Un animal cu o deficienţă gravă de vedere s-a transformat într-o vedetă internaţională după ce poze ale sale au ajuns în presa britanică.
Heidi, oposumul saşiu, vedeta grădinii zoologice din Leipzig, Germania, are propriul cântec. Heidi poate fi vizitat deocamdată doar pe pagina sa de Facebook, unde are deja aproape 70.000 fani.
Povestea lui Heidi începe în Carolina de Nord, SUA, unde a fost găsită abandonată în apropierea unui adăpost pentru animale alături de sora ei, Naira, şi un al treilea oposum pe nume Teddy. Cei trei oposumi au fost duşi apoi la o grădină zoologică din Danemarca.
Heidi şi ceilalţi doi oposumi au ajuns la grădina zoologică din Leipzig în luna mai 2010.
Succesul lui Heidi este atribuit în mare parte deficienţei sale de vedere . Deocamdată reprezentanţii grădinii zoologice cred că vederea distorsionată a oposumului provine din cauza tratamentului neadecvat pe care l-ar fi primit înainte de a fi abadonat.
Heidi calcă pe urmele ursului polar Knut, o altă vedetă a unei grădini zoologice din Berlin, Germania.
Femela oposum, în vârstă de doi ani, trăieşte în prezent alături de sora sa, Naira. Ea va putea fi vizitată la grădina zoologică începând cu data de 1 iulie.