18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCum alegeţi culorile în amenajarea locuinţei

Cum alegeţi culorile în amenajarea locuinţei

Cum realizaţi armonia cromatică a casei

Între exteriorul şi interiorul locuinţei trebuie să existe o legătură directă. Încă din faza de proiect a casei, beneficiarii trebuie să se pună de acord atât în privinţa arhitecturii exterioare, cât şi a stilului în care vor amenaja interiorul.

Faţada a avut întotdeauna atât un rol estetic, dând nota personală exterioară a casei, cât şi unul practic, prin protecţia pe care o asigură casei faţă de acţiunea agenţilor exteriori şi a razelor solare, în special a celor UV. De aceea, este importantă nu numai culoarea, ci şi calitatea vopselei folosite. Pentru faţade se pot folosi mai multe tipuri de vopsele. Cele acrilice au avantajul că se pot dilua cu apă. Aceasta se poate face şi cu solvenţi, dar, în acest caz, timpul de uscare devine mai lung. Aplicarea este uşoară, capacitatea de acoperire mare, având şi un aspect fungicid şi algicid. Vopselele naturale au avantajul că sunt compuse din elemente biodegradabile (ulei de in, de exemplu), lianţii se bazează pe răşini naturale iar pigmenţii sunt minerali sau pe bază de tincturi vegetale. Culoarea are o importanţă specială atât pentru faţadă, cât şi pentru casă, în special din punct de vedere estetic. Pe lângă faptul că protejează zidăria, aceasta poate influenţa şi regimul termic al casei.  O faţadă de culoare albă reflectă în totalitate radiaţiile, în timp ce una verde absoarbe radiaţiile albastre şi roşii, aducând astfel un aport caloric. Culorile au efect şi asupra insectelor: muştele evită culoarea albastră iar ţânţarii sunt atraşi de suprafeţele galben-portocalii.

Chiar dacă nu sunt puse la punct toate detaliile amenajării interioare, totuşi alegerea stilului este un reper important, de care arhitectul trebuie să ţină cont. Culoarea tencuielii exterioare reprezintă un alt element care trebuie corelat atât cu interiorul, cât şi cu acoperişul şi arhitectura specifică zonei. 

În România, cele mai populare nuanţe pentru tencuielile exterioare sunt cele clasice: de la alb strălucitor, culoarea vaniliei, bej, cărămiziu şi până la tonuri închise de bordo şi gri. Culorile naturale au avut întotdeauna succes, fiind considerate mai elegante şi mai potrivite decât cele tari, gen mov sau roz, cu toate că sunt destule exemple negative care le implică. 

În ceea ce priveşte acoperişul, indiferent de materialul pentru care optaţi (ţiglă ceramică, metalică sau alt tip), se recomandă alegerea unei culori contrastante faţă de tencuiala exterioară, pentru ca delimitarea dintre cele două suprafeţe să fie cât mai clară. Din acest punct de vedere, ţiglele ceramice prezintă un avantaj evident, culoarea lor obţinută pe cale naturală, oferind lesne posibilitatea contrastării, inclusiv cu verdele predominant din grădinile caselor.

Culorile şi interiorul

În ceea ce priveşte alegerea şi dozarea culorilor într-o încăpere, există mai multe regului. Prima se referă la alegerea culorilor în funcţie de destinaţia încăperii. Astfel, în spaţiile de zi se pretează culorile calde şi soft, iar în dormitor, mai degrabă cele reci. O altă regulă foarte importantă se referă la „proporţia de aur”, potrivit căreia trebuie să vă concentraţi pe trei culori, pe care să le folosiţi în proporţiile 60/30/10. Dacă o aplicaţi corect, veţi găsi imediat răspunsul la întrebări de genul: cum să zugrăvesc pereţii? în ce nuanţă să fie draperiile sau ce esenţă de parchet să aleg? 

Înainte de aplicarea vopselei pereţii trebuie pregătiţi iar pentru aceasta, mai întâi eliminaţi vechile finisaje. Mai exact, curăţaţi pereţii cu apă şi un burete, iar apoi lasaţi-i să se usuce. Înainte de a trece la următoarea operaţiune, verificaţi cu atenţie suprafaţa, ca să vedeţi dacă există găuri sau fisuri. În cazul în care ele există, umpleţi-le cu mortar sau ipsos. Urmează amorsarea pereţilor, necesară atunci când substratul este foarte absorbant. În plus, prin amorsare, veţi economisi o cantitate importantă de vopsea. Ultimul pas este vopsirea propriu-zisă a pereţilor. 

Sfaturi utile pentru decorare

Nu începeţi vopsirea nici din partea de sus, nici din partea de jos a peretelui, ci din interior. În felul acesta evitaţi imperfecţiunile, care apar atunci când vopseaua nu poate fi distribuită cum trebuie înspre tavan sau podea. 

• Întotdeauna zugrăviţi mai întâi tavanele şi abia apoi pereţii. Astfel, orice picătură de vopsea care va cădea nu va murdări o suprafaţă proaspăt vopsită.

• Nu uitaţi să acoperiţi bine pardoseala înainte de a vă apuca de treabă.

• Demontaţi caloriferele, pentru a zugrăvi şi suprafaţa din spatele acestora.

• Protejaţi prizele şi întrerupătoarele de urmele de vopsea cu scotch de hârtie sau folosiţi o pensulă mică şi plată pentru a vopsi în jurul lor fără a le murdări.

O dată ce aţi stabilit zona din care începeţi vopsirea peretelui, nu întrerupeţi lucrul la jumătatea acestuia, ci continuaţi până la celălalt colţ fără să reveniţi la porţiunile pe care s-a aplicat deja vopseaua.

• Dacă pe porţiunile înguste, vopsite cu pensula, se remarcă diferenţe de aspect faţă de fondul peretelui, se recomandă să reveniţi la vopsirea cu mini-trafaletul fără montură la un capăt, ce permite vopsirea în colţuri.

• Citiţi întotdeauna indicaţiile de pe cutia de vopsea. Acolo găsiţi informaţii despre numărul necesar de straturi de vopsea, despre timpul de uscare şi eficienţă.

Alegerea şi testarea vopselei lavabile

De obicei, vânzătorul pune la dispoziţie o multitudine de cartonaşe colorate, de la diverşi producători de vopsea lavabilă. Dar dacă te-ai hotărât la o culoare, ce nuanţă să alegi din numeroasele variante? Cel mai bine este să puteţi lua câteva mostre de vopsea, să le aplicaţi acasă pe o suprafaţă mică şi alege nuanţele care v-au plăcut cel mai mult. Trebuie de asemenea să urmăriţi cum se comportă vopseaua pe parcursul unei zile în funcţie de lumina naturală care pătrunde în cameră, dar şi în contact cu lumina artificială. Trebuie să ştiţi că vopseaua lavabilă colorată se mixează pe loc în magazine, printr-un sistem computerizat, combinând nuanţatorul ales cu vopseaua albă.

Întreabă un specialist

Materialele textile dau amprenta finală în orice amenajare. De aceea, alegerea lor, a texturilor şi culorilor, este deosebit de importantă. În acest sens ne-am adresat designerului Cristina Pena care reprezintă firma DESTRA (destraarte@clicknet.ro). Iată ce ne-a comunicat.

O soluţie foarte la modă pentru acoperirea pereţilor este la ora actuală tapetul care rezistă mai bine decât vopseaua lavabilă, este superlavabil şi poate schimba complet decorul unui spaţiu. Se poate folosi cu deosebit succes la dormitoare pe peretele din spatele tăbliei, eventual în conjuncţie cu tapiţeria. Se pot folosi de asemenea foarte bine în baie şi bucătărie, precum şi în living, în imprimeuri naturale, asortate cu tapiţeria.

Ca şi culori, în timp ce anul trecut erau la modă cele mai terne, acum pentru interior se poartă cele puternice, cum este roşul, precum şi combinaţii de verde şi albastru marin.

Pentru mai multe informaţii, vizionaţi emisiunea home&deco de pe romanialibera.ro/multimedia.

Cele mai citite

Ben Affleck și Jennifer Lopez o iau pe drumuri separate? “Au probleme în căsnicie”

Ben Affleck și Jennifer Lopez au probleme în căsnicie, susține o persoană din interior. Cei doi locuiesc în case separate. Cu toate acestea, verighetele...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă