În PSD nu se duce o bătălie politică, ci o luptă în plin noroi. Este de fapt o confruntare subterană a agendelor personale pe care câțiva, mai răsăriți și mai frustrați, din acest partid le poartă zi de zi în buzunarele de la sacourile scumpe. Ce va aduce ea, însă? Probabil o mai rapidă cădere a Guvernului Ponta. Altfel nu ar avea nici o utilitate publică și nici măcar o logică.
Într-un deja consacrat efort zootehnico-electoral, de îngrășare a porcului în ajun, Guvernul României, condus de strălucita figură a stângii de caviar cu cartofi prăjiți și mujdei de usturoi, Victor Ponta, a inaugurat cu câteva zeci de ore înaintea turului II al prezidențialelor un tronson de autostradă care acum crapă din toate încheieturile.
E vorba de lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie, care continuă să alunece, a cărui bandă de rulare este brăzdată de cratere și al cărui viaduct, cel de la Aciliu, prezintă fisuri în zona pilonilor-gigant.
E acel lot al autostrăzii Sibiu-Orăștie care, cu puțină vreme înainte de a fi botezat prin tăierea panglicii, prezenta atâtea sute de erori, încât, confruntând situația din teren cu comunicatele optimiste ale oficialilor, te întrebai deștept în ce măsură mai există, la nivelul Guvernului României, funcționari familiarizați cu legile fizicii și cu specificul construcției de autostrăzi.
La vremea respectivă, România liberă a avertizat, prin articolele colegului Doru Cireașă, că situația e infinit mai proastă decât cea zugrăvită de oficialii guvernamentali, iar acum înțeleg că și constructorul acuză existența unor presiuni substanțiale ca tăierea panglicii să se consume la mijlocul lui noiembrie 2014; cum spuneam, între cele două tururi ale prezidențialelor; și cum ar spune mulți specialiști, s-ar putea lăsa cu costuri suplimentare mari de tot tocmai pentru bugetul de stat.
Guvernul, deci, care a autorizat monstruozitatea asta de dare electorală în folosință a unui tronson de autostradă precar, nesigur și tot mai scump e controlat de PSD, iar șeful Executivului, cel care împrăștie decizii cu rezonanță națională în funcție de agenda sa politică, e liderul respectivului partid.
Partid care, pe fondul eșecului suprem la prezidențiale, joacă în această perioadă o scenetă ieftină de primenire, e drept, pe mai multe planuri și cu nenumărați actori.
Prima dimensiune a zisei primeniri e cea a continuității prin reformare internă, promovată asiduu de aripa Ponta-Dragnea.
Fără a-și pune o clipă problema asumării eșecului electoral prin demisie, Victor Ponta și Liviu Dragnea trag toate sforile și ațele posibile pentru a supraviețui pe funcții.
Cei doi vociferează la unison ideea unei transformări radicale a formațiunii.
Te și doare mintea cât de departe sunt capabili să avanseze cu minciuna și cinismul, din moment ce un plagiator cu o familie hrăpăreață și prieteni conectați la numeroase contracte cu statul, respectiv un baron al cărui rânjet conferă corupției o definiție plenară au ajuns să vorbească despre debaronizarea PSD, despre sancționarea pungașilor partidului și despre idealul unei etici mănăstirești în politica românească.
În momentul de față, chinul și țelul lui Ponta trimit la păstrarea funcției de premier (pentru a avea în continuare ce oferi inamicilor din interior) și, implicit, la prevenirea atomizării PSD.
A doua dimensiune se numește (prozaic, e drept) „dimensiunea Ghiță”.
Tânărul mogul (și el, încă unul care se simte intangibil, ca atâția alți intangibili, până la urmă atinși) flutură ideea construcției unei noi formațiuni de stânga.
Cu aer proaspăt, fără comuniști și fără bătrâni (sunt expresiile lui, nu ale mele), orientată mereu spre viitor.
Un viitor de carton, dacă-mi permiteți să mă hazardez în pronosticuri.
Că acest partid-Facebook (ce sublimă tragere în derizoriu a spiritului care a contribuit decisiv la a pune cruce ascensiunii lui Ponta!) e conceput ca o platformă de refugiu pentru Victor Ponta, ori că va fi încă una dintre misiunile subterane ale acestui „rebel” făurit de Sistem, devine, cumva, irelevant. Cert este, însă, că domnul Ghiță Sebastian va pune pe roate un partid NOU numai în cazul în care o nouă generație de academicieni va da o nouă definiție NOULUI – gen VECHI.
Pentru că, da, în ciuda vârstei (sub 40), Ghiță pare mai bătrân ca Ion Iliescu (84/85) și mai vulpoi ca Hrebenciuc (5,10 – cine știe cât ar putea lua).
Caz în care, dacă veți fi de acord cu această caracterizare, veți fi inevitabil de acord și că, practic, nu va reuși să lanseze nimic semnificativ pe piața politică din România. Asta, dacă prin semnificativ înțelegem cu toții ceva NOU.
Dacă, însă, stabilim că putem înțelege ceva VECHI, atunci, așa e, Sebastian Ghiță are toate cărțile pentru a relansa ceva VECHI.
În cazul lui Ghiță, totul crapă.
Reumatismul politic ronțăie din fiecare inițiativă pe care o ambalează frumos.
Le are pe toate: contracte astronomice cu statul, tehnică interesantă de intimidare a adversarilor, strategie de laborator în ceea ce privește cosmetizarea deselor sale ieșiri din afaceri controversate, măiestrie suspectă în manipularea opiniei publice.
Totul, dar absolut totul trădează în cazul domniei sale o mentalitate de anii '90, îmbinată cu apucături de anii '80.
Prin urmare, partidul Facebook-Ghiță, să stabilim de pe acum, nu va putea fi altfel decât o domnișoară a cărei virginitate nu se mai vede de experiența vastă ca escortă.
În fine și în al treilea rând, dimensiunea alternativă la celelalte dimensiuni e cea pe care s-au apucat să o prezinte doi corifei ai politicii autohtone de stânga, Marian Vanghelie și Mircea Geoană.
Primul a acumulat (ca un) primitiv capital, s-a remarcat ca unul dintre pesediștii iscusiți în pescuirea voturilor de la nevoiași, iar curiozitatea de copil l-a mânat în găsirea celor mai controversate portițe de cunoaștere a oamenilor (magistrați, politicieni, amici, inamici, etc.).
Cel de-al doilea a excelat cum puțini ar fi fost în stare la capitolul oportunism – inclusiv locativ, dar nu numai și asta e important de reținut -, pățania sa prezidențială din 2009 făcând carieră în istoria post-decembristă a României.
Mai mult, inconsecvența rămâne constant una din trăsăturile care-l caracterizează din plin.
În lumina ultimelor evoluții ale eforturilor sale de a se răzbuna pe băieții răi din PSD, prin punerea umărului la scindarea partidului alături de Vanghelie, putem spune că lipsa de consecvență mai strălucește o dată plenar.
Din moment ce, inițial, a pornit cu Marian Vanghelie pe drumul construcției unei noi formațiuni, pentru ca acum să sugereze că vrea să candideze la președinția PSD, chiar dacă a fost exclus și chiar dacă nu știe nimeni când va mai avea loc acel congres, putem spune că Mircea Geoană promite, din nou, multe spre foarte multe.
Ei bine, toți acești actori din actualul PSD – care promit, după caz, fie PSD-uri nou-nouțe, fie același PSD, dar cu față umanoidă – au în comun un lucru: fac de veghe asupra proprie agende sau agendei grupului care îi sprijină.
Nu îi mână în luptă nimic bun sau măcare ceva benign.
Toți, dar toți vor doar să supraviețuiască, în rest Dumnezeu cu mila!
E drept, însă, că personaje precum Vanghelie și Geoană, grație tocmai frustrărilor și agendelor lor ascunse, vor putea sluji colateral scopului mai general de destabilizare a PSD, atât cât Ponta și partidul pe care vremelnic îl conduce să scape din mâinile noduroase guvernarea.
De fapt, la atât se poate limita utilitatea publică a unora ca Marian Vanghelie și Mircea Geoană, asta dacă nu luăm în considerare și teorii ale conspirației potrivit cărora chiar și un ins ca Sebastian Ghiță e folosit, în ciuda aparențelor, tot la așa ceva.
Atenție, însă!
Personal, nu cred în teoria comnspirației, deci rămâne cum am stabilit în rândurile care au precedat-o pe singura pomenită în acest text.
