7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum a simulat Armata Română un război, la Midia

Cum a simulat Armata Română un război, la Midia

Peste 1.700 de militari din forţele terestre, aeriene şi navale ale Armatei României s-au antrenat în diferite operaţiuni militare destinate apărării litoralului românesc.

 

Cadrul operaţional creat prin desfăşurarea exerciţiului de comandamentul „Bicaz 11″ a fost exploatat la nivel tactic prin executarea unui exerciţiu cu trupe în teren, „Litoral 11″. Aici au acţionat structuri ale Armatei României, în cadrul unei operaţiuni întrunite, pentru verificarea capacităţii acţionale ale Forţelor Armatei ţării noastre. De precizat că pentru acest exerciţiu nu au fost alocate fonduri suplimentare, muniţia, carburanţii fiind date unităţilor şi marilor unităţi încă de anul trecut, pentru procesul de instruire. La Capu Midia au fost prezenţi peste 1.700 de militari din forţele terestre, aeriene şi navale ale Armatei României, care s-au antrenat în diferite operaţiuni militare destinate apărării litoralului românesc. Astfel, în poligonul Midia, au fost prezente fregate, corvete, nave purtătoare de artilerie, elicoptere, amfibii blindate, tancuri, maşini de luptă ale infanteriei, instalaţii de artilerie Ghepard, CA 94, CA 95 etc.

„Litoral 11″ s-a desfăşurat în baza unui scenariu fictiv şi s-a desfăşurat în baza a trei secvenţe. În prima secvenţă, forţele adverse au dus acţiuni pentru neutralizarea pichetului de supraveghere pe litoral, dispus în fâşia de acţiune a Batalionului de Infanterie Română. Apoi, ultimele secvenţe au fost reprezentate de atacul asupra forţelor adverse debarcate, concomitent cu respingerea grupării de desant adverse cu navele proprii sprijinite de aviaţie.

La eveniment a luat parte ieri şi general maior Mircea Savu, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, care a declarat că „Litoral 11″ a fost cel mai mare exerciţiu planificat şi organizat anul acesta de Statul Major General. „A fost un exerciţiu la care au participat toate categoriile de forţe armate: aeriene, terestre, navale, dar şi elemente din forţele speciale. Scopul lui a fost acela de evaluare şi validare a sistemului de comandă şi control şi acţiune integrată a forţelor care au participat la partea practic – aplicativă”, a precizat Savu.

Despre rolul forţelor aeriene, acesta a menţionat că ele sunt, de fapt, forţele care angajează primele adversarul într-o operaţiune de apărare şi au un rol de sprijin în ceea ce priveşte realizarea capului de pod, dar şi pentru respingerea inamicului care acţionează dinspre mare.

Exerciţiul şi-a atins obiectivele

„Cred că exerciţiul s-a desfăşurat după plan şi şi-a atins obiectivele. Desigur că sunt încă multe lucruri care trebuie reglate. Unul dintre acestea este integrarea tehnicilor, a tacticilor şi procedurilor pentru toate forţele, acesta fiind un proces mai îndelungat”, a subliniat locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre. Referitor la oamenii care au participat la acţiunile de ieri, Savu a ţinut să precizeze că ei provin din mai multe unităţi care au luat parte, de-a lungul timpului, la operaţiuni în Libia, Irak, Afganstan, iar echipamentele sunt moderne.

Cele mai citite

Reacția Kremlinului la succesul lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale din România

Kremlinul a avut o reacție rezervată după ce Călin Georgescu, un candidat prorus, a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Emma McKeon, cea mai decorată înotătoare din istoria Australiei, își anunță retragerea la doar 30 de ani!

Emma McKeon, simbol al excelenței în înotul mondial, a decis să își încheie cariera sportivă, după un parcurs impresionant marcat de multiple recorduri și...
Ultima oră
Pe aceeași temă