La vârsta de 1 an şi 9 luni, Edi a ajuns la Spitalul de copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara cu o suspiciune de infecţie, având ganglionii măriţi. După un dosar gros de analize, diagnosticul a fost unul tragic: sindromul Hunter. Dacă tratamentul se începe în jurul vârstei de 2 ani (aşa cum a fost diagnosticat Edi din Timişoara), pacienţii pot trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Din păcate, tratamentul costă foarte mult, între 250.000 şi 500.000 $ pe an, astfel încât este prohibitiv pentru majoritatea pacienţilor. Din acest motiv, multe state europene au preluat această povară de pe umerii familiilor, incluzând bolnavii cu Hunter în programe speciale de tratament, finanţate de la buget. În România, în ceea ce priveşte sindromul Hunter, autorităţile se comportă de parcă această boală nici nu ar exista. Deşi de trei ani Ministerul Sănătăţii a iniţiat un „Program Naţional al Bolilor
Rare”, „Hunter” a fost omisă de pe listă.
