6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCum alegem tipul de faţadă

Cum alegem tipul de faţadă

Toate soluţiile alese pentru faţade trebuie să fie în concordanţă cu arhitectura casei şi să se integreze în caracteristicile generale ale zonei. Bugetul trebuie bine calculat şi, de asemenea, să cântăriţi cu atenţie alegerea, pentru că există soluţii pentru toate gusturile şi buzunarele.

Tencuiala  este o metodă clasică ce presupune utilizarea unor mortare alcătuite, de regulă, din nisip, var, ciment alb şi alte materiale de adaos, specifice tencuielilor exterioare. Înainte ca tencuiala să fie aplicată, se recomandă ca stratul-suport să fie bine uscat şi lipsit de impurităţi sau de alte zone friabile. Unii meşteri spun că este indicat să udăm peretele cu puţin timp înainte de a ne apuca de lucru. În felul acesta se elimină praful care se poate depune pe suprafaţele de tencuit. Odată încheiată această operaţiune, faţada se poate vărui sau vopsi cu lavabilă pentru exterior în diferite culori.

Dacă vi se pare că acest tip de faţadă este prea simplu, atunci puteţi folosi tencuiala decorativă granulată. Acest material se întinde uşor şi creează un aspect zgrunţuros, care, cu puţină ingeniozitate, se poate modela în forme spectaculoase. Tencuiala pentru faţadă poate fi, de asemenea, şi minerală, silicată, acrilică sau siliconică, o altă clasificare fiind în funcţie de mărimea granulaţiei, care variază de la 1 la 3 mm.

Cărămida aparentă

Cărămizile decorative sunt uşoare, având o grosime de 1-2 cm, şi se aplică pe suprafaţa peretului folosindu-se nişte adezivi speciali. Înainte de a trece la montarea lor se recomandă trasarea pe perete a unei reţele de linii ce va stabili direcţiile orizontale şi verticale ale plăcilor. Pe orizontală se pot pune fire cu rolul de a delimita spaţiul de rostuire, acestea fiind acoperite cu ciment.

În afara cărămizii aparente mai există numeroase alte produse ceramice care pot fi folosite la placarea faţadei. Plăcile ceramice sunt rezistente şi uşor de folosit. În plus, pentru că au o planeitate bună şi sunt prezente într-o gamă largă de culori, pot fi o alegere bună. Depinde de gusturi!

De exemplu, plăcile din piatră artificială, realizate din beton, pot fi o alternativă mai ieftină a pietrei naturale. Se montează doar cu adezivi speciali, fără să mai necesite sprijinirea prin alte metode, fiind mai uşoare. Acestea au o porozitate destul de mică şi le puteţi găsi într-o gamă variată de culori, forme şi dimensiuni.

Sfat

Este bine să acordaţi o atenţie sporită stratului-suport, care nu trebuie să prezinte fisuri sau neregularităţi, ce în timp pot crăpa sau deteriora plăcile de cărămidă.

Piatra naturală

Fără îndoială, putem spune că placarea faţadei cu piatră naturală nu reprezintă o noutate. Este o soluţie care cu greu ar putea fi contraindicată, pentru că oferă o bună eficienţă din perspectiva protecţiei la intemperii şi este extrem de rezistentă în timp. Montarea pietrei naturale nu este foarte dificilă, deoarece se poate aplica direct pe suprafaţa peretelui, cu ajutorul unui mortar special.

Cu acest tip de placare puteţi merge pe un stil rustic, folosind piatră naturală de carieră, într-o formă neprelucrată, potrivită mai ales caselor din zonele montane. Dacă vreţi mai multă eleganţă, atunci puteţi alege o placare cu marmură, granit sau travertin. Este ceva mai scumpă, însă merită tot efortul. Aceste materiale sunt recunoscute pentru rezistenţa şi frumuseţea lor.

Sfat

Dacă bugetul şi stilul arhitectural al casei vă permit, nu ezitaţi să alegeţi acest tip de faţadă. Însă dacă o lavabilă care nu a ieşit bine se poate corecta uşor, nu la fel este şi în cazul unei placări cu piatră naturală.

Lambriuri

Din perspectivă estetică, lemnul este un element aproape imbatabil. Doar piatra îl poate concura cu succes. Ca atare, folosirea pe porţiuni largi de faţadă nu poate fi decât o alegere inspirată. De asemenea, lemnul nu funcţionează numai ca element încărcat cu sugestii rustice, potrivit cabanelor de la munte, ci poate fi folosit şi pentru conturarea unui stil modern, dacă arhitectura casei permite acest lucru.

Dacă intenţionaţi să folosiţi o astfel de faţadă, atunci trebuie să luaţi în calcul câteva elemente încă din timpul proiectării. De exemplu, acoperişul este bine să fie ieşit în exteriorul clădirii, şi nu aşezat pe sistemul plăcii din beton. În felul acesta, faţada este mai protejată. În plus, faţadele din lemn sunt printre cele mai pretenţioase tipuri, ele necesitând întreţinere constantă şi tratamente suplimentare o dată la 4-5 ani.

O alternativă accesibilă şi mai uşor de întreţinut la clasica placare cu lemn sunt faţadele placate cu foi din PVC. În primul rând, acestea nu prezintă slăbiciunile lemnului, adică nu sunt atacate de cari şi nu sunt sensibile la umezeală şi la ger, ceea ce se poate traduce printr-o garanţie mai mare şi o viaţă prelungită. Aceste lambriuri din PVC au o greutate redusă şi nu încarcă structura casei. Sunt disponibile într-o gamă variată de culori, iar nuanţele sunt foarte stabile în timp, datorită pigmenţilor anti-UV din compoziţia stratului superior. Au o bună rezistenţă la intemperii şi la impact, fiind si foarte flexibile.

Fiindcă nu necesită timp de uscare sau de întărire, placările cu PVC pot fi puse în practică în orice condiţii meteo. Timpul de montare este şi el mai scurt, putând fi aplicate clădirilor din zidărie, beton sau lemn, finisate sau nu, iar costul lucrării este mai mic în comparaţie cu alte tipuri de faţade.   Text Box:

Recomandare

Pentru a fi considerată eficientă, o faţadă trebuie să fie perfect izolată, indiferent de materialele folosite la construcţia clădirii. Cu alte cuvinte, ea trebuie să păstreze un ambient constant în interior şi să permită umidităţii să iasă din camere, dar nu să intre.

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă