtare pentru sprijinul permanent acordat, deputatul UDTTMR Varol Amet, subprefectul Iucsel Selamet, consulul Republicii Turcia la Constanลฃa Ali BozçalฤฑลŸkan ลŸi viceconsulul Ozgen Topçu, consulul general al Republicii Populare Chineze la Constanลฃa Su Yanwen împreunฤƒ cu soลฃia, subsecretarul de stat din cadrul DRI, Aledin Amet, muftiul Muurat Iusuf. „A fost un adevฤƒrat maraton, dar suntem mândri cฤƒ am reuลŸit sฤƒ mobilizฤƒm atâta lume, tฤƒtari ลŸi nu numai”, Gelil Eserghep, preลŸedinte UDTTMR.

Cele mai citite

Rodica Nassar รฎl apฤƒrฤƒ pe Ciolacu dupฤƒ gafa lui Ciucฤƒ

โ€žRฤƒspuns corect. Nota 10โ€, este reacศ›ia deputatului PSD Rodica Nassar dupฤƒ ce Nicolae Ciucฤƒ, รฎntrebat ce calitฤƒศ›i are Marcel Ciolacu, pe care el nu...

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenลฃia naลฃionalฤƒ de presฤƒ a Libanului (ANI) a raportat marลฃi searฤƒ o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" รฎn suburbiile de sud...

Un atac rusesc asupra oraศ™ului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni ศ™i a rฤƒnit alศ›i 18

Cel puลฃin trei civili au fost uciลŸi ลŸi alลฃi 18 au fost rฤƒniลฃi รฎntr-un atac cu rachete ลŸi drone explozive ruseลŸti lansat asupra oraลŸului...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ