1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialCum a revenit Roger Federer în fața lui Gael Monfils de la...

Cum a revenit Roger Federer în fața lui Gael Monfils de la 0-2 la seturi și două mingi de meci

Roger Federer revine în semifinalele US Open după trei ani de la ultima apariție, grație uneia dintre cele mai impresionante victorii ale sale din acest sezon. Condus cu 2-0 la seturi de un Gael Monfils inspirat, Federer a dus la capăt a 9-a revenire a carierei dintr-o situație de 0-2 la seturi. Nu fără mari emoții, însă. Deși a avut un break avans în setul patru, Federer a ajuns în situația de a servi la 4-5, 15-40.

Diferența între un sezon extraordinar și unul decent se face, uneori, cu un singur punct. Ca și diferența între mortalitate și legendă. La 4-5 în setul patru, Federer era sub amenințarea unei eliminări aproape iminente. Și, indiferent de unghiul din care ai privi, ar fi fost un deznodământ dezamăgitor pentru elvețian. Roger a insistat, după finala pierdută răvășitor la Wimbledon, că e pe drumul cel bun și că mai urmează alte lucruri frumoase pentru el. Seria de victorii pe hard i-a consolidat încrederea, iar contextul în care s-a derulat US Open i-a fost unul favorabil. În aceste condiții, o eliminare încă din sferturi ar fi fost, probabil, greu de încasat chiar și de foarte optimistul Federer: “Dacă aș fi pierdut, ar fi fost un regres pentru mine”, a spus el la conferință. Dar n-a pierdut, așa că acum se pregătește să joace a treia semifinală de Grand Slam al anului.

La un singur punct distanță de înfrângere, Federer a decis să atace pe ambele mingi de meci ale lui Gael.

Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă