5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCum au ajuns locuitorii din BURKINA FASO să deschidă pizzerii ITALIENEŞTI

Cum au ajuns locuitorii din BURKINA FASO să deschidă pizzerii ITALIENEŞTI

Italienii îi învaţă pe locuitorii din Burkina Faso atât reţete pentru pizza, cât şi secretele unei afaceri mici de succes, potrivit worldcrunch.com.

În Fada N’Gourma, un oraş de 50 de mii de locuitori din estul ţării, aroma de pizza nu este ceva necunosut localnicilor. „Aceasta este a treia pizzerie-brutărie deschisă în Burkina Faso,” spune Claudio Vanni, de la fundaţia italiană „Heart Melts”. „Sunt cooperative, iar noi le oferim resursele tehnice şi pregătirea. În rest, totul este făcut de localnici. Este un succes, atât din punct de vedere economic, cât şi datorită solidarităţii pe care o creează.” 

Burkina Faso este o ţară cu 15 milioane de locuitori, care se află adesea pe ultimul loc în topul ONU al celor mai sărace naţiuni. Trei religii şi 62 de etnii convieţuiesc în interiorul acestui stat, iar preşedintele Blaise Compaoré conduce ţara de 26 de ani.

„În momentul de faţă, Burkina Faso pare să fie în centrul intereselor strategice globale. Tocmai de aceea este important să întărească proiectele de cooperare,” a declarat Monsignor Andrea Cristiani, fondator al Shalom Movement, care tocmai a organizat în Ouagadougou, capitala ţării, conferinţa „Africa Developing Africa”, care a reunit delegaţii din 17 state.

„Pe tot teritoriul continentului se găsesc resurse, inteligenţă şi voinţa de a scăpa de sărăcie şi conflicte,” a adăugat acesta.

„Locuri de muncă şi dezvoltare socială – proiectul nostru se bazează pe principiile fundamentale ale mişcării cooperative,” spune Claudio Vanni. Voluntarii vor rămâne în Fada N’Gourma pe termen lung, pentru a supraveghea sosirea şi instalarea maşinăriilor şi pentru a-i instrui pe cei cinci tineri africani care se vor ocupa de pizzerie. „Această iniţiativa va avea şi ea succesul pe care l-au avut celelalte două pizzerii, care au un profit de 20 000 de euro, reinvestit în alte proiecte caritabile.”

Pe lângă pizzerie, „Heart Melts” a mai construit o şcoală de tâmplărie care va fi întreţinută din propriile vânzări.

„Nu mai vreau să aud nimic despre sărăcia din Africa,” a declarat un avocat la conferinţa ‘Africa Developing Africa’. „Africa are tot ce-i trebuie pentru a fi un continent bogat. Sărăcia este cauzată doar de oameni.”

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă